Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 30 decembrie 2021 10:43 / Actualizat joi, 30 decembrie 2021 11:10
O echipă a Gazetei Sporturilor a asistat la un meci din NHL, la Centre Bell, casa celor de la Montreal Canadiens, echipa cu cele mai multe trofee Stanley Cup din istoria competiției nord-americane.
Dacă ajungi în Canada și nu vezi un meci de hochei din NHL, n-ai văzut nimic. Așa spun toți localnicii.
În Montreal cu atât mai mult, unde „Canadiens”, cea mai veche echipă din Liga profesionistă, reprezintă nu doar o pasiune, o tradiție, ci o adevărată religie. Chiar dacă în preliminariile CM 2022 echipa de soccer a Canadei face furori și, după 8 meciuri, conduce grupa de calificarea la Mondialul din Qatar, fiind deocamdată peste SUA și Mexic, hocheiul rămâne sportul-rege.
Centre Bell, regina arenelor
Până în 1996, casa celor de la Mont Canadiens a fost „Forum”, patinoarul construit în 1924. În '93, când MC obțineau ultima lor Stanley Cup, trofeul suprem din NHL, patronii echipei au decis să ridice o nouă arenă, Centre Bell. Trei ani a durat construcția, care are 21.302 de locuri, fiind cea mai mare arenă de hochei din NHL.
„Camuflată” printre zgârie-nori de 60-70 de etaje, nu-ți sare în ochi. Pentru un profan, care nici nu știe locurile, singurul indiciu este o imagine uriașă a unui jucător de hochei, plasată pe unul dintre pereții exteriori ai magazinului de prezentare. Dar cel mai bine e să te iei după suporterii care încep să împânzească zona cu câteva ore înainte de meci.
32 de cluburievoluează în NHL, 25 din SUA și 7 din Canada, împărțite în două Conferințe, Est și Vest. Conferințele au și ele câte două Divizii de câte 8 echipe, iar în play-off ajung cele mai bune 16 la finalul sezonului regulat
O băutură la „La Cage”, ultimele bilete la bișnițari
E simplu, cei mai mulți poartă tricourile roșii, albe sau albastre ale favoriților. Nu se vine cu mașina la meci, toți sunt pe jos. Cu ani în urmă, arena era înconjurată de parcări imense. Acum însă toate au dispărut, fiind înghițite de blocuri imense. Vin fani din toate colțurile lumii, unii programându-și vacanțe special pentru a avea ocazia să vadă și un meci-două de hochei.
O stație de tren, dar și una de metrou au ieșirea direct spre turnicheții de acces în sală. Magazinul de prezentare e tot acolo, la fel și casele de bilete. Pe afară, câțiva bișnițari încearcă să te ademenească cu prețuri cu 30-40% mai mari, știind că nu prea mai sunt locuri.
Un bilet mai aproape de teren poate să sară de 300 de dolari canadieni, unul pe ultimul inel al arenei ajunge la 50-60. De acolo, de sus, abia vezi jucătorii, nici vorbă de puc. O coadă imensă îți atrage atenția. Zeci de fani stau la rând, lângă un restaurant special rezervat lor, „La Cage", pentru o băutură sau o gustare înainte de meci.
Așteaptă răbdători, în frig, să se mai elibereze o masă. Nimeni nu încearcă să fenteze, să intre în față.
Liber la băuturi alcoolice la meci
E ciudat, nici urmă de mascați, forțe de ordine sau mașini de poliție. După ce treci de verificarea biletelor, începe zona de suveniruri și de fast food, de unde poți să-ți cumperi mâncare sau băutură. Se vinde orice, bere, vin, gin, scotch, whisky, coctailuri. Pe o latură ai acces la magazinul de prezentare, care se închide stradal, dar rămâne la dispoziția celor care au trecut de turnicheți.
Un tricou e 210 dolari, o șepcuță sau un fular costă 35 de dolari. O „Yuppi” de pluș, mascota echipei, e tot 35 de dolari, iar pentru o mănușă de burete plătești 11 dolari.
Și lumea mișună, e un furnicar continuu se fac cumpărături la greu. Într-o zonă tricourile curg pe o bandă rulantă, pe tavan, într-alta poți achiziționa echipament cu numele marilor vedete din trecut. Un business care aduce încasări de milioane de dolari la fiecare meci!
La intrarea în arenă, prima senzație e: Wow! O imensitate pe patru nivele, un spectacol de lumini și muzică care te lasă mut. Sus, pe un cub imens curg prim-planuri cu jucătorii, reclame, concursuri. Tot în înaltul arenei sunt tricourile fostelor glorii și stegulețele care indică anul fiecărei Cupe Stanley câștigată de MC.
Cu o oră înainte de meci, tribunele sunt doar pe jumătate ocupate. Pare logic, Montreal Canadiens stă prost sezonul ăsta. E pe ultimul loc și în Divizia Atlantic, dar și în Conferința de Est, după ce anul trecut a jucat, dar pierdut finala NHL, 1-4 cu Tampa Bay Lighting.
Meciul are 60 de minute, spectacolul se întinde pe 3 ore
Pe gheață, echipele se încălzesc. Gazdele urmau să întâlnească Chicago Blackhawks, și ea codașă în Conferința de Vest. Jucătorii exersează scheme, arbitrii fac niște figuri pe gheață că te întrebi dacă nu sunt campioni deghizați. Se intră la vestiare, iar până la apariția echipelor, pentru intonarea imnurilor, niște mașini mari spală și curăță gheața.
În tot acest vacarm, întreținut inclusiv de un DJ aflat în sală cu tot echipamentul, inclusiv platanele, nici nu realizezi când se umple arena. La imnuri, senzația e specială. Pe gheață sunt proiectate drapele SUA și al Canadei.
Nu e sold out, dar sunt cam 19.500 spectatori. Și e cel puțin așa e la fiecare dintre cele 41 de partide pe care "Canadiens" le joacă acasă doar în sezonul regulat. Printre rânduri, stewarzi cu bere, popcorn, dulciuri sau suveniruri, te servesc cu orice, direct la scaun.
O bere e 12,75 dolari, o pungă de popcorn costă 7,75. Deci o cheltuială minimă e de peste 20 de dolari Canadieni (3,45 lei). Dar cine se mai uită la bani? Fanii vin cu copii, cu familia, să se distreze și să-și încurajeze favoriții. Meciul are doar trei reprize de câte 20 de minute, dar spectacolul ține cam 3 ore.
„L-am dus prima dată pe Philip la meci când avea 5 ani”
Începe meciul. Pare echilibrat. Lângă noi, doi fani de vârste diferite schimbă împresii, nemulțumiți de jocul favoriților. Aflăm că sunt tată și fiu, Michael (52 ani) și Philip (29 ani). Par stingheriți să explice jocul slab al celor din Montreal.
„Prima dată l-am dus pe Philip la un meci de hockey când avea 5 ani, la vechiul «Forum». De atunci suntem mai mereu în tribună, indiferent cum joacă echipa. Tot orașul e lângă ea, chiar și când joacă prost. Nu e doar o tradiție, Montreal Canadiens e o religie aici!”, spune tatăl.
Philip e dezamăgit: „Am pierdut foarte mulți jucători experimentați față de anul trecut, când am jucat finala. Sezonul ăsta nu avem nicio șansă să mai intrăm în play-off”.
Showul e total. La fiecare 3-4 minute, meciul se întrerupe pentru reclame, care se derulează pe imensul cub de deasupra gheții. DJ-ul intră și el în priză și electrizează tribunele.
Mulți dansează pe ritmuri rock sau house. În pauze se curăță iar suprafața de joc, se înlocuiesc unele reclame de pe mantinelă și se pun altele. Fiecare e vizibil pentru cât plătește! Și se plătesc sume colosale! Ce industrie!
În tribune nu există galerii, nu se cântă imuri, dar lumea e conectată. Oftează la fiecare fază mai aprinsă, aplaudă execuțiile speciale sau intervențiile portarilor. Din când în când, pe cub apare cuvântul „Noise” și, atunci, pentru câteva secunde, încep uralele.
Dar Montreal a jucat iar slab, a pierdut cu 2-0. Se aude ceva rumoare, grupui răzlețe fluieră, dar sunt puțini, doar din câteva sectoare. N-am avut ocazia să vedem explozia de bucurie la un gol al gazdelor.
Stand up ovations pentru un adversar, dar unul de-ai lor
La finalul meciului, toată lumea se ridică în picioare și aplaudă și scandează un nume: „Fleury! Fleury!”. Nu pentru favoriți, ci pentru un adversar, portarul celor de la Chicago, Marc Andre Fleury (37 ani).
Normal, nu înțelegem nimic. Cei din jur ne explică: „Ați avut noroc la primul vostru meci din NHL. Ați prins un eveniment istoric. Fleury e doar al treilea portar din cei 827 din istoria NHL care reușește să ajungă la 500 de victorii! Va intra în Hall of Fame. Chiar dacă nu a jucat niciodată la Montreal Canadiens, e de-al nostru, de aici, din Quebec, și suntem mândri de asta”, ne explică un suporter.
Lumea e în picioare, o parte dintre jucătorii lui Montreal au rămas și ei pe teren și bat cu crosele pe gheață, în semn de admirație și respect pentru portarul oaspeților. Fleury se îmbrățișează cu colegii, le răspunde celor din tribune. E din Sorel-Tracy, un mic orășel din provincia Quebec, aflat la vreo 100 de kilometri de Montreal. E de-al lor! A doua zi, performanța sa era subiectul principal pe prima pagină a ziarelor din Montreal.
Sala s-a golit la fel de repede precum se umpluse. Oamenii intrau direct la metrou sau la stația de tren. Fără incidente, chiar dacă unora li se cam împleticeau picioarele după berile consumate. Doar 4-5 mașini de poliție blocau niște străzi, pentru fluidizarea circulației.
„Aici e o regulă. Dacă faci scandal la meci, te scot din sală și nu mai intri niciodată la un meci. Iar asta e o adevărată rușine în Montreal”, ne lămurește în fugă un alt fan.
Tarek, sirianul, știe tot despre „Canadiens”
Luăm un taxi spre Laval, aflat la 25 de kilometri distanță. Pe drum, șoferul, Tarek, originar din Siria, e și el fan înfocat:
Iar au pierdut! Incredibil de prost joacă! Nu-și mai revin din '93, când au câștigat ultima dată titlul. Anul trecut am fost în finală, dar nu meritam, am ajuns cu noroc acolo. Și nici n-am avut nicio șansă. Nu se poate, suntem echipa cea mai veche, avem cele mai multe trofee din istoria NHL! Trebuie să aducem jucători cu experiență Poate la anul o să fie mai bine!
Are 37 de ani, e de la 12 ani aici, în Canada, cu familia. A și jucat hochei în copilărie, acasă, în Siria. Religia lui? Montreal Canadiens, evident.
24este recordul NHL all-time la capitolul trofee Stanley Cup câștigate, care e deținut de Montreal Canadiens, următoarea în ierarhia all-time fiind Toronto Maple Leafs, cu 13 titluri
)
)
)
)
)
)
)
)
