SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI - RAPID 31-24

CS Rapid reacționează dur în scandalul galeriei cu Cristina Neagu: „N-a fost conflict cu marea handbalistă, ci cu persoana ei” + Acuză abuzuri grave: „Aveau pistoale la brâu”

Fanii Rapid la meciurile de handbal feminin ale echipei, foto: Imago
Fanii Rapid la meciurile de handbal feminin ale echipei, foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 22 februarie 2023 19:12 / Actualizat miercuri, 22 februarie 2023 19:18

La aproape 48 de ore de la disputa CSM București - Rapid 31-24, clubul alb-vișiniu a emis un comunicat ca urmare a scandalului iscat cu Cristina Neagu, înjurată de fani în timpul meciului și la interviuri.

Într-un mesaj postat de contul de Facebook, Rapid vorbește mai întâi despre meciul cu CSM București, precizând că „Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului”.

Un nou mesaj josnic al liderului galeriei Rapidului la adresa Cristinei Neagu: „Au fost înjurături frumoase. Vi se pare ceva ieșit din comun să strigi asta?”
CSM BUCUREȘTI - RAPID 31-24
Un nou mesaj josnic al liderului galeriei Rapidului la adresa Cristinei Neagu: „Au fost înjurături frumoase. Vi se pare ceva ieșit din comun să strigi asta?”

Rapid, comunicat după scandalul cu Cristina Neagu

Legat de înjurăturile la adresa Cristinei Neagu, clubul alb-vișiniu mai precizează că: „CS Rapid nu încurajează și nu și-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului și Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e și precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică și sportivă în general a Cristinei Neagu.

Galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu. Pentru a înțelege mai bine diferența, oferim un exemplu – fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriașul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu același nume.”

Comunicatul integral publicat de Rapid

Clubul Sportiv Rapid dorește să își expună public punctul de vedere cu privire la ceea ce deja în spațiul public a devenit un caz: cazul „Galeria Rapidului vs Cristina Neagu„. Un prim aspect care necesită clarificări este sintagma „suporterul rapidist de la fotbal”. Este o sintagmă utilizată în spațiul public (culmea, chiar în presa sportivă!) cu conotații peiorative, de parcă a fi suporter de fotbal ar fi un defect, sau o ocupație rușinoasă.

Confuzia vine probabil din lipsa de înțelegere a fenomenului. A fenomenului sportiv în general. Nu există noțiunea de suporter al unui sport; există doar aceea de suporter al unul club, sau al unei echipe. Suporterii care umplu etapă de etapă Giuleștiul, sectoarele oaspeților pe stadioanele din țară, sala Giulești, sau sectoarele oaspete prin țară și prin Europa sunt suporterii Rapidului.

Nu suporteri de handbal, de fotbal, de volei sau de baschet. A face o astfel de diferențiere între suporteri este o barbarie și nu doar una de limbaj. Ca o paranteză, acești suporteri rapidiști contribuie prin prezența lor nu doar la spectacolul sportiv, ci și la bugetul clubului. Contractul cu partenerul Superbet (pentru numele stadionului aflat în administrarea CS Rapid), care aduce la bugetul clubului 600,000 euro pe an, se datorează (și) suporterilor Rapidului, iar CS Rapid este mândru și recunoscător pentru asta.

Revenind la modul în care evenimentele în discuție au fost reflectate în spațiul public, ne dorim ca prin acest comunicat să suplinim o eventuală lipsă de informare a opiniei publice. Rapid și CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă și o dată în sala Giulești. Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat și respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului. Atât CS Rapid, cât și CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici.

La CS Rapid înțelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci și obligațiile pe care o finanțare publică le aduce în ceea ce privește interacțiunea cu cetățeanul (fie el suporter sau simplu spectator).

În ciuda faptului că cele două meciuri mai sus menționate au reprezentat evenimente publice, organizate de o instituție publică, suporterul rapidist (mulți dintre ei cetățeni ai Bucureștiului și deci contribuabili la bugetul din care este finanțat CSMB) a fost abuzat și discriminat prin măsurile de organizare luate de clubul gazdă. Iată câteva detalii de organizare, în speranța că ar putea prezenta interes pentru o mai bună înțelegere a contextului:

- distribuirea biletelor către oficialii Rapidului s-a făcut cu întârziere, șicanatoriu. Ele au fost livrate cu câteva ore înainte de începerea meciurilor, sfidând orice cutumă de protocol. La al doilea meci CS Rapid a primit invitațiile în format fizic, printate, formatul electronic devenind un lux în anul de grație 2023.

