SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Finală franceză din Ligă! Câștigătoarea Ligii Campionilor se alege dintre Nantes și Montpellier

Articol de - Publicat duminica, 27 mai 2018 14:26

Nantes și Montpellier vor juca azi pentru trofeul Ligii Campionilor, la Koln, de la ora 19:00. Surprize mari în semifinalele Final 4.

Final Four-ul de la Koln a adus în acest sezon trei echipe din Franța în lupta pentru trofeu: Paris Saint Germain, Nantes, Montpellier. Lor li s-a adăugat campioana en-titre, Vardar Skopje.

Semifinalele disputate sâmbătă au adus însă două mari surprize. Cea mai mare, înfrângerea favorților de la Paris Saint Germain, echipa stelară care îi are în componență pe Nikola Karabatic, Mikkel Hansen, Luc Abalo, Uwe Gensheimer, Daniel Narcisse, Thierry Omeyer, Sander Sagosen.

Cea mai bogată echipă din lume, cu 20 de milioane de euro doar bugetul de salarii al jucătorilor, a fost însă învinsă de Nantes, echipa care participa abia a doua oară în Liga Campionilor și e debutantă într-un Final 4. A fost 32-28 pentru echipa lui Thierry Anti în care au strălucit veteranul Kiril Lazarov, pivotul Nicolas Tournat, dar și portarul Cyril Dumoulin. PSG ratează astfel trofeul și în acest an, deși bifează al treilea Final 4 consecutiv.

Montpellier a reușit și ea surpriza, echipa franceză pornind cu șansa a doua în fața campionilor de la Vardar. A fost un duel decis în ultimele secunde ale jocului, argentinianul Diego Simonet marcând golul victoriei. A fost singurul gol al sud-americanului în acest meci!

Finala Montpellier-Nantes se va disputa în Lanxes Arena de la ora 19:00 și va fi arbitrată de spaniolii Oscar Lopez și Angel Ramirez. Montpellier a mai câștigat Liga Campionilor în 2003.

În finala mică, de la ora 16:15, se vor întâlni PSG și Vardar Skopje, un meci care nu mai are însă nici o importanță. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cutremur în tenis! Iga Swiatek, prinsă dopată
Tenis
Cutremur în tenis! Iga Swiatek, prinsă dopată
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (1)
831959706877275
Cristian Baltaru  •  27 Mai 2018, 17:31

Alooo,băieții de la hârtia de împachetat pește numită GSP?Vedeți că scorul meciului de handbal dintre Nantes și P.S.G. a fost 32-28,nu 32-24! Iată ce ați scris,aici,citez:,,A fost 32-24 pentru echipa lui Thierry Anti în care au strălucit veteranul Kiril Lazarov, pivotul Nicolas Tournat, dar și portarul Cyril Dumoulin. PSG ratează astfel trofeul și în acest an, deși bifează al treilea Final 4 consecutiv.''Vorba voastră,cică:,,Vă pasă de sport!''Poate prea puțin! Corectați scorul în articol că vă faceți de râs din nou(nu că nu v-ați face aproape mereu),asta denotă o lipsă crasă de profesionalism,la documentaristică și statistică sunteți egali cu ZERO.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează