Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 30 iulie 2016 00:00
Jocurile Olimpice de la Rio sunt a patra ediție la care participă Dan Podeanu.
Omul care are o mare contribuție la formarea acestei generații de spadasine ce a cucerit medalii de toate culorile la toate competițiile majore. În vârstă de 64 de ani, tehnicianul craiovean își dorește alături de fete medalia care să împlinească destinul echipei feminine de spadă, multiplă campioană mondială și europeană. În 2004 și 2008 a mers la JO din postura de antrenor pentru Ana Maria Brânză, cea care cucerea argintul în proba individuală la Beijing. În 2012, la Londra, a apărut și echipa. Dar de Londra se leagă și unul dintre cele mai amare momente din cariera lui Podeanu. Echipa de spadă pornea ca favorită, dar a pierdut din primul meci și a terminat pe șase din opt participante, iar la individual toate cele trei reprezentate "tricolore" au pierdut la o tușă, cu Anca Măroiu și Simona Gherman ajungând până în "sferturi". A renunțat la postul său după această dezamăgire, dar în 2014 s-a întors, iar acum speră ca la Rio povestea să se scrie altfel.
- Domnule Podeanu, o nouă provocare, cum sunt fetele înainte de începerea celor două concursuri de la Rio?
- Fetele sunt mature, asta e cel mai important lucru. Ele beneficiază în mod normal de două atuuri, unu: VEV adică vârstă, experiență, valoare. Și al doilea ar fi: diferența foarte mică între aspirație și realizare. Au un drum mai mic de parcurs pentru că e o echipă trudită, sudată, a demonstrat că poate să facă lucruri bune și lucruri mai puțin bune.
- Spuneați înainte de Campionatele Europene că fetele sunt la potențial de 60-70 la sută. Dacă la acest potențial au reușit să ia trei medalii, ce va fi la Rio?
- Am evitat o încărcare inutilă pentru că am mai pățit așa ceva, până la un moment dat e un déjà vu, chiar și aceste Europene pe care le transformasem într-un campionat național disputat în altă parte. Cred că și ele sunt conștiente, le-am spus nu contează, a fost doar un concurs într-un final al unei etape de pregătire. Urmează altă competiție care a avut o altă etapă de pregătire. Atunci am ales să le țin într-o stare de, hai, să spunem conservare, nu hibernare neapărat, ca în perioada de la Poiana Brașov din luna iulie să avem să mai punem ceva. Dacă aveam senzația că sunt încărcate la maximum plus o oboseală mentală cumulată în plus, nu vedeam ce să fac altceva, decât să descarc, să le liniștesc mental. Am preferat varianta cealaltă.
Aspecte similare între tenis și scrimă
- Cât de importantă este partea asta mentală? Fetele lucrează cu un psiholog la care ați apelat și dumneavoastră.
- Ne-a fost de mare ajutor Alina Gherghișan. Am găsit în ea un intermediar, problemele pe care nu le discutam cu fetele, fetele cu mine, le-am discutat cu ea. Ar fi mai bine să fac așa și dinspre mine și vizavi de ele. După umila mea părere, scrima e un sport preponderent mental și după aceea este fizic, de fapt, fizicul e pe locul trei. Mental, tehnico-tactic și apoi fizic. E ca și la tenis, din punct de vedere fizic poți să le aduci pe toate la un nivel înalt, mai mult fizic nu se mai poate face și rămâne mentalul. Cât de repede sau greu treci peste o minge ratată, cum reușești să te recuperezi. Sunt multe aspecte similare între tenis și scrimă când vine vorba de mental. Sunt două sporturi deosebite.
"Suntem ai naibii de sensibili"
- Care e cel mai bun sfat pe care vi l-a dat psihologul echipei?
- Mi-a spus să joc un rol. Chit că am o vârstă și am zis că nu mai joc roluri. Mi-a spus joacă un rol, și am fost obligat să joc un rol, mai optimist, mai vesel... Și după aceea tot felul de investigații care au ținut strict de ea, cu decența necesară și cu intimitatea sportivului respectiv, mi-a dat anumite sugestii. Fiindcă fac parte dintr-o generație care a trebuit să le facă pe toate. Câte puțin din fiecare și psihologia era empirică la noi. Știam comportamental individului, că e coleric, că e temperat, totul era empiric. Nici acum nu știu psihologia cât e știință și cât e vrajă. Fiindcă nimeni nu poate să-ți dea nici o soluție, dar e mai aproape de realitate.
- Când ați revenit la lot în 2015, v-ați dat o nouă șansă? V-ați gândit că trebuie să reparați ce s-a întâmplat la Londra?