- distribuirea fanilor rapidiști (galeriei) la al doilea meci în zona din colț a sălii, în condițiile în care peluza SUD a fost goală. Misterul a fost deslușit ulterior, în zona aceea fiind montate boxe suplimentare pentru acoperirea fonică a galeriei Rapidului. 

- imposibilitatea de a intra în sală pe alte uși (cu excepția celei destinate galeriei) a suporterilor cu eșarfe sau însemne vișinii, inclusiv a celor care purtau doar hanorace vișinii. Chiar dacă respectivii aveau bilet în alte sectoare ale săli (loje sau la tribuna 1). 

- o desfășurare de forțe impresionantă până și pentru un meci de fotbal cu grad ridicat de risc, cu controale extrem de amănunțite. Marius Mitran a sintetizat situația existentă: „asemenea atitudine, controale, cu jandarmi cu pistoalele la vedere, cu imposibilitatea de a intra decât pe o anumită ușă... inclusiv eu am fost controlat până la piele. Mi s-a luat și fularul să vadă ce scrie pe el. Eu asta am trăit pe vremea lui Ceaușescu.”

Poate dacă formatorii de opinie care reflectă acum o consecință regretabilă și nedorită ar fi luat atitudine împotriva acestor abuzuri și șicane, situația de luni seară ar fi fost evitată. La fel cum, dacă formatorii de opinie ar fi luat atitudine împotriva unei discriminări (recunoscute public!) împotriva copiilor prezenți la eveniment, surpusul de tensiune nu ar fi existat. Este absolut incredibil faptul că presa nu a găsit de cuviință să reflecte măcar la nivel de știre faptul că președintele secției de handbal a CSMB a admis în direct că CSMB discriminează accesul pe parchet al copiilor după meciuri în funcție de simpatii și emblemă de pe tricouri.

Întorcându-ne la sport, ne amintim cu toții că „în viață nici o faptă bună nu va rămâne nepedepsită”. Comportamentul abuziv al CSMB față de Rapid și suporterul rapidist se întâmplă în următorul context, necunoscut poate opiniei publice. Chiar și dacă nu am raporta-o la secolul de viață al Rapidului, istoria CSMB este una scurtă, începută acum aproape 16 ani, în 2007. După 2 ani de divizie secundă, pentru a face pasul în elită, la CSMB ajunge.…echipa Rapidului (11 jucătoare), cu tot cu antrenor (Vasile Mărgulescu). 

Cu dl. Mărgulescu pe bancă, Alina Dobrin, Cristina Nicolae sau Andreea Cruceanu în teren, CSMB promovează în liga națională cu victorii pe linie. Mai mult decât atât, ani de zile echipele de handbal (atât masculine, cât și feminine) ale CSMB au folosit sala Rapid pentru antrenamente și jocuri. Ironic sau poate nu, CSMB a primit vestea că Rapid este noua campioană a sezonului trecut în …sala Rapid, acolo unde își disputa meciul de campionat din ultima etapă (etapă în care Rapid câștiga la Vâlcea un meci cât un campionat).

Ajungem acum și la fondul problemei. Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează și nu și-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului și Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e și precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică și sportivă în general a Cristinei Neagu. Ceea ce considerăm exagerat și chiar manipulator este prezentarea tendențioasă a evenimentelor: Galeria Rapidului vs un bun național (Cristina Neagu). În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun național, pe noi, rapidiștii, gândul ne duce în primul rând la…Rapid. Rapid este nu doar o instituție, ci un nume sacru nu doar în handbalul românesc, ci în sportul românesc în general. Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nici o individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României.

În al doilea rând pentru că Galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu. Pentru a înțelege mai bine diferența, oferim un exemplu – fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriașul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu același nume. Ne-am oprit la acest exemplu (deși sportul ne oferă mult mai multe de acest gen), pentru că și noi apreciem sintagma „Neagu – Messi al handbalului”.

Depășindu-și cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieșiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câștigat sezonul trecut. Dincolo de lipsa de respect față de istoria și tradiția clubului Rapid, lăsând la o parte și absența fair-play-ului, aceste declarații repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au și reușit să jignească și să întristeze în același timp fetele noastre care au reușit o performanță uluitoare sezonul trecut. Colegele de meserie ale Cristinei Neagu.

Poate dacă presa ar fi atras atenția asupra acestor ieșiri ale jucătoarei Neagu, poate dacă clubul CSMB ar fi avut o poziție publică pe subiect, în raport cu angajata sa, poate dacă FRH ar fi reacționat așa cum a făcut-o ieri, tensiunea nu ar fi escaladat. Pentru că așa cum finanțarea publică vine la pachet cu obligații, și statutul de bun național atrage după sine obligații de conduită publică. 

Atât în afara terenului (vezi exemplele de mai sus), cât și pe parchet. Acolo unde, pentru a te bucura de respectul total al publicului, prestația sportivă (mai mereu la superlativ) trebuie completată de un comportament la același nivel. Comportament de care noi, rapidiștii, în confruntările directe cel puțin, am fost văduviți (cu regretul provenit din uriașa admirație pentru sportiva Neagu admitem asta). Nu analizăm dacă înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiștilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părți, indiferent de numele celui în cauză.

În speranța că acest lung material va contribui în mod pozitiv la o mai bună înțelegere a evenimentelor care au ținut capul de afiș al sportului românesc în ultimele două zile, vă asigurăm că CS Rapid regretă profund escaladarea acestei situații. Ceea ce ne dorim este ca toate părțile implicate să reflecteze cu seriozitate la acest subiect, înțelegând cu toții responsabilitățile pe care le avem în ceea ce privește handbalul, sportul românesc și educația tinerei generații.

PS: Pentru cei care au făcut posibilă uluitoarea coincidență ca fragmente identice de material să se regăsească în publicații diferite (acoperind subiectul de mai sus), pentru cei care au orchestrat toată campania de denigrare din presa sportivă, avem însă o veste proastă: Rămâne cum am vorbit - împreună suntem de neclintit!

+13 FOTO

Ce a spus Cristina Neagu în finalul sezonului trecut

În finalul sezonului trecut, câștigat de Rapid, Cristina Neagu a lansat acuzații grave la finalul victoriei obținute de CSM București la Zalău, scor 26-24. 

Neagu a lansat un atac direct la adresa formației conduse de Gheorghe Tadici și la adresa arbitrilor băimăreni Alin Gherman și Adrian Moldovan. Interul stânga a dat de înțeles că Rapid a avut o misiune ușoară la Zalău. 

„Cu noi vă dați viața, cu alții vă dați la o parte. Și n-ar fi asta o problemă, dacă totul ar fi fair-play. La Zalău, câștigătoarea se stabilește dinainte. Norocul nostru că am reușit să rezistăm, a câta oară, 7 contra 9. Oribil, jenant, iar handbalul nu merge într-o direcție bună. Proud of us girls (n.r. - mândră de noi, fetelor)”, a scris Cristina Neagu, pe contul personal de Facebook. 

Rapid, rivala la titlu a lui CSM București, a câștigat ambele meciuri direct cu HC Zalău, scor 25-20 și 26-19.

Citește și: 

FRH, comunicat ferm după evenimentele de la CSM București - Rapid: „Dorim să eliminăm așa ceva din sălile unde se joacă handbal”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (118)
babinu
babinu  •  24 Februarie 2023, 21:35
Postat de Ancaimpartiala pe 22 Februarie 2023, 20:09

Ironia o faci atunci cand iq-ul depaseste nivelul minim de supravietuire. Faptul ca ai supravietuit pana acum nu este din cauza iq-ului ci a norocului care face si el parte din viata deci din punct de vedere al inteligentei o persoana ca tine nu poate sa fie ironica pentru ca nu are cum. Exempli cel mai bun fiind aceasta “ironie” pe care incerci sa o expui aici din care reiese doar faptul ca nu ai inteles nimic sau ti au citit parintii printre randuri acest articol. Deci cu alte cuvinte si fara niciun fel de ironie esti extrem de ….. Te las pe tine sa completezi desi stiu ca nu ai nicio sansa sa gasesti cuvantuo potrivit.

Incultura e acceptata in societatea curenta. Dar cand iti manifesti incultura, incercand sa judeci pe altii, asta e deja prostie.

Cronos666
Cronos666  •  23 Februarie 2023, 18:53
Postat de sughibughi pe 23 Februarie 2023, 09:07

tre injurata si la viitoarele intalniri, chiar daca se retrage

Chiar ai minte de sughibughi

balderis
balderis  •  23 Februarie 2023, 16:25
Postat de paolo13 pe 23 Februarie 2023, 15:22

*** Cum sa-i dai *** pentru ca zis ca furati?

***, taci din gură ! ,,Suporterii noștri sunt cam proști așa, nu au prea multă carte! Gigi Becali !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (118)
Comentează