Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 20 mai 2008 00:00
Braşovencele cred că au puterea să învingă sîmbătă, la Braşov, la cinci goluri diferenţă pentru a cîştiga Cupa Cupelor.
Rulmentul Braşov a pierdut duminică seară prima manşă a finalei Cupei Cupelor, 21-25 la Larvik, în Norvegia. Româncele au avut o primă repriză foarte bună, au condus echipa gazdă, dar au căzut în partea a doua. Timp de 20 de minute, echipa Marianei Tîrcă nu a înscris decît două goluri. Larvik a avut chiar 7 goluri avantaj, dar pe final Neagu şi compania au revenit şi au îndulcit scorul.
“Echipa mea are puterea să refacă diferenţa în retur. Sînt supărată pentru că dacă nu am fi avut acea cădere inexplicabilă din partea a doua, am fi putut să ne întoarcem cu un rezultat şi mai bun. Oricum, vom găsi resurse şi metode să cîştigăm trofeul”, spune încrezătoare Mariana Tîrcă. Cristina Neagu, care a marcat de 6 ori la Larvik, nu a prins una dintre zilele ei cele mai bune. Mezina formaţiei de sub Tîmpa crede că Larvik e favorită acum. “Am făcut greşeli multe, iar norvegiencele au profitat din plin. O să vedem în retur dacă patru goluri le vor fi de ajuns. Noi, oricum, vom face totul ca să întoarcem rezultatul”, a spus Cristina, declarată cea mai bună braşoveancă în meciul de la Larvik.
“Vom analiza jocul şi o să vedem unde am greşit. Larvik nu e o echipă de speriat. Cu o apărare exactă şi fără să ratăm din situaţii clare de gol, în retur ne putem impune la mai mult de patru goluri”, a încheiat Tîrcă.
Eliminate de două ori
Cea mai galonată echipă din Norvegia, Larvik e la a treia finală de cupă europeană. A cîştigat în 2005 Cupa Cupelor, iar în 1996 a pierdut finala în EHF. A mai ajuns de două ori pînă în semifinalele Ligii Campionilor. În istoria ei, doar de două ori Larvik a fost eliminată după ce cîştigase pe teren propriu la cel puţin patru goluri diferenţă. În 2002, în semifinalele Ligii Campionilor, Kometal Skopje a scos echipa norvegiană chiar dacă pierduse în tur cu 29-22. Scorul în retur a fost 28-21, macedonencele calificîndu-se doar datorită numărului mai mare de goluri marcate în deplasare. Şi în 2000, în “optimile” Cupei Cupelor, norvegiencele au păţit-o. După 36-24 cu Spartak Kiev acasă, au pierdut în Ucraina cu 14-28!
Tîrcă a mai ratat o cupă
Mariana Tîrcă a mai păţit-o o dată în Cupa Cupelor. În 2002, cu Oltchim, tehnicianul a jucat cu Lada Togliatti. După 32-27 la Vîlcea, Lada a învins în Rusia cu 28-20. “Patru goluri nu înseamnă mare lucru în handbal. Trebuie însă să jucăm exact şi să credem tot timpul în posibilităţile noastre”, a declarat Tîrcă.
“Au scăpat uşor!”
Antrenorul Karl Erik Bohn a declarat în presa norvegiană că nu e deloc de acord cu scorul înregistrat în prima manşă. “E un rezultat mincinos. Cine n-a văzut meciul ar crede că a fost un meci strîns, dar nu a fost aşa. Trebuia să batem la 12-13 goluri diferenţă. Ne-am grăbit inexplicabil cînd eram peste ele şi au profitat de erorile noastre. Mergem însă să batem şi în România”, a declarat Bohn.