Articol de Dan Udrea, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 01 decembrie 2019 13:29
Mădălina Zamfirescu, centrul naționalei României, trage un semnal de alarmă după jocul pierdut cu Spania, scor 16-31, și laudă prestația colegelor din meciul câștigat azi la Mondial cu Senegal, scor 29-24.
- Meciul s-a disputat la Yatsushiro (Japonia).
- GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii.
- Următoarele meciuri ale României: Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie).
- Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.
- Mădălina, şterge o victorie cu echipă din Africa umilinţa cu Spania?
- Toată lumea cred că gândeşte la modul "ce mare lucru să baţi Senegal", dar vă spun eu că nu e deloc aşa. Majoritatea jucătoarelor lor evoluează în campionatul Franţei, un campionat foarte tare, în prima zi au jucat de la egal la egal cu Muntenegru, deci cred că e un succes valoros al nostru.
- Unde crezi că s-a câştigat partida?
- Mă bucur că astăzi am funcţionat ca apărare, nu e vorba aici numai despre mine, ci despre întreaga echipă.
- Această victorie ne readuce în joc la Mondial?
- E o victorie de moral în primul rând, mai ales după ce s-a întâmplat cu Spania. A venit exact la timp succesul, acum avem şi o zi liberă, putem să pregătim în linişte următorul meci, cel cu Kazahstan.
- A fost complicat de gestionat dezastrul din meciul cu Spania?
- A fost greu, dar dacă eşti jucătoare profesionistă nu ai timp să plângi prea mult. La un turneu final joci azi, apoi mâine, n-ai cum să stai şi să te lamentezi. Doar cine are caracter rezistă, iar noi cred că acest lucru l-am demonstrat în primul rând prin această victorie cu Senegal.