Articol de Cristi Preda (foto), Sebastian Culea, Adrian Jitea - Publicat sambata, 25 mai 2024 14:22 / Actualizat sambata, 25 mai 2024 18:24
Dinamo București a fost învinsă de SG Flensburg-Handewitt, scor 32-38, în semifinala Final Four-ului European League la handbal masculin.
- În celălalt penultim act se întâlnesc tot formații nemțești, Rhein-Neckar și Fuchse Berlin, sâmbătă, de la 19:00;
- Finala mică e programată duminică, de la ora 16:00. Lupta pentru glorie e în aceeași zi, de la ora 19:00;
- Reporterii GSP Sebastian Culea, Adrian Jitea și fotoreporterul Cristi Preda sunt la Hamburg, locul disputării Final Four-ului, și vor transmite toate informațiile care contează.
La 100 de metri de locul unde ceasul a încetat să bată, pulsau 700 de inimi românești. „Iar sunt seara departe alături de Dinamo” răsună din înaltul Barclays Arena. Final Four-ul European League nu începuse, dar suporterii dinamoviști simțeau cât de aproape e un nou trofeu.
Xavi Pascual și elevii lui au cucerit deja competițiile interne, campionatul și Cupa. Aveau un ultim țel. Greu de atins, dar nu imposibil. Pentru asta erau nevoiți să răstoarne calculele hârtiei și să învingă două formații nemțești, aflate în fieful lor, la Hamburg.
Flensburg, prea puternică pentru Dinamo
Începutul de meci n-a fost cel dorit. Campionii României au părut apăsați de miza momentului și de atmosfera sufocantă. Ofensiva, și așa greoaie, a fost anulată de intervențiile incredibile ale portarului danez Moller.
Prima zvâcnire a venit după un sfert de oră. În superioritate numerică, cu Alex Pascual inspirat, „dulăii” au venit la un singur gol.
Lentoarea de pe atacurile poziționale a readus semifinala pe făgașul din primele minute. A lipsit și agresivitatea. Xavi Pascual se întorcea spre colaboratori la fiecare pasă în plus, iar grimasele deveneau tot mai vizibile odată cu înaintarea în meci.
Nici time-out-ul cerut n-a schimbat nimic. Flensburg a intrat la cabine cu 7 goluri avantaj, scor 18-11.
De bine în prima repriză? Două parade reușite de Cupara, puține și ele față de cele 7 ale lui Moller. Poate și tupeul lui Kasparek. De rău? Restul.
Grăitoare a fost secvența de la ultima fază. Mai erau două secunde, Dinamo avea o lovitură liberă din inter stânga. Xavi Pascual l-a împins în teren pe Kuduz. Handbalistul i-a făcut semn că nu știe de ce intră și ce trebuie să facă. Un rezumat perfect al haosului de până atunci.
Atacul lui Dinamo a înviat! N-a fost destul
Pauza a fost un sfetnic bun. Atacurile dinamoviștilor au avut o altă cursivitate, Moller n-a mai scos nimic în primele 10 minute.
Doar că a început să scârțâie rotița defensivă. Angrenajul n-a fost la capacitate maximă în niciun moment. A intrat în poartă și Saeid Heidarirad, plasa a continuat să fie scuturată.
Galeria a fost singura care n-a renunțat în niciun moment. Dominați numeric, dinamoviștii au cântat până la ultima fază și dincolo de ea.
De menționat și performanța suporterilor lui Flensburg, unii extrem de gălăgioși pentru handbal.
Trofeul e interzis anul acesta, dar campionii României nu au timp de lacrimi. Xavi Pascual trebuie să sune adunarea. Duminică, la 16:00, Dinamo va juca finala mică. „Bronzul” ar aduce o palidă consolare. Adversară va fi pierzătoarea semifinalei dintre Rhein-Neckar și Fuchse Berlin.
FINAL. Dinamo - Flensburg 32-28
min. 51: Kasperek ia jocul pe cont propriu, marchează alte două goluri. Defensiva nu îl ajută. 26-32
min. 48: Time-out și pentru Flensburg. 23-29
min. 45: Time-out cerut de Xavi Pascual. 20-27
min. 44: Alex Pascual, atent încă o dată pe respingere. Marchează. 20-26
min. 42: Iese la rampă și Kuduz. 19-24
min. 40: Kukic scoate un 7 metri, Akimenko transformă. 18-23
min. 37: Akimenko înscrie de la 7 metri. 15-21
min. 35: Rosta înscrie din cădere. 14-20
min. 34: Atacuri mai cursive ale dinamoviștilor, Alex Pascual înscrie. 13-19
min. 32: Kukic sparge gheața în repriza secundă. 12-18
A început repriza secundă! Dinamo are atacul.
Dinamo e condusă la pauză, scor 11-18. O primă repriză în care a părut că presiunea este mult prea mare pe umerii elevilor lui Xavi Pascual.
min. 30: Akimenko ratează iar singur cu portarul. 11-17
min. 29: Time-out cerut și de Flensburg. 11-17
min. 28: Ali Zein înscrie, dar e lovit puternic. Arbitrii verifică un posibil cartonaș roșu. 11-17
KASPAREK 💣💥@csdinamooff ✨ #ehfel #ehffinals #FLENDIN pic.twitter.com/cb1j24PgMj
— EHF European League (@ehfel_official) May 25, 2024
min. 27: Kasperek înscrie. Flensburg repune rapid și reface distanța. 10-17
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini surprinse de fotoreporterul GSP la semifinala Dinamo - Flensburg
min. 26: Ali Zein înscrie cu o aruncare disperată, la ultima pasă a atacului. 9-15
min. 25: Xavi Pascual cere primul time-out al semifinalei. 8-15
min. 22: Jakobsen îl învinge pe Cupara de la 7 metri cu un lob. 8-13
min. 21: Încă o intervenție a lui Moller, portarul lui Flensburg. 8-12
min. 18: Militaru este eliminat timp de două minute. 7-10
min. 17: Cupara apără incredibil! 7-10
VIDEO. Atmosferă senzațională la Hamburg: duel între fanii lui Dinamo și cei ai lui Flensburg
min. 14: Akimenko e atent pe recuperare și înscrie din fault. 7-8
min. 12: Alex Pascual marchează în poarta goală. Cupara are o primă intervenție salvatoare. Fanii lui Dinamo îi scandează numele. 6-8
min. 11: Blagotinsek este eliminat timp de două minute. Alex Pascual profită și punctează din extremă. 5-8
min. 9: Danezul Moller face minuni în poarta lui Flensburg. 4-7
min. 8: Kasparek, direct în vinclu. 4-6
min. 7: Akimenko transformă o aruncare de la 7 metri. 3-4
min. 5: Kuduz aruncă imparabil. 2-3
min. 3: Kukic o aduce pe Dinamo pe tabelă. 1-2
This is what we call 𝗦𝗧𝗔𝗥𝗧 𝗜𝗡 𝗦𝗧𝗬𝗟𝗘!@SGFleHa 🔥✨ #ehfel #ehffinals #FLENDIN pic.twitter.com/aEGAitM1Sg
— EHF European League (@ehfel_official) May 25, 2024
min. 2: Akimenko ratează singur cu portarul pe contraatac. 0-1
A început semifinala. Flensburg are primul atac. Aproximativ 9.000 de spectatori sunt în Barclays Arena. Printre ei, și peste 700 de români.
UPDATE 15:51 / Eminem și foc în Barclays Arena
Organizatorii au pregătit un moment special înaintea semifinalei. Pe ritmurile lui Eminem (Lose Yourself) a fost pus în scenă un joc de lumini și de flăcări.
UPDATE 15:43 / Dinamo și Flensburg s-au întors la vestiare
Dinamo și Flensburg s-au întors la vestiare, au mai rămas câteva minute până la startul Final Four-ului. Aproximativ 8.000 de oameni sunt prezenți în Barclays Arena în acest moment.
UPDATE 15:30 / Xavi Pascual, interviu direct de pe bancă
Nicolej Krickau și Xavi Pascual au oferit interviuri chiar de pe bancă. Antrenorul lui Dinamo a avut putere să zâmbească și a concluzionat: „Trebuie să ținem aproape de Flensburg, apoi se poate întâmpla orice”.
UPDATE 15:10 / Încălzirea oficială a echipelor! Au intrat în sală și ultrașii
Dinamo și Flensburg au ieșit la încălzirea oficială dinaintea semifinalei.
În acel timp, în arenă, la inelul superior, și-a făcut apariția și facțiunea dură a suporterilor dinamovișt. Steagurile de gard au fost afișate, tobele au fost verificate. Totul e pregătit.
UPDATE 15:00 / Are loc prezentarea echipelor
Cei de la EHF TV au pășit pe parchet și fac prezentarea echipelor. Galeria lui Dinamo este cea mai dispersată. În afara sectoarelor rezervate, fanii români pot fi zăriți și în alte zone ale sălii.
UPDATE 14:45 / Strategii diferite pentru antrenorii Pascual și Krickau
Handbaliștii lui Dinamo sunt deja de o jumătate de oră pe parchet. Rivalii de la Flensburg încă nu au ieșit de la vestiare. Strategii diferite pentru cei doi antrenori, Xavi Pascual și Nicolej Krickau.
Și-a făcut intrarea în arenă și galeria lui Rhein-Neckar Lowen, cea mai gălăgioasă până în acest moment.
UPDATE 14:24 / Dinamoviștii iau contact cu Barclays Arena
Dinamoviștii sunt primii care au ieșit pe parchetul Barclays Arena. Xavi Pascual a discutat câteva minute cu unul dintre oficialii EHF. Pivotul Călin Dedu a testat mingea de meci, în timp ce portarul Saeid Heidarirad făcea obișnuitele mișcări de încălzire.
UPDATE 14:14 / Au fost deschise porțile, fanii intră în arenă
La intrarea în arenă a existat un schimb simpatic de replici între simpatizanții lui Dinamo și cei ai adversarei din semifinale. „Flensburg, Flensburg!”, au strigat nemții. Suporterii lui Dinamo și-au ridicat privirile: „No, no! Astăzi e Dinamo, Dinamo!”.
VIDEO. Fanii lui Dinamo, pregătiți de semifinala cu Flensburg
UPDATE 14:00 / Delegația lui Dinamo a pornit spre Barclays Arena
Xavi Pascual și elevii lui au pornit spre Barclays Arena.
Proiectul handbalistic de la Dinamo a ajuns la maturitate. Plini de reușite interne, inclusiv campionatul și Cupa din acest sezon, elevii lui Xavi Pascual vor și recunoaștere europeană.
Pentru asta, Dinamo are o misiune infernală. Trebuie să înfrunte trei coloși germani. Iar turneul final are loc chiar în patria handbalului, la Hamburg.
În semifinale, sorții au scos-o în calea bucureștenilor pe SG Flensburg-Handewitt. Ocupanta locului 3 în acest moment în Bundesliga are un palmares impresionat. A câștigat de 3 ori campionatul intern, ultima dată în 2019. Are în palmares 4 Cupe ale Germaniei, o Ligă a Campionilor (2014) și un trofeu în Cupa EHF (1997).
FOTO. Barclays Arena, sala unde Dinamo vrea să scrie istorie
Final Four-ul are loc chiar în Germania, la Hamburg. Barclays Arena poate găzdui 13.000 de persoane la meciurile de handbal. Capacitatea maximă, pentru concerte, este de 16.000 de locuri. Organizatorii așteaptă o sală plină. Inclusiv 1.000 de suporteri români și-au anunțat prezența.
Construcția a fost inaugurată pe 8 noiembrie 2002 și a costat 83 de milioane de euro.
Cum a ajuns Dinamo în Final Four-ul European League la handbal masculin:
Grupa preliminară, locul 2:
- vs Füchse Berlin 30-33, 32-33
- vs Chambery Savoie 28-21, 36-33
- vs RK Izvidac 40-24, 52-24
- vs Sporting 33-35, 27-31
- vs CSM Constanța 33-25, 33-23
- vs Bjerringbro-Silkeborg 37-34, 27-24
- vs Skjern 28-27, 38-34
Vezi și alte știri despre Dinamo în Final Four-ul European League
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”