Articol de Sebastian Culea, Adrian Jitea - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024 21:46 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 21:55
Naționala de handbal feminin a României a ajuns miercuri la Debrecen, locul unde vor avea loc meciurile grupei preliminare B de la Campionatul European. Florentin Pera și elevele lui au efectuat și un prim antrenament pe tărâm maghiar.
România a terminat astăzi ultimul stagiu de pregătire centralizat de la Oradea. Delegația „tricoloră” a călătorit cu autocarul spre Debrecen, o distanță de doar 88 de kilometri.
„Tricolorele” debutează la turneul final vineri, de la ora 19:00, împotriva Cehiei. Meciul este programat, la fel ca cele cu Serbia și Muntenegru, în Fonix Arena. Reporterii GSP vor fi prezenți și vor transmite toate informațiile care contează.
GALERIE FOTO. Cum arată Fonix Arena, sala unde România își va juca meciurile de la Campionatul European de handbal feminin
Fonix Arena este a 3-a cea mai mare sală a Ungariei. Poate găzdui 8.500 de oameni în timpul concertelor și 6.500 de spectatori în timpul partidelor de handbal. România se poate lăuda cu o singură construcție de acest nivel, Cluj Arena (9.700 locuri).
A fost inaugurată în septembrie 2002, iar în 2021 a căpătat o altă înfățișare. Renovarea a costat aproximativ 7,5 milioane de euro. Complexul conține încă o sală omologată de EHF, „Imre Hodos”. Între cele două există un pasaj subteran de legătură.
Numele „Fonix” a fost primit de la simbolul orașului, Pasărea Phoenix, un „simbol al reinventării constante a urbei”.
De-a lungul anilor, în Fonix Arena au fost organizate evenimente din întregul spectru sportiv. Prima competiția majoră, în 2002, a fost Campionatul Mondial de gimnastică artistică. Handbalul, baschetul și hocheiul sunt favoritele fanilor locali.
Naționala României, primul contact cu Fonix Arena
Florentin Pera a condus miercuri primul antrenament pe tărâm maghiar. Debutul este peste două zile, în compania Cehiei, o partidă în care specialiștii consideră că naționala „tricoloră” are șansa secundă.
Programul României la Euro 2024:
- România - Cehia, 29 noiembrie
- Muntenegru - România, 1 decembrie
- Serbia - România, 3 decembrie
Dacă se va clasa între primele două naționale din grupă, România va rămâne tot în Debrecen. Aici sunt programate și partidele din grupa principală.
Meciul de deschidere în Fonix Arena va fi cel al gazdei Ungaria, joi, de la ora 19:00. Maghiarele nu ar trebui să aibă emoții în fața Turciei, națională debutantă la turneele finale.
Grupele Campionatului European de handbal feminin:
- Grupa A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord
- Grupa B – Muntenegru, România, Cehia, Serbia
- Grupa C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia
- Grupa D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia
- Grupa E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia
- Grupa F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”