SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

OPINIE Câtă răbdare mai încape față de CSM București?

Adrian Vasile, antrenor CSM București Foto Imago
Adrian Vasile, antrenor CSM București Foto Imago

Articol de - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 18:57 / Actualizat luni, 15 ianuarie 2024 20:21

CSM București a pierdut în Liga Campionilor și la Brest, 21-24, și cu 4 înfrângeri în 10 partide, a rămas pe locul 4 cu 11 puncte. Statistica demonstrează jocul prost făcut de echipa campioană, iar suporterii au luat cu asalt pagina de Facebook a clubului și și-au exprimat nemulțumirile față de antrenorul Adrian Vasile.

Sute de mesaje critice au inundat pagina de Facebook a clubului, la pauza și după meciul pierdut duminica trecută de CSM la Brest.

Un exercițiu de imaginație: oare ce ar fi scandat suporterii bucureșteni dacă meciul dintre Brest și CSM s-ar fi jucat tot în Sala Polivalentă?

Demisia, demisia! Așa cum s-a întâmplat după înfrângerea din tur.

Statistica și rezultatul dau dreptate suporterilor

Ce spune statistica partidei? Victoria lui Brest cu 24-21, după ce CSM București a comis 20 de erori neforțate, 13 greșeli tehnice și a marcat doar 21 de goluri din 45 de aruncări.

Greșelile au fost făcute de jucătoare, dar cum CSM are cel mai bun lot din istorie (mai puțin cel din 2016. câștigător de Liga Campionilor) suporterii se întreabă cum este pregătită echipa și de ce aceasta are 4 înfrângeri în 10 meciuri? Plus că urmează partidele din deplasare cu Gyor și Odense.

Întrebări și răspunsuri din peluză

De ce echipa nu a avut reacție după time-out-urile cerute de Adrian Vasile în meciul de la Brest?

Probabil pentru că CSM București joacă așa cum se antrenează, după cum a spus, acum doi ani, campioana mondială și europeană Siraba Dembele, prezentă în tribună la Brest.

Cine o antrenează din octombrie 2019 pe CSM București? Adrian Vasile.

Ce a cerut Adrian Vasile în afară de un contract de 9.000 de euro lunar la CSM București, cu o clauză de reziliere de 54.000 de euro?

A cerut timp, a cerut răbdare pentru ca echipa să joace bine sub conducerea sa.

Ce a realizat în acest timp pe plan european, deoarece CSM București are un buget de 3,6 milioane de euro pentru a se califica în Final Four-ul Ligii Campionilor, nu pentru a bate pe Zalău sau pentru a se chinui cu Gloria Buzău?

Răspuns: 0 (ZERO).

A ratat toate calificările în F4, dar prietenii din conducerea clubului și din Consiliul de Administrație i-au prelungit contractul (unii spun că pe bani mai mulți) până în 2025.

Câtă răbdare mai încape față de CSM București?
Imaginea lui Adrian Vasile care circulă pe rețele sociale

„Statul” la stat!

Așa se întâmplă, probabil, când lucrezi la „stat”, când nimeni nu dă socoteală pentru obiectivele ratate, când jonglezi cu banii cetățenilor și ai impresia că ești cel mai bun manager.

Dar ce să vezi, totuși consilierilor municipali, care depind de voturile cetățenilor, li s-a făcut teamă de vocea mulțimii, care a strigat în cor „DEMISIA”, după meciul pierdut de CSM la București cu Brest, în 21 octombrie 2023.

A venit un comunicat prin care se anunța că antrenorul Adrian Vasile va pleca de la CSM București dacă nu-și îndeplinește obiectivul european, calificarea în F4 de la Budapesta. Surse din club spun că a fost doar o „manevră” pentru liniștirea suporterilor.

Totuși, dacă CSM a pierdut tur-retur cu Brest, o echipă mai slab cotată decât campioana României, cine răspunde?

Brest, o formație din rândul căreia au lipsit duminică 4 jucătoare, Cleopatre Darleux, Djurdjina Jaukovic, Valeriia Maslova și olandeza Merel Freriks, dintre care primele 3 sunt titulare.

Alte întrebări cu posibile răspunsuri!

De ce antrenorul Adrian Vasile a fost din nou învins de antrenorul francez Pablo Morel?

Probabil pentru că Vasile nu a înțeles nimic după înfrângerea din tur și astfel francezul a demonstrat că este mai bun decât antrenorul român.

De ce campioanele mondiale de la CSM, Zaadi și Flippes (Glauser nu a fost folosită), au fost o umbră, pe lângă cele de la Brest, Foppa, Lassource sau Toublanc?

Câtă răbdare mai încape față de CSM București?
Interul dreapta Laura Flippes, campioană mondială cu Franța Foto Imago

Probabil pentru că sunt antrenate de Vasile, deoarece în naționala Franței strălucesc și au câștigat aurul mondial.

De ce poloneza Monika Kobylinska joacă mai slab la CSM decât o făcea la Brest, de unde a venit astă vară?

Probabil pentru că nu înțelege „sistemul” de joc al CSM-ului.

De ce CSM București nu a avut soluții ca s-o blocheze pe „mămica” Pauline Coatanea, care a marcat 7 goluri din 7 aruncări?

Probabil pentru că antrenorul Vasile a fost surprins, deoarece Coatanea nu a jucat în meciul tur, avea grijă de bebelușul său născut în 3 iulie 2023.

Ce joacă echipa lui Adrian Vasile?

Oamenii din handbal spun că este vorba despre sistem și acest lucru nu se vede la CSM București.

De obicei, bucureștencele plimbă mingea lent la 9 metri și dacă nu rezolvă faza Cristina Neagu, se încearcă altceva. Dar acest „altceva” îți iese sau nu, în funcție de ce pregătești la antrenamente.

La meciul cu Brest a fost ...nu.

Din păcate, Neagu a jucat slab cu Brest, a marcat 4 goluri din 9 aruncări, iar antrenorul Adrian Vasile a avut curajul s-o scoată din teren în ultimele 12-14 minute. 

Din păcate, a rămas doar cu curajul, deoarece echipa a jucat la fel de slab, fără combativitate în apărare, în atac „la ce iese, o arunca vreuna în poartă” și bineînțeles a ieșit o „înfrângere”. Așa se întâmplă când nu ai „partitură” și joci după „ureche”, și uneori doar din talent.

Câtă răbdare mai încape față de CSM București?
Cristina Neagu în acțiune Foto Imago

Chiar dacă echipa joacă prost, conducătorii se vor amăgi din nou și pot spune că formația este în obiectiv, dar la modul de exprimare a trupei lui Adrian Vasile, oare cine dintre ei are curajul să-și blocheze salariile deloc mici, până când CSM București se va califica în Final Four?

Probabil, nimeni.

Bine ar fi ca la acest „pariu” să contribuie și membrii din CA, care au girat „strategia echipei de handbal” și care dau senzația că li se potrivește o vorbă mai veche: „timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor...”

Ce se întâmplă în acest timp la rivalele europene ale CSM-ului

Gyor este tare departe, pentru că jucătoarele joacă, antrenorii antrenează, iar conducătorii conduc.

Norvegianul Ole Gustav Gjekstad a creat-o pe Vipers și acum dezvoltă la Odense, Emmanuel Mayonnade inovează mereu la Metz, Jesper Jensen sperie Europa cu Esbjerg, Dragan Adzic încearcă la Krim ce a reușit cu Buducnost. După finala pierdută anul trecut, FTC renunță la statutul de „fie ce o fi” și pentru sezonul viitor s-a întărit considerabil.

Toți au avut timp la dispoziție, dar au avut și rezultate. Pentru că în fiecare sezon echipele lor au avut rezultate mai bune decât în precedentele, le-au crescut bugetele și astfel jucătoarele valoroase nu vor mai alege doar banii de la CSM, ci proiectele și banii cluburilor unde antrenorii au strategii bine definite.

CSM București riscă să devină o frumoasă amintire... Opriți timpul!

Citește și: 

Explicațiile lui David Montes, după un nou „blackout” al Rapidului în finalul meciului cu Metz: „Micile detalii au făcut diferența”
RAPID
Explicațiile lui David Montes, după un nou „blackout” al Rapidului în finalul meciului cu Metz: „Micile detalii au făcut diferența”
Spania i-a administrat României cel mai drastic eșec din istorie la Euro, dar Xavi Pascual e mulțumit: „Eu sunt foarte mândru de echipa mea!”
CAMPIONAT EUROPEAN
Spania i-a administrat României cel mai drastic eșec din istorie la Euro, dar Xavi Pascual e mulțumit: „Eu sunt foarte mândru de echipa mea!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (30)
ceaiuri
ceaiuri  •  18 Ianuarie 2024, 10:06
Postat de AdrianUCV1948 pe 17 Ianuarie 2024, 23:35

Pai ai lasat un comentariu public pe un forum de sport, e interzis sa vezi si parerile altora? Oricum nu iti scriam, dar am vazut ca papi ce nu trebuie, ti-am oferit informatii ca sa nu mai scrii tampenii, dar cred ca iti place sa faci treaba asta la adresa unui club polisportiv cum e CSM Bucuresti, sa ai spor!

am inteles,lecturezi un text si nu intelegi nimic,asta e,unde esti nu ai nevoie,acum cateva zile cineva cu alt nume a inventat aceeasi scuza da a raspunde(e o vb,cine se scuza se acuza,dupa cum esti votat ai 4-5 conturi,ultimul de cateva zile ,e simplu ,aici intra putina lume si cand apare unul nou citesti postarea din curiozitate ,esti dezavantajat ca ai un orizont lingvistic limitat si din prima te-am ghicit,confirmarea a venit imediat ,tu postezi tu raspunzi)deci raspunsul ramane valabil,nu tb sa raspunzi,in putin timp o sa ai soarta de pe FB,acolo trafic ,la cate suturi ai luat cred ca ai pielea tabacita totusi e bine sa consulti si un doctor pt linistea ta

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  17 Ianuarie 2024, 23:35
Postat de ceaiuri pe 17 Ianuarie 2024, 14:46

am inteles,esti bugetar,esti militian,esti oltean de langa Dunare stabilit la Buc,esti *** ***,microbist,exprimarea nu e punctul tau forte,ai mai multe conturi aici,nu inteleg de ce tb sa-mi raspunzi ,nu ma intereseaza parea ta(si a clonelor)

Pai ai lasat un comentariu public pe un forum de sport, e interzis sa vezi si parerile altora? Oricum nu iti scriam, dar am vazut ca papi ce nu trebuie, ti-am oferit informatii ca sa nu mai scrii tampenii, dar cred ca iti place sa faci treaba asta la adresa unui club polisportiv cum e CSM Bucuresti, sa ai spor!

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  17 Ianuarie 2024, 23:32
Postat de ceaiuri pe 17 Ianuarie 2024, 14:46

am inteles,esti bugetar,esti militian,esti oltean de langa Dunare stabilit la Buc,esti *** ***,microbist,exprimarea nu e punctul tau forte,ai mai multe conturi aici,nu inteleg de ce tb sa-mi raspunzi ,nu ma intereseaza parea ta(si a clonelor)

Esti obsedat de "mai multe conturi", asta e singurul meu cont.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează