SPORTURI  »  HANDBAL  »  ALEGERI FRH

Cristian Gaţu taie finanţarea! » Culisele alegerii noii conduceri a FRH: care sînt cluburile care l-au trădat pe fostul preşedinte

Alexandru Dedu şi Cristian Gaţu, la finalul alegerilor de luni, în care primul l-a detronat pe Gaţu după 18 ani // Foto: Cristi Preda
Alexandru Dedu şi Cristian Gaţu, la finalul alegerilor de luni, în care primul l-a detronat pe Gaţu după 18 ani // Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat miercuri, 12 februarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 11 februarie 2014 22:51

Cristian Gaţu a adus anul trecut în federaţie fonduri extrabugetare de aproape un milion de euro! Contractele încheiate de fostul şef cu diverşi sponsori ar putea să nu se mai deruleze în continuare.

Propus de 26 de cluburi pentru funcţia de preşedinte al FRH, Cristian Gaţu a primit pînă la urmă doar 32 de voturi! În schimb, noul preşedinte al FRH, Alexandru Dedu, a fost propus de 10 cluburi şi a primit de zece ori mai multe voturi!

Omul care aducea banii
Bugetul FRH anul trecut a fost de 3,5 milioane de lei. Cu aceşti bani, federaţia poate să trăiască aproximativ o jumătate de an. Restul de finanţare a venit din sponsorizări şi contracte de publicitate, obţinute aproape exclusiv de Cristian Gaţu.

Acum, o dată cu plecarea fostului mare jucător, sînt şanse minime ca acele contracte aflate încă în derulare să continue. Fără banii extrabugetari, actualei conduceri îi va fi foarte greu, avînd în vedere că, spre exemplu, în cazul angajaţilor FRH, salariul era acoperit de la Minister în proporţie de doar 1100 de lei, iar restul pînă la 3500-5000 de lei venind din veniturile proprii ale FRH. Iar acestea nu sînt singurele cheltuieli ale forului naţional.

Cluburile mici şi CSŞ-urile au făcut diferenţa
Surse din cadrul federaţiei de handbal spun că amînarea alegerilor pentru două săptămîni, din cauza vremii (au fost programate iniţial pe 27 ianuarie), a fost ca un bonus pentru actualul preşedinte. Acesta a avut 14 zile în plus pentru a-şi continua campania electorală, în condiţiile în care contracandidaţii săi nu au recurs la a merge prin ţară şi a vorbi cu oamenii.

"Eu am stat să negociez bugetul pentru acest an, am tot umblat pe la Minister să primim şi noi mai mulţi bani, iar alţii au făcut promisiuni prin ţară" a fost auzit vorbind Gaţu, aluzie la faptul că Dedu a stat în campanie electorală, în timp ce el s-a luptat pentru banii federaţiei.

Nu i-a ieşit un vicepreşedinte
În campania electorală prin ţară, Alexandru Dedu a discutat cu toţi primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene. El a înmînat cluburilor o hîrtie cu echipa sa din care făceau parte cei doi vicepreşedinţi, Narcisa Lecuşanu, la feminin, respectiv Andrei Maioreanu, la masculin, plus membrii Consiliului de Administraţie.

La Consiliul de Administraţie, Dedu nu a trecut însă decît nouă nume din cele 14 posibile, lăsînd fiecare club să voteze pe cine vrea. Din echipa sa, lui Dedu nu i-a ieşit "pasenţa" în ceea ce priveşte vicepreşedintele de la masculin, Maioreanu, preşedintele de la Energia Tg. Jiu, fiind devansat cu 17 voturi de Daniel Georgescu, şeful secţiei de handbal de la Dinamo.

Care sînt oamenii de încredere ai lui Dedu?
Mariana Tîrcă, fosta mare handbalistă, a primit cele mai multe voturi în ceea ce priveşte membrii Consiliului de Administraţie. Tîrcă a luat 111 voturi din totalul de 192, ea fiind în echipa lui Dedu.

Tot de pe lista lui Dedu sînt şi foştii arbitri Jean Mateescu, Alin Cîrligeanu, Gheorghe Bejenariu şi Doru Manea, dar şi conducătorii de cluburi de la Turda, Vaslui şi Bacău: Flaviu Sîsîeac, Liviu Gugleş, respectiv Ioan Ciobanu. Din totalul de 14 membri, Dedu are o mare majoritate, doar Gheorghe Tadici, Vasile Pavel, Toma Pleşa şi Daniel Kotecz nefiind pe lista "apropiaţilor" actualului preşedinte.

"Consiliul de Administraţie va valida toate schimbările de regulament, toate măsurile dictate de Comisii. În aceste condiţii, ce şanse vor avea cei care nu sînt de acord cu părerile lui Dedu? Vor muri cu dreptatea în mînă?", spun cei aflaţi în opoziţie.

Arbitrii vor dirija handbalul românesc!
Oamenii de handbal avertizează după alegerile de luni, de la FRH, că actuala conducere s-a înconjurat de foarte mulţi foşti arbitri, iar aceştia vor face legea pe semicerc. Nu mai puţin de 7 foşti "fluieraşi" fac parte din cei 14 membri ai Consiliului de Administraţie! "Arbitrii vor dirija handbalul românesc. Ei sînt o tagmă foarte unită şi îşi vor apăra interesele", consideră cunoscătorii.

