SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  SCANDAL

Acuzațiile continuă » Camelia Voinea, mama și antrenoarea singurei românce medaliate la CE, susține într-o postare pe Facebook că antrenorul olandez Patrick Kiens nu o dorește pe fiica sa în echipa României

Camelia și Sabrina Voinea în sala din Constanța unde s-au antrenat până anul trecut FOTO Ionuț Coman
Camelia și Sabrina Voinea în sala din Constanța unde s-au antrenat până anul trecut FOTO Ionuț Coman

Articol de - Publicat luni, 01 mai 2023 19:41 / Actualizat marti, 02 mai 2023 08:10

Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, dezvăluie cum o ședință nocturnă a Comitetului Executiv al Federației Române de Gimnastică a validat un colectiv tehnic cu olandezul Patrick Kiens în frunte, olandezul nedorind ca singura medaliată a României la CE din Antalya să facă parte din echipa tricoloră

Războiul din cadrul Federației Române de Gimnastică continuă. Cel mai nou episod s-a desfășurat duminică noaptea într-o nouă ședință a Comitetului Executiv. Surse din cadrul FRG susțin că printre decizii se numără și mutarea gimnastelor Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda și Mara Ceplinschi de la Deva la Onești sub îndrumarea olandezului Patrick Kiens. În luarea acestei hotărâri au fost consultați și părinții sportivelor.

Are antecedente! Olandezul Patrick Kiens, antrenorul prezent alături de echipa feminină de gimnastică a României la CE din Antalya, a fost acuzat de abuzuri fizice și psihice
Campionatele Europene
Are antecedente! Olandezul Patrick Kiens, antrenorul prezent alături de echipa feminină de gimnastică a României la CE din Antalya, a fost acuzat de abuzuri fizice și psihice

Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, a scris pe Facebook despre ședință nocturnă a Comitetului Executiv:

Voi începe această postare prin a sublinia încă o dată calitatea mea de ANTRENOR pe care o am în fața gimnastei SABRINA. În sală eu sunt antrenor pentru Sabrina, în viața extra sportivă, respectiv în afara sălii sunt MAMĂ, lucru imposibil pentru cei trei părinți ai gimnastelor prezenți în ședința CEX de azi-noapte la ora 23:00 unde pe o grabă foarte mare s-a impus votul, fiind duminică seara înainte de 1 Mai. 

Mai grav decât atât, am informații clare că antrenorul olandez nu dorește ca SABRINA să facă parte din echipa României. Niciodată nu s-a întâmplat ca părinții să intre în ședințe oficiale CEX și să influențeze votul. Ar fi normal si corect să puneți la dispoziția românilor ședința CEX din data de 30 aprilie. 

Rog oamenii de specialitate pe care îi am în listă și sunt adevărați profesioniști să ceară și dumnealor această înregistrare, să fie pusă la dispoziția tuturor, să arătăm că există transparență totală. S-ar putea ca mulți dintre dumneavoastră să rămâneți foarte surprinși cum se rezolvă treburile în această federație.....Cum vine asta? ROMÂNIA este contra ROMÂNIEI, așa ne formăm copiii? Exclus, România este una singură. Mulțumesc tuturor iubitorilor gimnasticii și oamenilor corecți!”

Sabrina Voinea, singura medaliată a României, la CE din Antalya, unde a luat bronzul la sol, se pregătește cu mama sa la București, în sala Dinamo, alături de Cristi Moldovan. Ca gimnastă, Camelia Voinea are în palmares o medalie de  vicecampioană olimpică și una de campioană mondială cu echipa României.

Demisii peste demisii

Pe 28 aprilie, Federația Română de Gimnastică a dat un comunicat prin care anunța că s-a analizat bilanțul participării la Campionatele Europene de la Antalya, de unde sportivii au revenit cu o medalie de bronz, trei locuri patru, un loc șase și un loc șapte. Ședința de bilanț „s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată", se notează în comunicat.

Drept urmare, membrii departamentului tehnic pentru gimnastica artistică feminină și-au anunțat intenția de a-și da demisia de onoare, de asemenea Carmencita Constantin – președinte, Ingrid Istrate- secretar general FRG și subsecvent o serie de alți membri ai Comitetului Executiv, fiind propusă inclusiv demisia întregului Comitet Executiv.

Până la urmă însă, în aceeași zi s-a revenit asupra acestei intenții, după o discuție cu ministrul Sportului, Eduard Novak. La finalul comunicatului se precizează că „vom reveni cu comunicări referitoarea la structura și componența loturilor naționale de gimnastică".

Pe 29 aprilie, Gina Gogean, 45 de ani, antrenor în cadrul colectivului tehnic al lotului național de la Deva, dezvăluie într-o scrisoare deschisă dură și exigentă ce se întâmplă de luni bune în gimnastica feminină de la noi.

