SPORTURI  »  HANDBAL  »  PITICA ATOMICĂ E SUPRANUMELE CELEI MAI BUNE EXTREME STÎNGA DE LA MONDIALUL DIN 2005, DAR ŞI DE LA EURO 2008

Mesajul Valentinei Elisei Ardean către români înainte de CM din Brazilia "Aveţi încredere în noi!"

"Pitica Atomică” supranumele celei mai bune extreme stînga de la Mondialul din 2005, dar și de la Euro 2008

Articol de - Publicat marti, 29 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 28 noiembrie 2011 21:13

Valentina Elisei Ardean e o veterană a "naţionalei" României. La 29 de ani, Alice e la al treilea Campionat Mondial din carieră. "Am debutat în 2003, în Croaţia. În 2005 a fost turneul din Rusia şi abia acum ajung din nou. Am lipsit în 2007 şi 2009 că am fost accidentată", a explicat jucătoarea Oltchimului.

E liniştită înainte de debutul României la turneului final din Brazilia, din 3 decembrie, contra Tunisiei. "Toţi românii să aibă încredere în noi că nu mergem degeaba pînă în Brazilia! O să dăm totul pe teren şi o să facem absolut orice ca să urcăm pe podium", spune handbalista care în teren joacă întotdeauna cu o ambiţie şi o determinare rar întîlnite. "Aşa sînt eu, pun suflet în tot ceea ce fac. Vreau să-mi iasă totul, nu suport să pierd nici dacă joc cărţi".

"Aş face orice să repetăm succesul din Rusia!"
Alice crede că această generaţie a României mai are un cuvînt de spus. "Eu sper să repetăm succesul din Rusia. Nu va fi uşor, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Să jucăm fiecare meci cu încredere, cu seriozitate şi rezultatele vor apărea". Îi pare rău că nu sînt la Sao Paulo şi Neagu, Pati Vizitiu, Ionela sau Paula Ungureanu, fina ei. "Fiecare venea cu un plus, aducea ceva nou, o forţă echipei. Chiar şi aşa însă, echipa României e puternică şi va fi puternică prin forţa grupului".

Turneul final din Rusia, din 2005, acolo unde România a jucat finala, îi trezeşte cele frumoase amintiri. "Ce turneu am făcut! Toate fetele! Ţin minte că eram pe podium şi, cînd mi-am auzit numele, la cea mai bună extremă stînga, mi s-au înmuiat genunchii. Nu ştiam ce să fac, să plîng, să rîd, să mă bucur. Credeam că nu am auzit bine. Aş da orice să repetăm succesul din Rusia!".

Alice despre adversari
Franţa. Franţa e Franţa, echipa care nu cedează niciodată. Am jucat de multe ori cu franţuzoaicele, mai mult le-am bătut noi decît ele, dar nu ştii niciodată. Apărarea e punctul lor forte, dar eu cred că noi sîntem mai valoroase decît ele, le putem bate în Brazilia.
Brazilia. Joacă acasă şi asta contează foarte mult. Au progresat mult de tot în handbal. Toate joacă în Europa şi au căpătat experienţă. Pe partea mea joacă Do Nascimento, una dintre cele mai bune handbaliste ale lor, dar nu mă sperie. Să vedem cine e mai bună!
Tunisia. Are cîteva jucătoare valoroase, joacă în Danemarca, Norvegia, multe în Franţa. Nu trebuie să le desconsiderăm.
Japonia. Nu prea ştim mare lucru despre ele, dar sper să nu ne pună probleme.
Cuba. La fel ca şi Japonia. Oricum, pentru echipa României nu adversarul contează, ci doar echipa noastră

"Îmi doresc enorm să ne calificăm la Jocurile Olimpice. De aceea Campionatele Mondiale dinainte de Olimpiadă sînt mult mai importante şi echipele dau totul"

693 de goluri a marcat Valentina Elisei Ardean pentru România în cele 166 de partide disputate

Cotele la pariuri
Rusia 2,40
Norvegia 3,75
Muntenegru 7,00
Franţa 9,00
ROMÂNIA 10,00
Suedia 15,00
Danemarca 21,00
Spania 27,00
Brazilia 34,00
Tunisia 501,00
Cuba 501,00
Japonia 1001,00
* cote bwin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
handbaltotal
handbaltotal  •  02 Decembrie 2011, 16:03

Daca afla cineva unde anume pe NET se pot vedea meciurile de la CM DE HANDBAL va rog sa afisati siturile. Multumesc ! P.S. Ca doar Gatu a trebuit sa vanda drepturile la Dulcica.

dani29dinamo
dani29dinamo  •  01 Decembrie 2011, 17:15

slabuta echipa.....pt ca sunt multe accidentari, de fapt lipseste 50-60% din valoarea echipei, prin absenta Paulei Radulescu, Cristinei Neagu, Ionelei Galca.Si apoi cum naiba sa le incurajam cand nesimtitii nesimtitilor si jegosii jegosilor, sa dea drepturile de transmisie unei televiziuni inaccesibile...cand trebuia sa transmita tvr-ul acest campionat, avand in vedere ca e cea mai valoroasa echipa nationala la momentul actual.Rusine sa va fie magarilor!

ceaiuri
ceaiuri  •  01 Decembrie 2011, 08:44

tin minte ca si la ultimul C.M. mergeam favoriti la o medalie si am venit cum am venit zic ca daca reusim sa intram in primele 8 e totusi bine(intram in primii 8 si daca terminam pe 3)brazilia la cum joaca pare de neinvins(nu cred ca va pierde semifinala)deci si cu o infrangere vom termina pe 2 iar pt un loc in semifinale vom da piept cu rusia totusi pt semifinale aveam nevoie de un as in maneca(interii vizitiu ,tacalie puteau fi..surpriza c.m)geiger a ramas acasa deci primul lucru imp e castigarea meciului cu tunisia o echipa buna(cu centrul chebbah de la viborg) meci ce tb castigat ,bafta fetelor

Vezi toate comentariile (11)
Comentează