SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Măgura Cisnădie - SCM Rm. Vâlcea 21-31 // FOTO Sezonul perfect pentru oltence continuă » Vâlcea s-a calificat în finala Cupei României

SCM Rm. Vâlcea - Măgura Cisnădie Foto: Marius Ionescu +20   FOTO
SCM Rm. Vâlcea - Măgura Cisnădie Foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat sambata, 20 aprilie 2019 17:32

Handbalistele de la SCM Rm. Vâlcea s-au calificat în ultimul act al Cupei României, după ce au învins-o pe Măgura Cisnădie, scor 21-31. 

SCM Rm. Vâlcea nu a dat nicio șansă echipei din Cisnădie, în semifinalele Cupei României, de la Bistrița. Echipa lui Florin Pera a jucat exact și a continuat parcursul excelent din acest sezon. Vâlcea nu a lăsat loc de surprize din start, Irina Glibko, Fraga Fernandez, Iulia Dumanska, punând repede trei goluri avantaj pe tabelă.

Cisnădie a ripostat prin linia sa de 9 metri, cu „veteranele” Ada Moldovan, Oana Chirilă Țiplea și Roxana Gatzel. Deși împreună sar de 100 de ani, cele trei jucătoare au arătat că handbalul nu ține cont de vârstă și nu se joacă având buletinul în mână!

După 16-12 la pauză, Vâlcea a dus marja la 7 goluri în partea a doua. Dar intervențiile braziliencei Dias Moreschi a trezit la viață echipa sibiană. Măgura s-a apropiat la trei lungimi distanță, moment în care Vâlcea s-a trezit din pumni. Cristina Florică a intrat cu multă ambiție pe extrema stânga și a făcut o a doua repriză perfectă. S-a terminat 31-21, un scor care arată clar superioritatea oltencelor.

Și, peste patru zile, cele două echipe se vor întâlni din nou în campionat, la Rm. Vâlcea, de acastă dată gazdele având imperios nevoie de victorie pentru a continua de la distanță cu CSM București lupta la titlu. 

Măgura Cisnădie 21

Ada Moldovan 9, Oana Țiplea 7, Larissa Araujo 4, Oana Apetrei 1.

Antrenor: Alexandru Weber

SCM Rm. Vâlcea 31

Irina Glibko 9, Cristina Florică 5, Fraga Fernandez 4, Samara da Silva 4, Natalia Vasileuskaia 3, Ana Maria Popa 2, Raluca Băcăoanu 1, Marta Lopez 1, Alexandra Badea 1, Maria Gavrilă 1.

Antrenor: Florin Pera

SCM Rm. Vâlcea - Măgura Cisnădie Foto: Marius Ionescu +20 FOTO

S-a accidentat Petrovici

SCM Rm. Vâlcea se pare că a pierdut-o pentru restul sezonului pe Maria Petrovici, pivotul „naționalei” Serbiei. În minutul 20, cea mai înaltă jucătoare de pe teren a scos o aruncare de la 7 metri, dar a rămas întinsă pe teren. Jucătoarea a început să țipe de durere, ținându-se cu mâinile de genunchiul stâng. Vâlceanca urmează să facă un RMN și să se stabilească gravitatea accidentării, dar la prima impresie ar putea fi afectate ligamentele.

„Vrem să facem eventul!”

Florin Pera, antrenorul SCM Rm. Vâlcea crede că echipa sa are șanse să încheie sezonul așa cum l-a și început, cu noi trofee. „Nimeni nu se gândea la începutul sezonului că vom cuceri Supercupa, că vom fi principala contracandidată la titlu. În jurul echipei s-a creat o emulație incredibilă și sper să continuăm parcursul de până acum”, a declarat Pera.

Finala Cupei României de la Bistrița va fi a treia din cariera tehnicianului. Pe primele două le-a pierdut, speră să aibă acum mai mult noroc. „Vom aborda meciul cu un singur gând, să câștigăm. CSM este echipa cu lotul cel mai valoros, însă în acest sezon am demonstrat că se pot obține performanțe jucând cu inima. Fetele conștientizează importanța meciului, vor juca să aducem un nou trofeu suporterilor”, a mai spus Pera.

„Veneam după accidentarea de la lotul național, mă bucur că am revenit așa cum trebuia, în forță. Suntem motivate și dornice să câștigăm trofeul. Nu ne temem de CSM București, am arătat în meciurile de până acum că ne-am bătut cu ele de la egal la egal. Sper să facem eventul, toate ne dorim asta”Cristina Florică, extremă stânga SCM Rm. Vâlcea

Citește și:

Analiza unui sezon falimentar pentru CSM București » 5 cauze care au dus la acest deznodământ

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
crimson.veritas
crimson.veritas  •  20 Aprilie 2019, 19:32

Inca un pas catre ... Event! Pierderea pivotului ... este insa o lovitura grea ... in perspectiva celor 2 meciuri cheie ... care au mai ramas de jucat ... finala cupei cu CSM si finala campionatului cu echipa din Bistrita! ...:))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează