SPORTURI  »  HANDBAL  »  SCM RM. VÂLCEA - GYOR

Duș rece ca iarna! SCM Rm. Vâlcea, eșec la 17 goluri contra lui Gyor, în Liga Campionilor la handbal feminin

foto: Marius Ionescu
foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat duminica, 10 ianuarie 2021 17:03 / Actualizat luni, 11 ianuarie 2021 13:19

SCM Rm. Vâlcea a pierdut categoric în fața lui Gyor, scor 20-37, într-un meci din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Gyor a venit la Rm. Vâlcea cu toate cele 8 handbaliste care acum două săptămâni jucau finala Campionatului European din Danemarca: 4 norvegience și 4 franțuzoaice. Cea mai puternică echipă din lume a jucat cel mai bun handbal și a aplicat formației române cea mai severă corecție din istorie. Niciodată Gyor nu câștigase la Rm. Vâlcea la o diferență mai mare de 10 goluri. A făcut-o acum, la 17 goluri!

SCM Rm. Vâlcea, eșec cu Gyor, în Liga Campionilor

La cum s-a jucat pe teren, pe tot parcursul jocului, te întrebi dacă Vâlcea e o echipă de Liga Campionilor sau dacă Gyor nu ar trebui trimisă direct în Final Four, pentru că oricum nu face decât să bifeze succes după succes? Vine dintr-o altă galaxie!

Vâlcea a fost o echipă timorată, care a intrat pe teren cu frica de a nu încasa prea multe goluri! Jucătoarele lui Florentin Pera au ratat în prima repriză șapte situații de unu la unu, singur cu portarul, goal-keeperul Silje Solberg hipnotizându-și parcă adversarele. De partea cealaltă, Veronica Kristiansen și Stine Oftedal au jucat incredibil, dând un ritm supraomenesc jocului maghiarelor. Gyor s-a distanțat rapid pe tabelă și a întâmpinat pauza cu 7 goluri avantaj: 19-12.

În partea a doua, au intrat și rezervele, dar ce rezerve! Mette Hansen, Amandine Leynaud în poartă, Estelle Nze Minko, MVP-ul Euro 2020, Beatrice Edwige. Ritmul jocului a rămas la fel de ridicat. Numai că vâlcencele nu au mai evoluat nici măcar la nivelul din prima repriză. Fără jucătoare periculoase la linia de 9 metri, Gyor și-a așteptat adversarele la linia de 6 metri, pe semicerc, vâlcencele lovindu-se parcă de un zid invizibil.

De pe extreme, Vâlcea nu a reușit să marcheze decât un gol în partea a doua, din 7 încercări! Scorul reprizei, 18-8, spune totul despre diferența dintre cele două echipe. Rămân de remarcat încă un gol în Liga Campionilor al mezinei Corina Lupei, o jucătoare de 18 ani, și evoluțiile din ce în ce mai bune în poarta echipei oltene ale Dacianei Hosu.

SCM Rm. Vâlcea speră în continuare la „optimi” în Liga Campionilor

Vâlcea a suferit, astfel, a 6-a înfrângere consecutivă în actuala ediție a Ligii, dar mai are speranțe să prindă locul 6 în grupă. Pentru asta însă trebuie să câștige săptămâna viitoare la Koprivnica, o echipă apropiată ca valoare de lotul vâlcean. Gyor, în schimb, bifează al 29-lea joc consecutiv fără înfrângere, în toate competițiile, dintre care 26 de victorii. Campioana Europei rămâne principala favorită la câștigarea Ligii. 

Clasament Grupa B: 

Duș rece ca iarna! SCM Rm. Vâlcea, eșec la 17 goluri contra lui Gyor, în Liga Campionilor la handbal feminin
  • Primele două clasate merg direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Locurile 3, 4 5 și 6 se duc în „optimi”.

FINAL » SCM Rm. Vâlcea – Gyor 20-37

S-a încheiat partida!
min. 50: Greșeli copilărești în ofensiva vâlcencelor. 
min. 33: Florentin Pera cere imediat timp de odihnă, după 3 goluri primite la rând. 12-22

A început repriza secundă!

min. 14: Florentin Pera cere timeout. 4-9
min. 11: Florica arunca la colțul scurt și marchează. 3-6
min. 6: Amorim aruncă în stânga portăriței de la SCM. 2-5
min. 4: Vâlcea sparge gheața prin Fraga Fernandez. 1-3
min. 2: Gyor pleacă pe contraatac și se desprinde. Florica nu nimerește poarta. 0-2

A început partida!

VIDEO Costică Buceschi avertizează: „Bazându-ne atât de mulți ani pe Cristina Neagu, poate nu ne-am uitat ce creștem în spatele ei”

Citește mai multe știri din handbal: 

Cristina Neagu, principala vinovată în înfrângerea celor de la CSM București cu FTC Budapesta?

Minaur Baia Mare, victoria la debut în EHF European League » Revenire senzațională a maramureșencelor!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (10)
ceaiuri
ceaiuri  •  11 Ianuarie 2021, 13:35

in alte vremuri..dupa asa rezultat, de astazi ,clubul nu mai primea nici un ban(poate a venit momentul ca echipa sa fie alcatuita numai din romance)

huhurez
huhurez  •  10 Ianuarie 2021, 23:46

"Vâlcea a suferit, astfel, a 6-a victorie consecutivă în actuala ediție a Ligii" chiar c-ai zis-o :))

ceaiuri
ceaiuri  •  10 Ianuarie 2021, 20:58

asa se intampla cand aduci sa conduca un..fotbalist(sper sa fie primul demis)echipa a jucat jenant de slab(asa cum e si antrenorul)trei jucatoare straine pot pleca fara..regrete(tb luate neaparat unele masuri ca sa se "trezeasca")

Vezi toate comentariile (10)
Comentează