Reporter pe frontul războiului rece al Olimpiadelor » Horia Alexandrescu a văzut pe viu cum Nadia şi Patzaichin cîştigau aurul

Ştim cum arată astăzi Jocurile Olimpice. O întrecere sportivă globală într-o lume globalizată. Grandoare, dacă nu cumva gigantism, fast, impresionante desfăşurări de forţe. Propagandă, idealuri pierrecoubertiene amestecate cu mirosuri fastfood, interese strategice, recorduri care aşteaptă să fie bătute. Eroi şi erori. Lupta cu dopingul, lupta împotriva luptei cu dopingul. Ştim cum arată astăzi Jocurile. Dar ieri şi alaltăieri cum erau?

Două dintre cărţile lui Horia Alexandrescu - "Olimpiada '80. Jurnal de reporter" şi "Olimpiada californiană" ne pot oferi cîteva răspunsuri despre Olimpiadele de altădată. Acreditat la Moscova şi la Los Angeles, Horia Alexandrescu a trăit pe viu cele două ediţii boicotate ale Jocurilor Olimpice. Mai întîi de blocul vestic, apoi de cel răsăritean. Minus România.

- Ce însemna Olimpiada pentru un jurnalist român în urmă cu aproape 30 de ani, domnule Alexandrescu?
- O experienţă unică. Eram năucit, veneam din altă lume. În cel mai fericit caz, plecam de acasă cu o maşină de scris portabilă, eu aveam un Consul. Transmiteam articolele la telefon, redacţia le prelua. Copiau de mînă, săracii!

- Şi acolo ce vă aştepta?
- Păi, la Los Angeles, în '84, am văzut primele computere din viaţa mea. Străbunicele PC-urilor de astăzi erau deja în dotarea ziariştilor, îţi dai seama! Nouă ni se păreau şi telexurile o minune a tehnicii.

Caiet studenţesc versus Google
- Cu documentarea cum vă descurcaţi? N-aveaţi baze de date ca azi, site-uri, Google...
- Ei, da, cu documentarea era o problemă. De caiete studenţeşti ai auzit?

- Da, le-am şi folosit!
- Îmi fişam toţi marii sportivi în caietele alea, toate informaţiile de interes. Le-am păstrat, ţi le şi arăt dacă vrei. Ştii ce?, veneau şi cei de la Europa Liberă să îmi ceară date!

- Şi le dădeaţi? Aveaţi voie să vorbiţi cu ei, cu duşmanii de clasă, nu intraţi în vizorul securiştilor?
- Înainte de '89, ziariştii sportivi erau cei mai liberi ziarişti din România. Vorbeam cu colegii străini, nu ne feream. Iar securiştii oricum nu aveau acces în centrul de presă.

- Cîţi ziarişti români aţi fost la Los Angeles?
- Şase. Eram marcaţi şi timizi, să nu cumva să călcăm în străchini. Apropo, la sfîrşitul unei mari competiţii s-au împărţit maşinile de scris din centrul de presă. Olivetti.

- Ai noştri au fost primii, bănuiesc.
- Nici vorbă, le luaseră confraţii noştri din Occident mult mai orientaţi.

- Cu banii o duceaţi OK?
- Diurna era 3 dolari! Îţi dai seama cum era să mănînci şi să te întreţii cu 3 dolari pe zi? În concluzie, supravieţuiam cum puteam. Noroc cu sportivii şi antrenorii care ne aduceau de mîncare din satul olimpic.

Cărţi cu tiraje de 50.000 de exemplare
- Care era relaţia dintre ziarist şi sportiv pe atunci?
- De prietenie şi respect. Rareori apăreau neînţelegeri, nici criticile nu semănau cu cele de acum.

- Dar între dumneavoastră, ziariştii, cum vă aveaţi?
- Colaboram, eram amici. Nu exista ideea de concurenţă. Ne împărţeam pe competiţii, altfel nici nu puteam să acoperim toate întrecerile care ne interesau.

- Apropo, cum ajungeaţi la bazele olimpice?
- Existau şi atunci curse speciale pentru presă. Shuttle-uri, cum li se spune acum.

- Despre doping ştiaţi pe vremea aia? Se vorbea?
- Ştiam, dar subiectul era tabu. Circulau zvonuri şi despre unii sportivi de-ai noştri, dar în general se păstra tăcerea.

- Cărţile despre Olimpiade cînd le-aţi scris?
- Ţineam un fel de jurnal. După ce îmi terminam treaba pentru ziar, îmi notam acolo tot ce mă interesa pentru carte. După ce mă întorceam acasă definitivam munca.

- Merita efortul? Din punct de vedere material vreau să spun.
- Eu mi-am publicat toate cărţile alea la Editura Sport Turism. În tiraje de 50.000 de exemplare. Şi se vindeau ca pîinea caldă. Cîştigam undeva spre 9.000 de lei pentru o carte. Echivalentul a mai bine de trei salarii medii de la vremea aceea.

3 dolari era diurna unui jurnalist român acreditat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984

America «Il-ului 18» cenuşiu. Cu elice
"Am plecat spre Los Angeles cu un IL 18, cu toată delegaţia României. O aventură! Un IL 18, avion cu elice, pentru un zbor transoceanic, pricepi? Am făcut o escală pentru alimentare, la Reikjavijk, în Islanda. Acolo am aterizat pe un aeroport NATO, unde se aflau garate avioane de luptă americane, alea pîntecoase pe care le avem şi noi acum. Îţi închipui ce ochi am căscat!"

La vest de Edenul sovietic
Moscova '80 a fost boicotată de Occident, Los Angeles de blocul sovietic, îi spun retoric interlocutorului căruia vreau să-i arăt că stăpînesc istoria recentă. Apoi vine răspunsul. "Stricteţe mai mare a fost la Moscova. Au fost cîţiva sportivi din Occident, dar sub drapel Olimpic. La Los Angeles nu am simţit o propagandă explicită contra comuniştilor, iar noi, românii, singura ţară din bloc prezentă la Jocuri, am fost înconjuraţi cu o simpatie specială. Dacă mergeai în Beverly Hills şi vedeau badge-ul de presă sau auzeau că eşti român, toate magazinele şi restaurantele îţi ofereau discounturi spectaculoase. Oficialii, ceilalţi sportivi, toată lumea era căzută în admiraţia noastră"

Premoniţia Patzaichin
"Înainte de JO de la Moscova am publicat cartea "Secretele lui Patzaichin", în care realizam un interviu imaginar cu marele campion după cursa lui victorioasă de la Moscova!. Editura n-a înţeles cum vine asta şi s-a opus. Mi-au cerut să scot partea cu pricina, dar eu le-am spus "Totul sau nimic". Cartea a apărut fără modificări, iar o întîmplare providenţială a făcut să comentez împreună cu Cristian Ţopescu cursa cîştigată de Ivan la canoe simplu"

Fişă biografică
Horia Alexandrescu s-a născut pe 9 aprilie 1947. Înainte de decembrie '89 a scris la "Sportul", apoi la "Scînteia Tineretului". Imediat după Revoluţie, lucrează la secţia de sport a Tineretului Liber, pentru ca în toamna 1990 să înfiinţeze "Curierul Naţional". După încă 3 ani, fondează "Cronica Română". Părăseşte acest ziar în 2001 şi înfiinţează cotidianul "Independent". În 2004 a realizat şi a moderat "Cafeneau politică" la TVR.