SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  GSP LIVE

VIDEO / EXCLUSIV Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”

Octavian Bellu și Mariana Bitang
Octavian Bellu și Mariana Bitang

Articol de - Publicat duminica, 08 septembrie 2024 10:52 / Actualizat duminica, 08 septembrie 2024 14:43

Invitat la GSP Live, Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a spus că gimnastica românească are nevoie de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

A trecut epoca de aur a gimnasticii românești. La ediția de la Paris a Jocurilor Olimpice din vară, gimnastica a produs o medalie de bronz, cea obținută la sol, după decizia TAS, de Ana Maria Bărbosu.

VIDEO. Ionuț Popa, președinte CS Dinamo: „Avem nevoie de domnul Bellu și de doamna Bitang”

În acest context, Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv Dinamo, cu 7 sportivi legitimați medaliați la Paris, e sigur că sportul românesc are nevoie de o implicare activă a tandemului Bellu-Bitang.

„La gimnastică, după era Bellu&Bitang, a venit o perioadă fără rezultate. Eu cred că avem nevoie de domnul Bellu și de doamna Bitang, să revină în postura de coordonatori tehnici, superviseri la loturi.

Vorbim în fiecare zi cu cei doi, sunt aproape de noi, ne sprijină cu tot ce avem nevoie prin proiectul «Țară, țară, vrem campioane!». Sunt alături de gimnastica românească, dar degeaba ajuți din umbră, deoarece copiii au nevoie de modele. Nu-mi permit să le dau sfaturi, însă gimnastica românească are nevoie de modele și ar trebui să fie coordonatorii tehnici ai unor loturi, să insufle generațiilor noi încrederea necesară”, a declarat Popa la GSP Live.

„Mi‑a tras o palmă domnul Bellu de a început să mă doară maxilarul”

De-a lungul timpului, metodele cuplului Bellu-Bitang au stârnit controverse majore. De exemplu, campioana mondială Maria Olaru a publicat în cartea autobiografică „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” o serie de episoade tulburătoare.

„Mi‑a tras o palmă domnul Bellu de a început să mă doară maxilarul. Doamna Bitang mă făcea dobitoacă, tâmpită, idioată, indolentă, proastă...”, a povestit Olaru.

Repere din viața și cariera Marianei Bitang

  • 1962 - se naște la Râmnicu Sărat 
  • 1967 - începe să practice gimnastica la Onești
  • 1974 - e nevoită să renunțe la gimnastică din cauza unei hepatite
  • 1981-1985 - studiază la Academia de Educație Fizică și Sport
  • 1985 – primește repartizare ca profesor-antrenor la CSȘ Cetate Deva
  • 1993 – este cooptată în echipa de antrenori de la lotul olimpic de la Deva
  • 1996-2004 - participă la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, unde cucerește alături de fete 26 de medalii, și la 6 ediții ale Campionatelor Mondiale și 5 ale Campionatelor Europene
  • 2005 - renunță la funcția de antrenor al lotului olimpic
  • 2006-2012 – a fost consilier prezidențial pe probleme de sport
  • 2008 – s-a căsătorit cu Octavian Bellu 
  • 2008 - primește din partea Cărții Recordurilor titlul de „Cea mai de succes antrenoare din lume”
  • 2010 - revine la lotul olimpic alături de Octavian Bellu, iar în 2012 le îndrumă pe fete spre trei medalii olimpice, bifând alte patru ediții de CM și cinci de CE
  • 2014- demisionează din funcția de antrenor, dar rămâne lângă echipă ca sfătuitor
  • 2014 - inițiază alături de Octavian Bellu proiectul „Țara, țară, vrem campioane!”
  • 2020 - primește împreună cu Octavian Bellu din partea Cărții Recordurilor titlul de „Cei mai de succes antrenori din lume – duo”

Repere din viața și cariera lui Octavian Bellu

  • 1951 - se naște la Ploiești
  • 1959 - începe gimnastica
  • 1970 - intră la Institutul de Educație Fizică și Sport din București
  • 1974 - primește repartizarea la Liceul Agroindustrial Viticol din Valea Călugărească pentru a fi profesor de educație fizică și sport, iar pentru a-și completa orele predă istorie și biologie
  • 1978 - renunță la meseria de profesor pentru a activa ca antrenor la clubul Petrolul
  • 1981 - este cooptat în lotul olimpic de la Deva
  • 1981-1990 - participă la performanțele obținute din gimnastele tricolore la două ediții ale Jocurilor Olimpice, cinci ale Campionatelor Mondiale și cinci ale Campionatelor Europene
  • 1991 - devine antrenorul coordonator al lotului olimpic de la Deva, iar în 1993 i se alătură și Mariana Bitang
  • 1991-2005 - participă la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, unde cucerește alături de fete 24 de medalii, și la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și 9 ale Campionatelor Europene
  • 2005 – renunță la funcția de coordonator al lotului olimpic
  • 2005-2006 – consilier de stat în administrația prezidențială a lui Traian Băsescu
  • 2007-2009 - președinte al Agenției Naționale pentru Sport
  • 2008 - se căsătorește cu Mariana Bitang
  • 2008 - primește din partea Cărții Recordurilor titlul de Cel mai de succes antrenor
  • 2009 – introdus în Hall of Fame
  • 2010 - revine la lotul olimpic alături de Mariana Bitang, iar în 2021 le îndrumă pe fete spre trei medalii olimpice
  • 2014 - demisionează din funcția de coordonator, dar rămâne lângă echipă ca sfătuitor, iar în februarie 2016 iese la pensie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”
Stiri extrasport
Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (14)
Burghezul
Burghezul  •  10 Septembrie 2024, 12:56
Postat de Mariann_77 pe 08 Septembrie 2024, 20:18

Daca le loveau si le jigneau mai bine sa stea acasa pensionari,oricum daca nu ai o generatie de gimnaste nu prea ai ce sa faci chiar si cu antrenori buni.

Din cauza lui Tolontan si a celor ca tine a decazut gimnastica in Romania. Vai, le- a jignit! Vai, le-a certat! Trebuie dus la psiholog, nu mai are pofta de mancare bietul copil! Si oamenii nu si-au mai dat copii la gimnastica!

bozo76
bozo76  •  09 Septembrie 2024, 08:10

Bellu are 73 Bitang 62. Apropo unii ies la pensie la 65. Altii ieseau la 52. Echitatea... Paii ce facem? Ii chemam pastia cu metodele lor la generatia gen z cu wifi si bluetooth de nu le mai trebe mufa? Si ii eliberam pe actualii antrenori. Pe care ii punem pe bara sa se care singur la care federatii au ramas fara antrenori romani. Paii...daca vreti faceti.o. poate mai ies si scandaluri...

bozo76
bozo76  •  09 Septembrie 2024, 08:05
Postat de Mariann_77 pe 08 Septembrie 2024, 20:18

Daca le loveau si le jigneau mai bine sa stea acasa pensionari,oricum daca nu ai o generatie de gimnaste nu prea ai ce sa faci chiar si cu antrenori buni.

Antrenorii buni se valideaza prin rezultate.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează