SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Peter Kovacs are noroc! » Caba a spus nu ofertei Oltchimului!

Articol de - Publicat vineri, 29 octombrie 2010 00:00

Antrenorul lui HC Odorhei nu a acceptat să preia Oltchimul, motivînd că nu poate pleca în timpul campionatului de la o echipă care a avut încredere în el. Tehnicianul care a început dezastruos în Ligă cu Oltchim rămîne pe banca vicecampioanei Europei.

Incredibil, dar există şi antrenori români care refuză oferta Oltchimului! Vlad Caba, tehnicianul de la HC Odorhei, fostul secund al "naţionalei" feminine, a dat un răspuns negativ solicitării oficialilor Oltchimului de a prelua vicecampioana Europei.

"Le mulţumesc oamenilor de la Vîlcea, managerului Constantin Roibu pentru că au avut încredere în mine! Din păcate, răspunsul meu a fost unul negativ. Nu am putut să preiau în acest moment Oltchimul, chiar dacă oferta şi tentaţia de a prelua una dintre cele mai bune echipe din lume au fost foarte mari", a spus Caba.

"Ar fi fost treabă de noroc!"
Vlad Caba a spus apoi textual de ce a refuzat Vîlcea. "Am început un proiect la Odorhei şi mi-e greu să plec la jumătatea drumului. Cuvîntul dat oamenilor de la Odorhei care au avut încredere de mine e mai presus de toate. Apoi, situaţia de la Oltchim în Liga Campionilor e una de criză. Ce aş putea să schimb eu în cinci zile, cît am la dispoziţie pînă la meciul cu Toulon? Ar fi fost mai mult o treabă de noroc", a explicat Caba. "Eu voiam să schimb la Oltchim stilul de joc, dar în cîteva zile nu aş fi reuşit mai mult decît să îmbunătăţesc atmosfera", a încheiat Caba.

Oltchim va trebui astfel să caute un alt înlocuitor pentru ungurul Peter Kovacs, tehnicianul care are însă, în continuare, zilele numărate la Vîlcea.

PRELIMINARIILE CE / Croaţia-România 34-22
Prea mici

Reprezentativa masculină a României a pierdut aseară, la Karlovac, meciul de debut în preliminariile Campionatului European 2012. În grupa a doua, "tricolorii" au fost întrecuţi cu 34-22 de Croaţia, vicecampioana lumii şi a Europei. După o primă repriză în care elevii lui Vasile Stîngă au ţinut cît de cît pasul cu adversarii lor, gazdele conducînd cu 16-11, în partea a doua vedetele Croaţiei au făcut legea pe teren şi au obţinut un succes clar. România va juca duminică, de la ora 18:00, la Oradea, contra Spaniei, ibericii cîştigînd primul meci pe teren propriu, 33-17 cu Lituania.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul a aprobat astăzi documentele pentru arena de 33 de milioane de euro
Liga 3
Un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul a aprobat astăzi documentele pentru arena de 33 de milioane de euro
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Diverse
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Veste devastatoare din SUA: Bela Karoly, antrenorul legendar al Nadiei Comăneci, e în stare gravă » „Rugați-vă pentru el! Își trăiește ultimele zile!”
Gimnastica
Veste devastatoare din SUA: Bela Karoly, antrenorul legendar al Nadiei Comăneci, e în stare gravă » „Rugați-vă pentru el! Își trăiește ultimele zile!”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Veste devastatoare din SUA: Bela Karoly, antrenorul legendar al Nadiei Comăneci, e în stare gravă » „Rugați-vă pentru el! Își trăiește ultimele zile!”


Comentarii (13)
cosimon
cosimon  •  31 Octombrie 2010, 20:07

Pai nu mai e nici o saptamana pana la viitorul meci cu Toulon si nici acuma nu se stie cine va antrena Oltchimul... Ca in bancurile cu prosti... Cred ca si antrenorii nostri (Voina, Caba, Craciun)ar trebui sa lase la o parte eventuale resentimente sau orice altceva (bineinteles sa puna niste conditii clare si sa nu fie calcati in picioare de minunata conducere)si sa scoata echipa din impas. Nu vor juca mai bine, cu atmosfera si tensiunea de acolo...

dan69
dan69  •  30 Octombrie 2010, 00:56

Pai D-ul Ursescu daca vrei sa sti o parere cred ca ambele articole luate la un loc O + O = O nu stiu de ce acest ziar mai plateste asemenea ziaristi O + O = OO mai bine ar lasa se se scrie de frumusetile handbalului si nu a trace antrenori prin Olt acest lucru dauneaza numai Soprtului si nu are nici un folos pentru mine D-ul Ursescu ar trebui sa antreneze Oltchimul dar din pacate e ZERO ( O ) SUCCES echipei Oltchim nici Vibourg nu e mai bun la momentul actual

adrian_vl
adrian_vl  •  29 Octombrie 2010, 14:09

Stimati conducatori ai Oltchimului. De ce nu va uitati in propria ogada? De ce nu ii dati nici o sansa fostei mari glorii a Romaniei, Maria Torok Duca? Oare la ea v-ati gandit vreodata?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează