SPORTURI  »  HANDBAL  »  NU SÎNT TENSIUNI LA OLTCHIM

Ioan Gavrilescu: „Postul lui Rimanic nu este în pericol”

Articol de - Publicat joi, 08 ianuarie 2009 00:00

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, dezminte zvonurile conform cărora la echipă ar fi tensiuni între jucătoare şi tehnician şi că postul croatului Ivica Rimanici este în pericol:

Sîntem victima unor diversiuni ale căror rost nu le înţeleg. Zvonurile au apărut după meciul dintre Oltchim şi HC Zalău. Noi am avut toată înţelegerea din lume la această partidă. Am acceptat să se joace dimineaţa la cererea celor de la Zalău.ş am decis să se folosească jucătoare care au evoluat mai puţin în acest sezon, pentru a-l proteja pe undeva pe Gheorghe Tadici.

A avut rezultate bune la noi, rezultate care nu se pot şterge şi gestul nostru era normal. Meciul a decurs normal, nu am avut probleme în obţinerea victoriei chiar dacă scorul a fost strâns. Am rămas surprins să aud comentarii conform cărora Oltchim s-a chinuit conta unor junioare dar asta contează mai puţin.

Apoi au apărut zvonurile că este tensiune mare la Oltchim, că Rimanici se ceartă cu handbalistele şi le dă afară de la antrenamente, că noi îl vom da afară pe el, că eu am spus că m-am înţeles mai bine cu Tadici decât cu Rimanici. Nu este nimic adevărat, la Oltchim este linişte iar Rimanici nu are postul în pericol. Îmi este şi ruşine de el, este străin şi cine ştie ce crede când aude astfel de zvonuri.

Este adevărat că tehnicianul Rimanici le-a trimis la sala de forţă pe două din handbaliste pe care le-a simţit deconectate de la şedinţa de pregătire. Îl felicit pentru acest lucru, un antrenor cu pretenţii nu poate fi numai blând. Una peste alta, se pare că Gheorghe Tadici seamănă discordie peste tot pe unde se duce”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
 •  08 Ianuarie 2009, 19:11

Incalificabil acest "domn"Gavrilescu,care stie sa se strecoare prin orice situatie si sa arunce pe altii> Cine poate crede ca Tadici l-a influentat pe Rimanici, sa le dea afara de la antrenamente pe avadani si elisei,sa se certe cu hutupan,sa il salute si ovationeze galeria..... Omul are dreptul la o opinie, cum putea scapa de ziaristi care erau la sala, a colaborat cu ei multa vreme cat a fost la VALCEA, a vorbit numai de bine la adresa OLTCHIMULUI. a promis galeriei ca vine si su

 •  08 Ianuarie 2009, 18:34

mai lasati ne cu rimanici asta oricum e nesuferit

Vezi toate comentariile (2)
Comentează