SPORTURI  »  HANDBAL  »  DINAMO

Dinamo a dat o săptămână liber jucătorilor » Handbaliștii nu au voie să părăsească țara

Saeid Heidarirad a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo în acest sezon. Foto: Cristi Preda
Saeid Heidarirad a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo în acest sezon. Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 16 martie 2020 12:56

Dinamo București, campioana României la handbal masculin, a decis să dea liber jucătorilor săi pentru o săptămână. Asta pentru că Bannour, Savenco și compania nu mai au programat niciun meci de handbal ce puțin până pe 1 aprilie.

"Până să apară pandemia de coronavirus, ne gândeam cum vom trece peste perioada următoare, pentru că aveam meciuri din trei în trei zile. Era un program foarte aglomerat", a declarat Daniel Georgescu, șeful secției de handbal de la Dinamo.

Sezonul pus sub semnul întrebării

FRH a suspendat toate competițiile până pe 31 martie, iar Federația Europeană de Handbal până pe 12 aprilie. "Meciurile cu Paris Saint Germain nu se știe când se vor disputa, la fel și restul campionatului. Nu avem ce face, trebuie să așteptăm. Până atunci însă, am hotărât să-i lăsăm pe jucători acasă, cel puțin o săptămână. Se vor antrena individual", a explicat oficialul de la Dinamo.

Pentru că are 12 jucători străini în lot, Dinamo le-a pus în vedere "stranierilor" să nu părăsească țara. "Nu putem să riscăm nimic. Dacă merg acasă, ar putea să nu mai fie lăsați să se întoarcă. Sau când ajung în țară, ar putea să intre în carantină pentru 14 zile. E greu de intuit ce s-ar putea întâmpla", a subliniat Georgescu.

"Toți jucătorii sunt bine din punct de vedere medical, încercăm să respectăm și noi tot ceea ce trebuie, să rămânem în case și să evităm zonele aglomerate", a mai spus Georgescu.

Dinamo este calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Ar fi trebuit să joace pe 22 și pe 28 martie cu campioana Franței, Paris Saint Germain. În plus, în campionatul României, Dinamo ar fi trebuit să joace luni, 16 martie, la Turda, partida cu Potaissa Turda, a doua clasată.

Citește mai multe știri despre handbal:

Per Johansson: „Pera e un porc nenorocit!” » Scandalul din handbal capătă proporții

Liga Campionilor la handbal, suspendată până pe 12 aprilie! Dinamo-PSG, CSM-Gyor și Vâlcea-Metz, amânate!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Campionate
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Stranieri
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”
Handbal
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează