Articol de GSP - Publicat vineri, 04 noiembrie 2022 23:28 / Actualizat sambata, 05 noiembrie 2022 02:45
Gabriel Burtanete (20 de ani) a terminat pe locul 23 în finala probei individual-compus, din cadrul Campionatului Mondial de Gimnastică de la Liverpool.
- Gabriel Burtanete va concura și duminică în finala Monsialului, la proba de sărituri.
Gabriel Burtanete, locul 23 în finala de individual-compus
Gabriel Burtanete a terminat finala de la individual-cmpus cu 76.899 de puncte. Aurul a fost cucerit de japonzeul Daiki Hashimoto (87.198 puncte). Pe locul doi a fost chinezul Boheng Zhang, cu 86.765 de puncte. Un alt japonez a completat podiumul, Wataru Tanigawa, cu 85.231 de puncte.
Punctajele obținute de Gabriel Burtanete în finală:
- sărituri - 14.500;
- paralele - 12.600;
- bară fixă - 13.400;
- sol - 13.100;
- cal cu mânere - 10.166;
- inele - 13.133.
Ana Maria Bărbosu, pe locul 20 la individual-compus
Ana Maria Bărbosu (16 ani) a reprezentat gimnastica feminină în finala de la individual-compus. Ea s-a clasat pe locul 20, cu 50.532 puncte.
Aurul a fost cucerit de brazilianca Rebeca Andrade, cu 56.899 puncte. Pe locul doi a fost Shilese Jones (SUA, 55.399 de puncte), iar podiumul a fost competat de Jessica Gadirova (Marea Britanie, 55.199 de puncte).