Articol de Octavian Pescaru - Publicat sambata, 04 februarie 2017 00:00
Nadia Comăneci a făcut instrucție cu George Saint-Pierre, cel mai tare luptător de MMA al Canadei, dar în scop generos: promovarea CM de gimnastică.
Nadia și artele marțiale mixte! Pare o alăturare nefirească, surprinzătoare. Nu însă și pentru canadieni, mari fani ai MMA-ului. Orașul Montreal va găzdui între 2 și 8 octombrie 2017 Campionatele Mondiale de gimnastică.
Pentru promovarea evenimentului, organizatorii au ales doi sportivi pentru a fi "ambasadori ai competiției". Unul dintre ei este Nadia Comăneci. Absolut logic, dacă ne gândim că zeița Nadia s-a născut în iulie 1976 în Montreal Forum, acolo unde s-au consumat întrecerile olimpice de gimnastică.
Numirea celui de al doilea ambasador a fost însă o mare surpriză. Canadienii l-au ales pe compatriotul lor George Saint-Pierre, unul dintre cei mai faimoși luptători de arte marțiale mixte din lume. Este pentru prima dată când un luptător de MMA promovează o competiție de o asemenea amploare.
L-a cocoțat pe Saint-Pierre pe bârnă
Saint-Pierre și Nadia au participat împreună recent, la Montreal, la primul eveniment de promovare a CM de gimnastică.
"Nu ne cunoșteam dinainte, am descoperit însă un om deosebit și un mare sportiv. A răspuns imediat provocării mele de a face câteva exerciții pe bârnă și a ieșit un moment foarte frumos. Vorbind cu el am înteles de ce este așa de iubit în Canada", povestește Nadia pentru Gazetă.
Deși locuiește în SUA, unde artele marțiale mixte sunt un sport național, Nadia n-a văzut niciodată pe viu o gală de MMA: "Nu am participat la o astfel de gală, am fost însă cu Dylan, când avea 4-5 ani, la o sală unde a practicat arte marțiale. Nici pe George nu l-am văzut luptând până să ne întâlnim. Acum da, m-am uitat pe Youtube la câteva competiții. Este un sportiv calculat, inteligent și e iubit de public. Este foarte apreciat în Canada și cred că nu doar pentru rezultatele sale sportive, ci pentru că este un susținător al sportului în general, ca disciplină de viață", spune Nadia.
Saint-Pierre este cunoscut drept un fanatic al pregătirii fizice și un mare admirator al gimnasticii. Nu o dată a recunoscut că în pregătirea de MMA folosește exerciții specifice acestui sport.
"Are un mare respect pentru gimnastică, pentru ce am facut eu. Și el a făcut gimnastică și consideră că este un sport complet și complex. Saint-Pierre a spus că succesul lui ca sportiv se datorează și antrenamentelor de gimnastică. Ne-am împrietenit foarte repede și ne înțelegem foarte bine", spune Nadia.
Cine e George Saint-Pierre?
Canadianul George Saint-Pierre, 35 ani, este o legendă a MMA-ului mondial. A fost campion al promoției UFC la categoria welter – semimijlocie din august 2007 până în noiembrie 2013, când a anunţat că se retrage pentru o perioadă.
În UFC - The Ultimate Fighting Championship, deţine mai multe recorduri care cu greu vor fi egalate: cele mai multe victorii în istoria UFC – 19. Cele mai multe victorii în meciuri de titlu – 12.
Luptătorul care şi-a apărat de cele mai multe ori centura de campion – 9 meciuri. Luptătorul anului 2009 – desemnat de Sports Illustrated. Cel mai bun sportiv canadian al anilor 2008, 2009 şi 2010. Palmares: 25 de victorii şi două înfrângeri în aproape 14 ani de carieră în MMA-ul profesionist.
Saint-Pierre este și unul dintre cel mai bine plătiți sportivi din zona sporturilor de contact. Revista Forbes scria că numai în 2013 canadianul a încasat 12 milioane de dolari. În toamna lui 2016 a reluat discuțiile cu conducerea UFC pentru a reveni în cușcă, însă deocamdată nu s-a concretizat nimic.
A fost în România
George Saint-Pierre a fost la București în mai 2015, unde a participat la o serie de filmări. A fost ales să joace un rol de băiat rău în filmul american Killing Salazar cu Steven Seagal în rolul principal. Venirea lui Saint-Pierre in Romania a trecut aproape neobservată. Singurul care l-a abordat a fost luptătorul orădean Alexandru Lungu.
"Am stat de vorbă o gramadă. S-a bucurat tare mult să audă că avem şi noi competiții de MMA. Îţi dai seama că eram curios să aflu cât mai multe chestii de la el şi mi-a plăcut că n-a încercat să ocolească întrebările. Zicea că dupa filmul cu Seagal joacă în altul alături de Jean-Claude Van Damme", spunea Lungu în 2015.
Și așa s-a întâmplat. Saint-Pierre a primit un nou rol în Kickboxer: Vengeance, o producție regizată de John Stockwell, lansată în vara 2016.
Ce spune Nadia:
- "A fi ambasadorul unui astfel de eveniment implică participare la acțiuni de promovare a competiției, presupune să fii prezent în timpul competiției și să sprijini promovarea mișcării sportive. Scopul nostru este să atragem atenția oamenilor asupra fenomenului sportiv, să convingem oamenii asupra importanței practicării sportului".
- Saint Pierre este un sportiv renumit și, mai mult, el a practicat și gimnastică. Ca ambasadori, au fost contactați mai mulți sportivi, din sporturi diferite, care vor fi prezenți în timpul competiției. La mine este ușor de înțeles de ce organizatorii s-au gândit să îmi propună sa fiu ambasador. Competiția se va desfășura în aceeași clădire în care, în 1976, a fost ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
- Au mai fost momente când m-am întâlnit cu reprezentanții presei din Montreal. Este mereu emoționant, parcă aș veni mereu pentru prima dată aici. Oamenii sunt entuziaști să mă vadă, mă întâlnesc cu jurnaliști care au fost prezenți la JO din 1976 și cu mai tinerii lor colegi cu care am discuții foarte calde, foarte plăcute. Când ajung în Montreal mă bucur și de întâlnirea cu mulți români care vin să mă vadă, este o mare comunitate de români acolo și discutăm despre sport și despre România.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!