SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

Oana Manea comentează schimbările din jocul CSM-ului: ”Avem fluctuații mari!”

Oana Manea a jucat excelent la Ljubljana, singura echipă la care a evoluat în carieră, în străinătate
Oana Manea a jucat excelent la Ljubljana, singura echipă la care a evoluat în carieră, în străinătate

Articol de - Publicat luni, 06 februarie 2017 00:00

Oana Manea nu-și explică scăderile din jocul echipei sale și spune că mai e mult de muncă.

Campioana Europei a obținut sâmbătă seara o nouă victorie, în deplasare, în actualul sezon al Ligii Campionilor. CSM București a învins cu 24-21 la Ljubljana, pe Krim, și păstrează în continuare șanse la calificarea în "sferturile" de finală.

Jocul campioanei României a fost însă unul fluctuant, alternând momentele bune cu cele proaste, în condițiile în care adversarul nu a fost unul de top. După meci, căpitanul echipei, Oana Manea, și-a arătat și ea îngrijorarea cu privire la acest lucru.

"Avem în continuare fluctuații mari în joc și nu putem să păstrăm același ritm. Am început bine, am fost concentrate, am apăsat pedala la maximum, dar apoi au apărut iar greșelile care ne trag în jos", a spus pivotul bucureștean.

Jocul Oanei a fost unul excelent, ea marcând de 5 ori și scoțând alte două aruncări de la 7 metri pentru formația sa. "Cel mai iritant e că, până la urmă, am câștigat cele două puncte și așa rămânem în cursă, dar mai avem mult de muncă", a adăugat Oana.

"Mi-e frică de echipa noastră"

Oana Manea speră ca pe viitor CSM-ul să ridice nivelul jocului pentru că vor urma adversari mult mai valoroși. "Fiecare meci va fi greu și trebuie luat în serios. Mie nu mi-e frică însă de adversare, ci de echipa mea. De noi depinde totul în fiecare joc, nu de adversar", a încheiat Oana.

Gyor, de neoprit

Echipa selecționerului României, campioana Ungariei ETO Gyor, a obținut aseară un nou succes categoric. Viitoarea adversară a CSM-ului, Team Esbjerg, nu a avut nici o șansă în fața maghiarelor, care s-au impus cu 32-26.

Anita Gorbicz 11 goluri și Amorim 6 au fost principalele marcatoare ale echipei antrenate de Martin Ambros. Danezele au ieșit în evidență doar prin faptul că, aproape la fiecare fază de atac, joacă fără portar. Suedeza Jenny Alm, 9 reușite, a fost cea mai bună marcatoare de la Esbjerg.

CLASAMENT GRUPA 2

1. Eto Audi Gyor 6 5 0 1 185-143 10
2. Larvik HK 6 3 1 2 164-161 7
3. FC Midtjylland 6 3 0 3 150-151 6
4. Krim Ljubljana 6 3 0 3 155-173 6
5. CSM București 6 2 1 3 146-151 5
6. Esbjerg 6 1 0 5 162-183 2

* primele patru echipe se califică în "sferturi"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează