SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL / CAMPIONATUL EUROPEAN / ROMÂNIA-RUSIA 21-21 (12-7)

GALERIE FOTO Au fost aproape! » România a fost la conducere 59 de minute în meciul cu Rusia, dar a fost egalată pe final

Melinda Geiger pătrunde spectaculos şi înscrie unul dintre cele trei goluri ale ei de ieri // Foto: Marius Ionescu (Vrşeţ) +8   FOTO
Melinda Geiger pătrunde spectaculos şi înscrie unul dintre cele trei goluri ale ei de ieri // Foto: Marius Ionescu (Vrşeţ)

Articol de - Publicat miercuri, 05 decembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 decembrie 2012 23:29

"Naţionala" României a condus aseară Rusia şi la 6 goluri, dar a încheiat primul meci la CE la egalitate Azi urmează disputa contra Islandei, una în care victoria e singura opţiune.

România contra Rusia de aseară nu a semănat cu nici una dintre întîlnirile anterioare ale ultimilor ani de la Mondiale sau Europene. Atunci, scenariul era simplu, aproape facil, precum reţeta de succes a unui sitcom: rusoaicele lui Trefilov blocau, apoi sfărîmau tot.

Forţă imensă, concentrată în piese-cheie. Acum, faţă în faţă s-au trezit două echipe cu înfăţişări schimbate. Trefilov a fost înlocuit cu Krohin, la noi a revenit Tadici, rusoaicele nu mai sînt atît de sigure, de puternice, româncele mizează, în schimb, pe aceleaşi arme de succes. Apărarea. Contraatacul. Aruncările lui Neagu. Sclipirile extremelor.

Pornind de aici, sitcomul deviază de la clişeu. Se înscriu destul de puţine goluri în prima repriză, dar important e că "tricolorele" au numărul superior. Aici trebuie să mulţumim unei apărări arţăgoase, dense la nevoie. De asemenea, unei anume portăriţe pe nume Talida Tolnai, care a zidit poarta minute în şir, amintindu-şi că la Europeanul precedent a făcut minuni.

Avea în minutul 29 exact 13 mingi apărate din 19, adică 68 la sută. Şi unei alte portăriţe, pe nume Mihaela Smedescu, care a blocat două aruncări de la 7 metri, mărind perioada de secetă a adversarelor. Şi lui Curea, care nu a ratat de la punct fix. La pauză a fost un încurajator 12-7.

În partea a doua, avansul s-a umflat pînă la 6, 15-9 (min. 37), apoi lucrurile au început să se tulbure. Marşul festiv a trecut de pe bulevard pe un drum cu bolovani. Crize de inspiraţie în atac, mai multe erori, rusoaicele au strîns mai bine în defensivă, au început să găsească mai uşor pătrunderile şi culoarele. Şi gata, în minutul 50 porneşte drama. De la 18-16. Cînd două goluri avantaj, cînd doar unul.

Clipele trec în tentative sterile, Tolnai încă se ţine sus, are 50 % mingi apărate. Finalul ne pedepseşte. 21-19 în minutul 58, 21 egal la sunetul sirenei. Rusia a reuşit două atacuri eficiente, româncele n-au găsit luciditate. O remiză care ar fi bucurat imens în anii trecuţi, aseară însă victoria a fost mai aproape ca niciodată.

România 21 (12)
Curea 9, Geiger 3, Meiroşu 2,  Stanca 2, Nechita 2, Neagu 1, Brădeanu 1,  Manea 1,

Rusia 21 (7)
Hmirova 6, Postnova 4, Cernoivanenko 3, Makeeva 2, Punko 2, Turei 1, Iarţeva 1, Andriuşina 1,    Kuznetcova 1

Rezultate CE
Grupa A: Cehia-Ucraina 25-22; Norvegia-Serbia 28-26;
Grupa B: Franţa-Macedonia 29-16; Suedia-Danemarca 27-26;
Grupa C: Spania-Germania 23-20; Croaţia-Ungaria 28-27;
Grupa D: Muntenegru-Islanda 26-16;  România-Rusia 21-21

România-Islanda (azi, ora 21:15, direct TVR 2)

Surpriza Islanda
Văzută de toţi specialiştii cea mai slabă echipă din grupa D, nefiind creditată cu nici o şansă la calificare, Islanda nu e nici pe departe o formaţie care nu trebuie luată în seamă.