Şedinţă cu angajaţii FRH!
Ieri, atît Cristian Gaţu, fostul şef al FRH, cît şi Alexandru Dedu au convocat cîte o şedinţă cu angajaţii FRH. Mai întîi Gaţu şi-a strîns subalternii şi le-a mulţumit pentru anii petrecuţi împreună, urîndu-le mult succes pe viitor.

Dedu, în schimb, le-a transmis tuturor că nu va da pe nimeni afară în acest moment. "Aştept să văd care e rolul fiecăruia în federaţie şi abia apoi vom vedea cine va pleca. Toţi oamenii capabili vor rămîne pe loc!", a anunţat preşedintele FRH.

Surse apropiate lui Dedu spun însă că doar secretarul general Mihai Bocan şi antrenorii federali Remus Drăgănescu şi Sorin Toacsen vor rămîne pe loc. Drăgănescu va sta însă doar pînă în vară, cînd va împlini 65 de ani şi se va pensiona.

4,2 milioane lei e bugetul FRH pe 2014, cu 700.000 de lei mai mult decît a avut în 2013

Cum au votat cluburile din Liga Naţională?

Dintre cluburile din Liga Naţională, Dedu a luat partea leului în ceea ce priveşte partea masculină, 9 din totalul de 12 echipe, preferîndu-l pe fostul pivot al "naţionalei". La feminin, echipele au fost împărţite altfel: cinci cu Dedu, cinci cu Gaţi şi doar două cu Drăgănescu!

Surprinzător, sînt echipe care l-au propus pentru a fi preşedinte pe Cristian Gaţu, dar apoi voturile au mers către contracandidatul său, Alexandru Dedu. Steaua Bucureşti, Universitatea Timişoara, Universitatea Neptun Constanţa şi HCM Roman sînt în această situaţie!

În schimb, Dinamo era văzut drept un club care va vota cu Dedu, şi a votat cu Cristian Gaţu!

Surprinzător, nici o echipă din prima Ligă, nu l-a propus pe Alexandru Dedu sau pe Remus Drăgănescu pentru funcţia de preşedinte, acestea acoperindu-se într-un fel în cazul în care Gaţu ar fi cîştigat un nou mandat!

Liga feminină
Gaţu: 41,6 % (5 cluburi - HCM Baia Mare, U Jolidon Cluj, SCM Craiova, HC Zalău, HCM Rm. Vîlcea)
Dedu: 41,6% (5 cluburi - Corona Braşov, HCM Roman, CSM Bucureşti, SCM Ploieşti, Univ. Neptun Constanţa)
Drăgănescu: 16,67%    (2 cluburi - Dunărea Brăila, Cetate Deva)

Liga masculină
Dedu: 66,67% (8 cluburi - Potaissa Turda, Ştiinţa Bacău, Pandurii Tg. Jiu, HC Odorhei, Poli Univ. Timişoara, Steaua, CSM Bucureşti, CSU Suceava)
Gaţu: 33,33% (4 cluburi - HCM Constanţa, Dinamo, Minaur Baia Mare, CS Caraş Severin)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (6)
salikir
salikir  •  13 Februarie 2014, 23:15

puisor...arbitrii sunt in articolul tau ba o tagma unita , ba Pavel, Plesa, si puii mei sunt in opozitie si alaturi de Tadici...esti praf...Mareane nu mai bea tzuica de Zalau ca devii confuz si tu nu ai nici o scuza ca atunci cand scrii ar trebui sa se considere ca esti la serviciu...ai rabdare sa vezi ce mare kkt o sa faca CA cu multi fluierasi ca ala din ultimii 4 ani a fost fantastic si a avut o activitate nemaipomenita si nici nu a fost subjugat intereselor tzuicii de Zalau...fii si tu mai cu personalitate...ia-i un interviu lu' Plesa sa-ti explice ce greu e sa fii Presedinte de club si cum e ca dusmanii tai sa se cam razbune pe echipa...Mareane, Mareane...mai cheama-ti si-un caine...

salikir
salikir  •  13 Februarie 2014, 23:03

Buna Marean, Ai gresit la procentele cluburilor , nu se intelege care e 100% dar nu-i problema ca doar nu esti prof de mate esti jurnalist, de casa. Ai spus ca nici un club de liga nu l-a propus pe dl. Cristian Gatu de teama ca daca iese un nou mandat se va razbuna... stii tu ca dansul e razbunator? Pai cate fecale a mancat Frollo si e si acum in federatie. Dl Marinescu a candidat impotriva d-lui Gatu si a ajuns consilier personal...esti tolomac, stai acasa. Sponsorii pot taia finantarea doar daca NU se vor intelege cu Dedu. Cristian Gatu nu le va cere niciodata asta fiindca iubeste hanbalul, tu esti un bou. Cand incepi sa spui de CA dominat de fluierasi...imparti deja in 2 tabere, puis

radu50
radu50  •  13 Februarie 2014, 16:53

Poate dl .Dedu va conduce federatia asa cum a condus si liga profesionista unde din cate se cunoaste nu a avut nici o realizare. Din punct de vedere financiar la o dezbatere inainte de alegeri spunea ca va accesa fonduri europene, dar sa vedem cu cine? , cu acei membri din consiliul de administratie dintre care majoritatea fosti arbiti. Parerea mea ca fara sponsori nu va putea face nimic, dar cine sa sponsorizeze handbalul cand majoritatea echimelor din liga NATIONALA sunt sponsorizate de consilii municipale sau judetene.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează