Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 aprilie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 13 aprilie 2011 13:57
Handbalistele Florina Chintoan şi Nicoleta Dincă şi-au prelungit contractele, pe încă două sezoane, cu vicecampioana U Jolidon Cluj.
Discuţiile dintre conducerea formaţiei vicecampioană şi cele două handbaliste s-au încheiat cu parafarea unor noi înţelegeri, valabile în următorii doi ani. Pivotul Florina Chintoan este şi jucătoare a echipei naţionale, în timp ce extrema stîngă Nicoleta Dincă face parte din lotul lărgit al reprezentativei, anunţă mediafax.
Conducerea U Jolidon Cluj a purtat discuţii pentru prelungirea contractului şi cu interul Simona Vintilă, care ar urma să continue la Cluj în următoarele două sezoane, dar încă nu a semnat noua înţelegere.
La capitolul plecări se înscrie pivotul Daniela Brînzan, care va părăsi echipa antrenată de Gheorghe Covaciu, destinaţia sa fiind formaţia Rulmentul Braşov.
Alte două jucătoare sînt vizate pentru a nu li se prelungi contractele, o decizie urmând a fi luată în perioada următoare.