Anul trecut, la Mondialele din Brazilia, s-a calificat în "optimi" după ce în faza grupelor a învins China, Germania şi Muntenegru! Islanda e la al treilea turneu major consecutiv, participînd şi la Euro 2010, în Danemarca şi Norvegia. Nordicele au terminat însă atunci pe penultimul loc. "E greu de cîştigat puncte contra Rusiei, principala favorită a grupei, dar ne gîndim să cîştigăm contra României", a declarat antrenorul islandez Agust Thor Johansson.

Din lotul Islandei cele mai cunoscute sînt Hrafnhildur, Dagny şi surorile Skuladottir. România şi Islanda s-au întîlnit ultima dată în play-offul CE 2008. "Tricolorele" au învins cu 37-23 la Reykjavik şi cu 33-23 în returul de la Brăila. Aseară, Islanda a fost învinsă de Muntenegru cu 26-16.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Liga Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Scene ireale cu primarul la stadion: „Mi-ați spus despre metodele tiranice ale antrenorului! Asta-i dictatură! Iar noi nu acceptăm dictatura nicăieri”
Liga 2
Scene ireale cu primarul la stadion: „Mi-ați spus despre metodele tiranice ale antrenorului! Asta-i dictatură! Iar noi nu acceptăm dictatura nicăieri”
L'Equipe nu l-a iertat pe Istvan Kovacs după cartonașul roșu acordat în Bayern - PSG: „Specialist în cartonașe, fidel reputației de arbitru sever”
Liga Campionilor
L'Equipe nu l-a iertat pe Istvan Kovacs după cartonașul roșu acordat în Bayern - PSG: „Specialist în cartonașe, fidel reputației de arbitru sever”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (18)
cornelhandbal
cornelhandbal  •  05 Decembrie 2012, 18:10
Postat de blue_sky pe 05 Decembrie 2012, 17:01

Tipic romanesc, daca nu ne incurca adversarele o facem noi.Meciul asta a avut un singur sens si cu o asemenea echipa slaba a Rusiei, nu aveam voie sa nu castigam.Dar mentalitatea romaneasca si-a spus din nou cuvantul.Meirosu e varza rau de tot, a luat aiurea eliminare in ultimele minute de joc si a facut 2 fortari in atac care ne-au mancat meciul.Pacat, nu stiu cand o sa mai prindem Rusia cu o asemenea formatie de batut.Oricum bafta in continuare si cine stie, poate gasim drumul spre podium!

catre blue_sky tare mi-e teama ca aveti dreptate , cu toata amaraciunea ca s-a pierdut o buna ocazie de a le bate pe rusoaice si de a acumula puncte . De ce naiba alte jucatoare au capacitatea de a reveni dintr-o situatie grea iar ale noastre stiu doar sa iroseasca un avantaj greu obtinut...?!? Obosite?? Stiti cam ce salariu au jucatoarele de la Oltchim? Nu am nimic cu ele cand joaca bine si obtin rezultate , dar cred ca nu au nici macar capacitatea intelectuala de a intelege ce li se cere de catre antrenor si de postura de reprezentante nationale... Din pacate nu numai Meirosu a gresit , ea nu ''rateaza '' nici un meci fara sa faca vreo prostie ( cel putin ) ,. de .... noul amant...

blue_sky
blue_sky  •  05 Decembrie 2012, 17:01

Tipic romanesc, daca nu ne incurca adversarele o facem noi.Meciul asta a avut un singur sens si cu o asemenea echipa slaba a Rusiei, nu aveam voie sa nu castigam.Dar mentalitatea romaneasca si-a spus din nou cuvantul.Meirosu e varza rau de tot, a luat aiurea eliminare in ultimele minute de joc si a facut 2 fortari in atac care ne-au mancat meciul.Pacat, nu stiu cand o sa mai prindem Rusia cu o asemenea formatie de batut.Oricum bafta in continuare si cine stie, poate gasim drumul spre podium!

handbaltotal
handbaltotal  •  05 Decembrie 2012, 13:24

Buna ziua. Bravo fetelor pentru daruire. Jocul a fost unul bun antrenant , iar daca jucam cu aceasta daruire in continuare vom prinde cel putin semifinalele. Se vede de la distanta ca Tadici pune accentul pe aparare. In meciul cu Rusia , am vazut la echipa nationala ceva imbucurator pe nume Crina Pintea. Este prima data ca o vad la nationala. In sfarsit o aparatoare de calitate cu daruire cu plasament excelent rar vazut la aparatoare romance mai des la cele nordice. Intr-un cuvant splendid.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close