Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 31 iulie 2019 18:17
Gloria Bistrița, locul 3 în campionatul trecut de handbal feminin , merge o săptămână în cantonament în Asia, unde va susține câteva meciuri tari de verificare.
De departe, cel mai exotic cantonament de pregătire îl va susține Gloria Bistrița. Echipa lui Horațiu Pașca a ales să se pregătească în Coreea de Sud, acolo unde va sta o săptămână.
"Am ales acest turneu pentru valoarea adversarilor. Dacă rămâneam acasă nu aveam posibilitatea să jucăm cu formații gen Zvezda Zvenigorod din Rusia, Busan din Coreea de Sud, naționalele Angolei și Australiei sau danezele de la Ringkoping. Vă spun sincer, și condițiile oferite de organizatori au fost foarte bune, în sensul că ni s-a oferit casă, masă plus o parte a cheltuielilor cu drumul", a declarat Pașca.
Tehnicianul își dorește să vadă echipa la lucru împotriva unor adversari puternici. "Mai avem practic un cantonament centralizat, ceea ce nu e tocmai un lucru rău, în condițiile în care sunt multe jucătoare noi la echipă", a adăugat antrenorul.
Pașca e convins că Gloria Bistrița are o echipă mai puternică decât în sezonul trecut și că va avea un cuvânt greu de spus în actualul campionat. "Va fi, poate, cel mai tare campionat din ultimii ani. Cu multe echipe care se vor bate acolo, sus, pentru că e prima dată când toate jucătoarele din naționala României evoluează acasă, iar străinele aduse de toate formațiile sunt unele de primă mână", crede Horațiu Pașca.
Echipa sa va trebui să treacă la întoarcerea din Coreea de Sud peste oboseala drumului, dar și peste readaptarea la fusul orar. "Am ținut cont și de aceste aspecte. Sunt șase ore diferență, când ne întoarcem avem trei zile libere, după care vom reintra treptat în joc. Vom mai avea două săptămâni la dispoziție până la începerea campionatului, ceea ce nu e puțin", a explicat tehnicianul bistrițean.
Își prezintă echipa
Până atunci, joi, de la ora 17:00, Gloria Bistrița își va prezenta lotul de handbaliste în fața propriilor suporteri. Gloria a făcut o campanie de transferuri extrem de importantă, cu câteva nume sonore.
Natalia Vasileuskaia (SCM Rm. Vâlcea), Dziyana Ilina (Gloria Buzău), Andra Moroianu (U Cluj), Ljubica Nenezici (Kastamonu), Ștefania Lazăr (CSM Slatina), Mariana Costa (SCM Craiova), Zoqbi de Paula (Buducnost), Diana Șamanț (Marta Baia Mare), Maria Țânc (Viitorul Cluj) sunt noutățile propuse de medaliata cu bronz.
Extrema dreapta Mariana Costa e singura care va lipsi de la prezentare, brazilianca câștigând miercuri, cu naționala carioca, Jocurile Panamericane. "Mariana Costa va face joncțiunea cu lotul la Budapesta, în drumul spre Seul, și va merge cu noi în Coreea de Sud", a declarat Horațiu Pașca.