REVOLTĂ la Deva! Legenda Gina Gogean, protest de amploare: „Am fost vânduți la cererea unora veniți de 4 luni! E o execuție, îmi anunț retragerea”
SCRISOARE DESCHISĂ
REVOLTĂ la Deva! Legenda Gina Gogean, protest de amploare: „Am fost vânduți la cererea unora veniți de 4 luni! E o execuție, îmi anunț retragerea”

Ea își anunța demisia, subliniind că: „Ceea ce se întâmplă acum la lot contravine unor principii pe care le consider definitorii pentru succesul în sport, în gimnastică. Persoane din structura de conducere a gimnasticii românești au încercat prin mijloace incorecte să denigreze tot ce are legătură cu cei care au lucrat la acest lot până în decembrie 2022, manipulând părinții cu scopul de a denigra și elimina persoanele care nu sunt servile în procesul de pregătire”. În această ședință, colectivul tehnic coordonat de olandezul Kiens nu a trecut, însă pe 30 aprilie alta a fost decizia. 

Până la această oră, Federația Română de Gimnastică nu a comunicat nimic despre hotărârile luate în cadrul ședinței nocturne din 30 aprilie. 

Remarcabilă victorie! Irina Begu e în „sferturi” la Madrid după o prestație impresionantă cu Liudmila Samsonova! Devine românca #1 în clasament + Următoarea adversară

NEMAIVĂZUT! Mark Selby a devenit primul jucător din istorie care a reușit un break maxim, de 147 de puncte, într-o finală de Campionat Mondial

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
ThomasVorbe
ThomasVorbe  •  02 Mai 2023, 19:28

Este un proverb: "Nu pune toate ouale in acelasi cos". Mai ales ca sunt cativa parinti care il agita intruna. Inclusiv prin comentarii.

oskforever
oskforever  •  02 Mai 2023, 17:18
Postat de ThomasVorbe pe 02 Mai 2023, 15:47

Ce e important de retinut din tot acest scandal: 1) Lipsa de performante se perpetueaza in gimnastica din Romania. Nu putem trai din amintiri si avem nevoie de un program serios de investitii si pregatire tehnica moderna. Dar nu vom reusi distrugand ce avem si promovand lipsa de respect ca atribut managerial. 2) Nu cred ca acest Patrick Kiens este ceea ce ne trebuie din doua motive: nu stie sa uneasca (vezi criticile publice adresate de Gina Gogean si Camelia Voinea) si nu prezinta incredere (din cauza trecutului). 3) Romania a obtinut la Campionatele Europene de Gimnastica din Antalya o singura medalie, la sol, prin Sabrina Maneca - Voinea. Nu cred ca este nimeni din federatie atat de inconstient incat sa renunte la o asemenea sportiva. 4) Faptul ca Sabrina este antrenata de mama ei Camelia Voinea genereaza polemici, dar sa nu uitam ca antrenoarea are rezultate si a fost o gimnasta importanta, mai ales la sol. Sa nu uitam ca la Rotterdam, in Olanda lui Patrick Kiens, in 1987, trei gimnaste din Romania au obtinut nota 10.00 la sol la acelasi campionat mondial: Aurelia Dobre, Daniela Silivas si Camelia Voinea. Voinea a avut acel exercitiu greu de uitat inspirat din break dance, care a revolutionat coregrafia din acele vremuri.

E simplu: a fost ales Patrick Kiens! atunci trebuie dat mana libera sa faca ce are de facut si cum vrea el cu metodele sale,daca vin rezultatele inseamna ca stie ce face si trebuie sustinut,daca nu la revedere.

ThomasVorbe
ThomasVorbe  •  02 Mai 2023, 15:47

Ce e important de retinut din tot acest scandal: 1) Lipsa de performante se perpetueaza in gimnastica din Romania. Nu putem trai din amintiri si avem nevoie de un program serios de investitii si pregatire tehnica moderna. Dar nu vom reusi distrugand ce avem si promovand lipsa de respect ca atribut managerial. 2) Nu cred ca acest Patrick Kiens este ceea ce ne trebuie din doua motive: nu stie sa uneasca (vezi criticile publice adresate de Gina Gogean si Camelia Voinea) si nu prezinta incredere (din cauza trecutului). 3) Romania a obtinut la Campionatele Europene de Gimnastica din Antalya o singura medalie, la sol, prin Sabrina Maneca - Voinea. Nu cred ca este nimeni din federatie atat de inconstient incat sa renunte la o asemenea sportiva. 4) Faptul ca Sabrina este antrenata de mama ei Camelia Voinea genereaza polemici, dar sa nu uitam ca antrenoarea are rezultate si a fost o gimnasta importanta, mai ales la sol. Sa nu uitam ca la Rotterdam, in Olanda lui Patrick Kiens, in 1987, trei gimnaste din Romania au obtinut nota 10.00 la sol la acelasi campionat mondial: Aurelia Dobre, Daniela Silivas si Camelia Voinea. Voinea a avut acel exercitiu greu de uitat inspirat din break dance, care a revolutionat coregrafia din acele vremuri.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează