SPORTURI  »  JO 2012  »  JOCURILE OLIMPICE

Medaliile de la Beijing au expirat! » Medaliaţii olimpici de la Beijing ai clubului Dinamo nu-şi mai primesc banii

Canotoarele Georgeta Andrunache (stînga) şi Viorica Susanu au adus României una din cele patru medalii olimpice de aur cucerite de
Canotoarele Georgeta Andrunache (stînga) şi Viorica Susanu au adus României una din cele patru medalii olimpice de aur cucerite de "tricolori" la Beijing 2008 // Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 06 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 05 septembrie 2012 19:19

Ministerul Finanţelor Publice a informat-o pe Elisabeta Lipă că sumele restante pentru campionii olimpici din China 2008 s-au prescris.

Campioanele olimpice de la Beijing 2008, Constantina Diţă, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu, dar şi Mihai Covaliu şi canotoarele din barca de 8 rame cu cîrmaci, medaliaţi cu bronz, îşi pot lua oficial adio de la banii pe care trebuiau să îi primească de la clubul Dinamo. Anunţul a fost făcut public ieri de către comandantul clubului, Elisabeta Lipă.

"Am făcut o adresă către Ministerul Finanţelor, aşa cum ne-a cerut premierul Victor Ponta, pentru a suplimenta bugetul şi pentru a plăti sumele restante pentru premierea sportivilor medaliaţi la Beijing, dar am primit un răspuns prin care eram înştiinţaţi că aceste sume nu mai pot fi acordate după patru ani. S-au prescris. Mai mult de atît nu putem face", a declarat fosta canotoare.

Este vorba de o restanţă de 1.350.000 de lei, după ce în 2010 Dinamo a plătit sportivilor doar 400.000 de lei în total. "Premierul a declarat că va face tot posibilul pentru a achita aceste datorii către sportivi, dar suplimentarea bugetului trebuia făcută de către Ministerul de Finanţe. El a fost bine intenţionat, a fost de bună-credinţă, dar s-a ajuns în această situaţie. Noi am făcut tot ce e omeneşte posibil", a mai spus Lipă.

În 2010, campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, a primit doar 7.000 de euro din cei 35.000 de euro pe care trebuia să-i încaseze de la clubul alb-roşu. În aceeaşi situaţie se află şi medaliatele cu aur la canotaj, Adrunache şi Susanu. Sabrerul Mihai Covaliu şi canotoarele din barca de 8 rame cu cîrmaci, care au cucerit la Beijing medalia de bronz, au primit şi ei doar o parte din suma cuvenită, respectiv 4.000 de euro fiecare din cei 21.000.

În urmă cu 45 de zile, Victor Ponta a promis, în cadrul unei întîlniri cu conducerile ANST, COSR, ANAD, Ministerului Educaţiei şi cu reprezentanţi ai federaţiilor sportive, că Guvernul va plăti premiile restante sportivilor dinamovişti medaliaţi la JO din 2008. Şeful Guvernului a cerut atunci o solicitare scrisă în acest sens: "Vă ajut să plătiţi această datorie, de fapt e vorba de Ministerul de Interne. Nu e normal, ne facem de rîsul lumii să avem datorii la primele campionilor din 2008. Vă ajut, dar vă rog să-mi faceţi o hîrtie pe care să mi-o transmiteţi!", i-a spus atunci premierul Elisabetei Lipă.

"Am aflat cu stupoare că aceste premii nu se mai pot acorda, deşi premierul Victor Ponta a promis că va rezolva această problemă. Ne aşteptam, pe undeva, la aşa ceva. Prea s-au tergiversat aceste premieri!" (Viorca Susanu, canotoare)

"Republica Moldova, o ţară mult mai săracă decît a noastră şi care a cucerit la Londra două medalii de bronz, şi-a premiat sportivii cu 80.000 de euro şi un apartament" (Viorca Susanu, canotoare)

"Noi ne-am cerut scuze ori de cîte ori i-am dezamăgit pe cei de acasă, dar nu am auzit niciodată un politician care să-şi ceară iertare pentru că nu şi-a onorat promisiunile făcute!" (Viorca Susanu, canotoare)

Premiaţi de sponsor
Sportivii din cadrul CS Dinamo, care au fost medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra, au fost premiaţi, ieri, de către sponsorul clubului, societatea Erbaşu. Pentru medalia de aur obţinută în concursurile individuale, sponsorul a acordat suma de 10.000 de euro, pentru argint 8.000, iar pentru bronz 5.000.

Urmează a fi stabilite premieri atît pentru cei medaliaţi în concursurile pe echipe, cît şi pentru antrenorii acestora. Suma totală a indemnizaţiilor oferite de către Erbaşu este de 80.000 de euro.

Opt sportivi legitimaţi la Dinamo au fost medaliaţi la Londra: Alin Moldoveanu (aur - tir), Cătălina Ponor (argint la sol şi bronz cu echipa la gimnastică), Corina Căprioriu (argint - judo), Rareş Dumitrescu (argint pe echipe - scrimă), Gelu Zalomir (argint pe echipe - scrimă), Tiberiu Dolniceanu (argint pe echipe - scrimă), Larisa Iordache (bronz pe echipe - gimnastică) şi Diana Bulimar (bronz pe echipe - gimnastică).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
itza69
itza69  •  06 Septembrie 2012, 11:41

Eu am inteles de la stiri ca e vb de toti sportivii de la Beijing,acum vad ca doar cei de la Dinamo.Pai au fost premiati si de stat si de club sau doar de club? In alta ordine de idei,daca ponta a zis ca le da banii,sa-i dea.Oricum e de rahat toata treaba.Ce inseamna cativa bani pt guvern,in comparatie cu cinstea pe care o fac tarii acesti oameni minunati.Te simti ca dracu in momentul in care auzi astfel de lucruri.Ra-ti ai drequ cu politicienii vostrii,caini ordinari!

ravenpaladin
ravenpaladin  •  06 Septembrie 2012, 10:05

Rusine !!!!!Conducerea clubului Dinamo este penibila,de la venirea Elisabetei Lipa (care a fost o mare sportiva,dar este un manager de club foarte slab) ,s-au tot desfintat sectii sportive.Daca nu-si achita promisiunile de premiere la timp,sa nu se mai mire de ce le pleaca sportivii la alte cluburi.

madskills
madskills  •  06 Septembrie 2012, 09:36

Cat de penibili sunt unii useri...CUM se face ca numai la Dinamo s-a intamplat asta? Ce legatura au fostii ministrii care au furat? De la Steaua nu au furat? Pana si primaria din Bistrita (un oras extrem de sarac) i-a dat un apartament pustiului de la haltere dar unul dintre cele mai mari cluburi din Romania (daca nu cel mai mare dpdv al numarului de sporturi) ii amana pe campionii de acum PATRU ANI ! Penibil !! Si ce coicidenta..toate astea de cand a venit Lipa sefa ! O fi fost ea o campioana colosala dar ca si conducator este o rusine. Dinamo e pe duca, la toate capitolele..

Vezi toate comentariile (11)
Comentează