SPORTURI  »  HANDBAL  »  FISCAL

Președinții de cluburi reacționează la măsurile fiscale preconizate: „Guvernul extermină sportul românesc!”

Cristina Neagu, handbalista cu cel mai mare salariu din România. Foto Raed Krishan (GSP)
Cristina Neagu, handbalista cu cel mai mare salariu din România. Foto Raed Krishan (GSP)

Articol de - Publicat miercuri, 20 septembrie 2023 20:20 / Actualizat miercuri, 20 septembrie 2023 20:52

Unii președinți de club din handbalul românesc au reacționat la aflarea noilor măsuri fiscale pe care Guvernul vrea să le implementeze de la 1 ianuarie 2024 și care vor afecta și sportul românesc

La aflarea veștii că echipele nu vor mai putea da salarii mai mari de 6.000 de euro din bani publici, dar și a faptului că va crește taxarea contractelor de activitate sportivă, unii președinți de cluburi și-au spus părerea pentru Gazeta Sporturilor.

Parcă e un program de exterminare a sportului, cu pași tot mai siguri în aceasta direcție”, a declarat președintele de la Potaissa Turda, avocatul Flaviu Sâsâeac.

Gata cu lăfăiala pe bani publici în handbal! » Noile măsuri fiscale afectează din plin și fotbalul. Plafoane salariale pentru cluburile primăriilor, taxe mărite pentru privați
TAXE
Gata cu lăfăiala pe bani publici în handbal! » Noile măsuri fiscale afectează din plin și fotbalul. Plafoane salariale pentru cluburile primăriilor, taxe mărite pentru privați

Se măresc taxele la contractele de activitate sportivă!

Cluburile de handbal din România sunt susținute în mare măsură din bani publici, de la primării, consilii locale sau județene. Formațiile au bugete care variază de la 500-600.000 de euro la aproximativ 4 milioane de euro. Sportivii sunt plătiți pe contracte de activitate sportivă la care se plătesc taxele de CAS și CASS la salarul minim și un impozit de 10%.

Pentru un jucător de handbal care primește acum un salariu lunar de 6.000 de euro net, adică aproximativ 30.000 de lei, clubul plătește lunar taxe totale de 5.600 lei (3.500 impozit și 2.100 CAS împreună cu CASS).

Sursele Gazetei Sporturilor au spus că pe proiectul de Guvern privind măsurile fiscale, din ianuarie 2024, vor dispărea pragurile pentru CAS și CASS și se vor plăti taxele la sumele încasate.

Urmează bătaia pe sponsori!

Pentru cel mai mare salariu din handbalul feminin, 23.000 euro lunar încasat de Cristina Neagu la CSM București, clubul va plăti taxe de aproximativ 8.000 de euro lunar, adică un alt salariu foarte bun pentru o jucătoare valoroasă. 

Șefii cluburilor consideră că sportivii vor avea câte două contracte, unul din bani publici de maximum 6.000 de euro și un al doilea din bani privați până la suma totală stipulată în contract.

Măsurile luate de guvern care au efect asupra entităților sportive sunt niște măsuri total neadecvate, menite să elimine pas cu pas sportul de performanță. Este evident că sunt luate în grabă și după ureche, fără un studiu de impact efectuat în prealabil. 

Parcă e un program de exterminare a sportului cu pași tot mai siguri în această direcție”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor Flavius Sâsâeac.

El adaugă că mai întîi Guvernul trebuia să creeze pachete legislative pentru a atrage banii privați în sport și apoi să se retragă finanțările publice. Momentan, prin legea sponsorizării o firmă nu poate aloca pentru sport decât 5 la mie din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul datorat.

Va fi o bătaie pe sponsori, vom căuta și sponsori personali, chiar dacă unii jucători de valoare vor pleca. Dacă se va impune și regula cu 3 români în teren, se va lupta și pentru sportivii români supraevaluați la contracte”, a declarat sub protecția anonimatului un șef din handbalul românesc.

Florin Verigeanu: „Dacă ai bani, îți permiți o echipă stelară!”

Un alt președinte de club care nu este de acord cu măsurile pe care le dorește Guvernul este Florin Verigeanu de la SCM Râmnicu Vâlcea. 

El nu înțelege de ce după atâția ani în care oamenii din sport s-au chinuit ca să-i facă pe guvernanți să înțeleagă că sportivii de performanță au o viață scurtă și trebuie ajutați din punct de vedere fiscal, acum se măresc taxele. 

Verigeanu neagă competențele guvernanților în acest caz și consideră că pe plan local trebuie să fie autonomie financiară.

Președinții de cluburi reacționează la măsurile fiscale preconizate: „Guvernul extermină sportul românesc!”
SCM Rm. Vâlcea are 4 victorii din tot atâtea meciuri în Liga Florilor Foto Facebook SCM Rm. Vâlcea

Cine ești tu, Guvern, ca să decizi ce să se facă în Consiliul Local cu banii publici strânși de la locuitorii unui oraș? Atâta timp cât banii sunt cheltuiți legal, nu poți impune tu cât să cheltuiești. Sunt banii celor din orașul respectiv, nu bani de la guvern. 

Dacă cei aleși de populația unui oraș doresc sa aibă o echipă sportivă de mare performanță, de ce le iei tu bucuria asta? Ori se uită că suntem în democrație, că nu toți suntem egali, ca în comunism?”, se întreabă Verigeanu.

„Dacă ai bani, îți permiți o echipă de stele, dacă nu ai, te întinzi cât poți. Adică ai bani și vrei să faci ceva, dar nu te lasă Guvernul. E aberant. 

Dacă populația nu va fi de acord cu ce fac Primăria si Consiliul Local, atunci îi va sancționa pe conducătorii din Râmnicu Vâlcea la vot. Dar majoritatea populației este de acord cu așa ceva, atâta timp cât aceștia sunt votați mereu”, consideră Florin Verigeanu.

Măsurile fiscale dorite de Guvern sunt în dezbatere publică în mediul online, iar pe 1 octombrie Guvernul își va asuma pachetul respectiv în Parlament, și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. 

Cluburi feminine de handbal are au jucătoare cu contracte de peste 6.000 de euro net

CSM București, Rapid, SCM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila, Gloria Bistrița, SCM Craiova, Gloria Buzău, Corona Brașov

Cluburi masculine de handbal care au jucători cu contracte de peste 6.000 de euro net:

Dinamo, Steaua, CSM Constanța, CSM București, CSM Focșani, HC Buzău

Citește și: 

Gheorghe Tadici nu crede că vor dispărea salariile uriașe din handbalul românesc: „Vor apărea alte forme mai mult sau mai puțin ortodoxe. Echipele cu bugete mari nu vor fi afectate”
Sporturi
Gheorghe Tadici nu crede că vor dispărea salariile uriașe din handbalul românesc: „Vor apărea alte forme mai mult sau mai puțin ortodoxe. Echipele cu bugete mari nu vor fi afectate”
Ultimatum pentru FRH din partea Agenției Naționale pentru Sport
INEDIT
Ultimatum pentru FRH din partea Agenției Naționale pentru Sport
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
ceaiuri
ceaiuri  •  21 Septembrie 2023, 22:36

C.P. a identificat presedintele fotbalist( paralel cu acest sport)moldoveanul nr 2(nr 1 l-a adus)ca poate sa cheltuiasca banii locali( de ce nu aduna cativa "destepti" ca el sa administreze clubul si sa produca banii necesari, daca e ales de 16k de votanti,pot face orice (restul plecati sau nu ies la vot) sa bage banii intr-o echipa(daca ar juca numai romance )dar nu vrea sa faca o gradinita o cresa(dar de aici nu ies comisione)pt comunitate

boierasul
boierasul  •  20 Septembrie 2023, 23:15

Românul este inventiv))) salariul 6000 euro și diferența în "normă de hrană"de exemplu)) ca la miliție sau MApN:D

gigimarga2
gigimarga2  •  20 Septembrie 2023, 21:51

Cuvântul ,,management " e ceva ce conducatorii dim fotbal il privesc ca si când ar fi scris în chineza. Marketing de asemenea. E o lege buna . Te obligă sa și produci nu doar sa cheltui

Vezi toate comentariile (7)
Comentează