SPORTURI  »  HANDBAL  »  STEAUA

FOTO Semicerc peste 40 de ani » Componenții echipelor de handbal din 1968 și 1977 s-au reunit la Cheile Grădiștei pentru a celebra 49, respectiv 40 de ani de la câștigarea CCE

C
onstantin Tudosie, Ștefan Birtalan, Ovidiu Gârbacea (proprietar Complex Cheile Grădiștei), Cheli Grisa, Dan Petru, Cornel Oțelea, Ștefan Orban, doctorul Valentin Stănescu, Gabriel Kicsid, Nicolae Munteanu (rândul de sus)
Werner Stockl, Cristian Gațu, Laurențiu Roșu, Radu Voina, Victor Neagu, Virgil Marchidan (rândul de jos) +8   FOTO
C onstantin Tudosie, Ștefan Birtalan, Ovidiu Gârbacea (proprietar Complex Cheile Grădiștei), Cheli Grisa, Dan Petru, Cornel Oțelea, Ștefan Orban, doctorul Valentin Stănescu, Gabriel Kicsid, Nicolae Munteanu (rândul de sus) Werner Stockl, Cristian Gațu, Laurențiu Roșu, Radu Voina, Victor Neagu, Virgil Marchidan (rândul de jos)

Articol de , - Publicat joi, 27 aprilie 2017 00:00

Luând exemplul celor de la fotbal, care se întâlnesc aproape an de an la Cheile Grădiștei, pentru a sărbători Cupa Campionilor Europeni din 1986, handbaliștii militari au pus și ei la cale o astfel de manifestare.

"Sufletul întâlnirii a fost tot Ovidiu Gârbacea, patronul resortului din munții Bucegi. El ne-a invitat aici pentru a sărbători un număr de ani de la câștigarea unui trofeu la care am râvnit atâta", a declarat Cristian Gațu.

Fostul președinte al FRH, centrul echipelor din 1968 și 1977, rememorează cu nostalgie evenimentele de acum mai bine de patru decenii. "Au fost clipe extraordinare trăite alături de familia Stelei. Noi eram ca niște frați. Altfel nu am fi reușit niciodată performanțele pe care le-am realizat", a adăugat Gațu.

"Cei 7 magnifici", le-au spus ieri componenții lotului Stelei din 1977 celor din echipa care în 1968 câștigau cu Steaua prima Cupă a Campionilor Europeni. "Atâția au mai rămas, restul, Dumnezeu să-i odihnească, s-au dus", a declarat Cornel Oțelea, cel care în 1968 a fost pe teren, la triumful Stelei cu Dukla Praga, iar în 1977 a trecut pe banca tehnică.

"Anii ăștia 40 parcă au zburat. Este o plăcere întotdeauna când ne revedem, am și un pic de suferință, pentru că mă gândesc la cei care nu mai sunt printre noi", a declarat Oțelea. Coleg și antrenor al eroilor din 1977, Cornel Oțelea și-a adus aminte de relația profesor-jucători. "La început m-au privit nu cu ochi prea buni. Am avut însă șansă să lucrez cu niște jucători extraordinari, cu niște caractere în primul rând! Am avut conflicte cu ei, primul la chiar câteva zile după ce fusesem numit, cu marele Gheorghe Gruia, Dumnezeu să-l odihnească. Nu a vrut să execute un exercițiu la antrenament cu intensitatea pe care o cerusem. «Atâta pot eu, nea Cornele», mi-a spus el. Am oprit antrenamentul și i-am dat pante, eram la Forban. După antrenament, mi-a spus «Nea Cornele, scuze, acum am înțeles care e rolul meu la această echipă». Și nu am mai avut divergențe", a povestit Oțelea.

"Clubul din inimă!"

Fost pivot al echipei din 1977, dar și comandant apoi peste ani al clubului Steaua, Laurențiu Roșu a spus că în mandatul său s-a creat sloganul "Steaua, clubul e lângă inimă". "Pentru mine, vă pot spune că Steaua este și va rămâne clubul din inimă".
Campionul bancurilor în familia Stelei, fosta extremă Cezar Drăgăniță a întreținut și acum atmosfera. "Mă băieți, haideți că suntem tari, mă, verzi! Suntem ca oasele de meduză", a glumit stelistul.

"Cei mai frumoși ani, ani în care eram și noi tineri, arătam bine, i-am petrecut împreună. Și au fost anii în care nu ne plângeam de dureri de spate, de picioare, de mâini. Acum, ne întâlnim și ne văităm că ne dor toate cele", glumește și Radu Voina. Erou al finalei cu TSKA Moscova din 1977, el înscriind golurile din finalul partidei, Radu Voina spune că "aceste trofee i-au unit și mai mult pe jucători, i-au ambiționat. Asta și pentru că noi am avut modele înaintea noastră, pe care am încercat să le urmăm". Gabriel Kicsid, și el fost mare jucător al Stelei, spune că "aș fi mândru ca și noi să fim niște exemple pentru generațiile actuale, pentru viitor. Aș vrea să mai văd un club din România câștigând acest trofeu european, dar e foarte greu", a spus brașoveanul.

Evenimentul de la Cheile Grădiștei s-a încheiat cu o cină festivă, dar și cu promisiunea că nu se va mai aștepta 40 de ani pentru următoarea întâlnire. "Vrem să ne revedem an de an dacă se poate. Noi avem un grup al nostru, cei din București, care ne vedem în fiecare săptămână. Dar e mult mai frumos când suntem toți", a declarat și fostul portar Nicolae Munteanu.

"Îi cunosc din poveștile tatălui meu!"

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost și el prezent aseară la întâlnirea fostelor glorii steliste. "Mă înclin în fața dumneavoastră. Eram prea mic să vă urmăresc în anii de glorie, dar vă cunosc din poveștile tatălui meu, un mare iubitor de sport. Vă doresc multă sănătate și, din funcția pe care o ocup acum, vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru sportul românesc", a declarat Covaliu. Elisabeta Lipă, fost ministru al Tineretului și Sportului, dar și fost președinte al CS Dinamo, a fost și ea prezentă la Cheile Grădiștei. "Între Steaua și Dinamo a fost întotdeauna o competiție acerbă, dar din punct de vedere sportiv. Nu ai cum să nu-i respecți pe acești oameni care au făcut cinste României", a declarat Lipă.

Invitați la minister

Președintele CSA Steaua, Cristian Petrea, a fost și el prezent la întâlnirea foștilor handbaliști de miercuri seara. Acesta le-a adresat o invitație venită din partea ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș, pentru a fi prezenți vineri, la sediul ministerului, acolo unde Gațu, Birtalan, Voina și ceilalți eroi ai semicercului vor primi plachete aniversare. "Este o onoare pentru mine să stau în fața acestor sportivi care au făcut cinste clubului. Secția de handbal a Clubului Steaua este una dintre cele mai galonate și asta datorită doar acestor jucători de legendă", a declarat Cristian Petrea.

"Și soțiile noastre erau prietene!"

Foștii mari handbaliști au povestit la întâlnirea de la Cheile Grădiștei că "nu numai noi, handbaliștii, eram prieteni, ci și soțiile noastre. Ele se întâlneau, se vizitau, mai ales că noi eram plecați foarte mult timp în cursul unui an. Putem spune că și datorită lor am reușit. Cum se spune, un bărbat puternic are întotdeauna lângă el o femeie și mai puternică. La noi, zicala asta a fost valabilă", a declarat Werner Stockl, fostul pivot al Stelei și al echipei naționale.

Omul care a comentat partidele

Cristian Țopescu a comentat multe meciuri ale handbaliștilor Stelei de-a lungul timpului. Ajuns la 80 de ani, vocea de aur a Televiziunii Române are și acum amintiri inedite cu toți handbaliștii. "Am legat prietenii pentru toată viață. Au fost sportivi exemplari și oameni adevărați", a spus Țopescu. "Din păcate, nu se mai regăsesc imagini din acele vremuri. Să vedeți ce putea face cu mingea de handbal Gațu, să vedeți ce parade avea Nicu Munteanu, să vedeți ce forță a șutului avea fenomenalul Birtalan", a declarat Țopescu. Pe lângă Cristian Țopescu, evenimentul de aseară a fost prezentat și de ziaristul Horia Alexandrescu, cel care a scris și câteva cărți despre unii dintre foștii handbaliști ai României.

Nu s-au găsit 3.000 de mărci

Finala Cupei Campionilor Europeni disputată pe 22 aprilie, la Sindelfingen, în Germania, nu a fost televizată în România. "Știu că atunci s-au cerut 3.000 de mărci pentru ca nemții să o televizeze. În România nu s-au găsit acei bani. Am încercat din răsputeri să facem rost de acel meci, să-l avem și noi ca amintire, dar nu am reușit", a declarat Radu Voina.

"Am jucat și pentru oamenii năpăstuiți de cutremurul din 1977!"

Nicolae Munteanu a rememorat câteva secvențe care l-au marcat din anul în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. "În primăvara acelui an România a fost devastată de cutremur. Noi eram în cantonament la Timișul de Sus. Când am ajuns la București și am văzut dezastrul, nu ne-a venit să credem. Vă spun sincer că știu că atunci ne-am strâns noi, băieții, și ne-am spus să jucăm și pentru oamenii afectați de cutremur", a povestit Munteanu. Tocmai de aceea, semifinala cu danezii de la Fredericia s-a disputat la Brașov, steliștii nedorind să joace la București, într-un oraș aflat în acele momente în suferință.

Lotul Stelei care a câștigat Cupa Campionilor în 1977

  • Nicolae Munteanu portar
  • Virgil Marchidan portar
  • Constantin Tudosie extremă stânga
  • Victor Neagu extremă stânga
  • Werner Stockl pivot
  • Cheli Grisa pivot
  • Laurențiu Roșu pivot
  • Ștefan Birtalan inter stânga
  • Dan Petru inter stânga
  • Cristian Gațu centru
  • Radu Voina centru
  • Gabriel Kicsid inter dreapta
  • Cezar Drăgăniță extremă dreapta
  • Ioan Vărgălui extremă dreapta
  • Antrenori: Cornel Oțelea și Otto Tellman

Drumul până la trofeu

  • turul 1 Duina Pal Trieste (Italia) 38-21 și 38-18
  • "optimi" HB Dudelange (Luxemburg) 28-11 și 32-17
  • "sferturi" Alicante Balonmano (Spania) 22-19 și 18-20
  • semifinale Fredericia KFUM (Danemarca) 29-22 și 19-19
  • finala ȚSKA Moscova (URSS) 21-20

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
ertyuiop
ertyuiop  •  27 Aprilie 2017, 13:05

Folosesc tricouri cu o emblema care are legatura cu fotbalul si doar seamana cu cea de acum 40 de ani......rusinos!

10208967267314720
Dino Alex  •  27 Aprilie 2017, 09:20

In sfarsit un articol sportiv si de sport ;)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează