Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 25 martie 2016 00:00
Fără bani, cu șanse mici la titlu, Baia Mare continuă să joace. A învins Romanul, 27-22, și fără antrenorul Roșca pe bancă.
Nici suporterii nu mai sunt alături de vicecampioana HCM Baia Mare. Aseară, la meciul cu HCM Roman, tribunele au fost pe jumătate goale.
Neplătite de aproape jumătate de an, handbalistele maramureșene continuă însă să joace ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta chiar dacă șansele la titlu sunt infime, după înfrângerea suferită etapa trecută la Brașov, 26-32.
Băimărencele nu l-au avut pe bancă nici pe antrenorul principal Aurelian Roșca, acesta având un deces în familie. În lipsa acestuia, jucătoarele au primit indicații de la directorul tehnic Ioan Băban și de la Sorin Rădulescu.
Profesioniste adevărate
HCM a condus în permanență pe tabelă. Moldovencele au făcut totul pentru a ține aproape, dar impulsionate de Elisei, Jezici și Pineau, gazdele şi-au trecut în cont cele trei puncte.
Pe final, când Romanul s-a apropiat la două lungimi, maramureșencele nu și-au pierdut cumpătul şi s-au desprins rapid la 6 goluri.
S-a terminat 27-22, o victorie care nu schimbă însă cu nimic situația la echipă înainte de meciurile cu Buducnost, din "sferturile" Ligii. Salvarea ar trebui să vină din altă parte.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”