- Este important de spus că doar lucrul acesta mă ține în hiperactivitate, chiar dacă uneori aparentă și această hiperactivitate. Trebuie reparat și încerc pe cât posibil, că sunt foarte multe similitudini, să nu se mai repete ce a fost acolo. Ce mare filozofie a fost acolo, mai multe mici nimicuri care în final au dat un alt rezultat. În primul rând, pentru mine cel mai dăunător a fost Campionatul European dinainte: locul 1-2 și am spus că suntem singure. A venit meciul cu Coreea de Sud și acum dacă ar fi să dăm timpul înapoi tot cu ele am fi vrut să tragem, dar fiecare și-a spus eu pot să câștig singură meciul. Au uitat de umila trudă în cadrul unui colectiv, părticica asta eu, următoarea cealaltă și tot așa. Suntem atât de bune că fiecare poate să câștige de una singură.
- Ce ați făcut diferit ca să nu se mai repete?
- Mizez pe maturitatea lor. Pe faptul că și Simona și Ana și-au tras propriile lor concluzii, discutând despre acele concluzii și le-au întipărit. Și apoi am spus, nu, am uitat ce a fost, nu ne mai interesează, trebuie să ascultăm competiția și adversarul. Dacă o luam cu becalisme: ce este această Olimpiadă? Un concurs ca oricare altul, ca o Cupă Mondială sau Campionat Mondial, de fapt ce o individualizează ? Repetabilitatea, e din patru în patru ani, impactul mediatic mult mai mare, foarte mulți ochi ațintiți spre ea, un sentiment de patriotism al unora care până la JO nu s-au interesat ce e un concurs de spadă. Dar acum e vorba de România, iar noi suntem foarte sensibili la lucruri de genul acesta, ai naibii de sensibili. Dacă se întâmplă un eveniment negativ, ești trădător de țară, ne-ai distrus toate visurile și imaginile noastre pe care le aveam despre sportul românesc.
"Suntem tereștri"
- V-ați reproșat ceva după Londra?
- Multe. De fapt, prin esență sunt un individ care-și asumă multe culpabilități, chiar când nu este cazul. Bine, a fost și o divizare a echipei, pe care nu o las să se întâmple. A fost și o imixtiune din partea unei conduceri bicefale, dar era prea târziu când s-a întâmplat evenimentul și nu mai are nicio importanță. Multe îmi reproșez. Cel puțin unor amănunte trebuia să li se acorde altă importanță. Poate faptul că și la Londra individualul a fost în coadă de pește, nici nu puteai să le cerți că toate au pierdut la o tușă. Și această situație, e un mediu bazic în care se înmulțesc microbii, nici n-a pârjolit, nici n-a înghețat ca să distrug răul, a rămas așa. Și nici măcar n-am ajustat prin mimarea unei supărări și poate două-trei zile de pregătire agresivă în care să-și amintească că totuși nu au făcut nimic. Am rămas așa.
- Revenind la Rio, România-SUA pentru intrarea în semifinale, e cum v-ați dorit?
- Acum o să iasă la iveală nemaipomenitul cuvânt "o echipă la îndemână". Dacă fetele își tratează meciul cu asemenea importanță, nu contează adversarul, atunci ne este la îndemână. După aceea pe culoar va fi învingătoarea dintre Franța și Rusia. La Europenele din iunie s-a întâmplat ceva extraordinar, foarte bun. Am luat bătaie de la Franța, la care aveam vreo patru meciuri câștigate înainte. Și sentimentul e că ne-a readus pe Pământ, suntem tereștri, trebuie să ne fie teamă de următorul pas, să respectăm adversarul, să nu-l subestimăm, dar în același timp să fim foarte realiști, orice greșeală ne poate costa. Totul se desfășoară cu atâta repeziciune, e foarte greu să repari un debut defavorabil printr-un alt efort. Noi avem și stilul nostru, să luam câteva lovituri în față și apoi să lăsăm adversarul să știm că nu are încotro, adică să avem beneficiul timpului și al scorului. Ele să fie obligate să riște.
- Se tem fetele de vreo adversară, de vreo echipă?
- Dacă e individual fiecare are o sportivă sau o echipă de care se teme, dar cum și noi ne-am căpătat un rang și n-am mai respectat pe nimeni, atunci nici ele nu trebuie să le mai respecte pe cele care cred ele că trebuie respectate. China are o echipă tare, Coreea nu neapărat o echipă tare, dar incomodă, plus cele patru echipe, prietenele noastre din Europa.
"La echipe, cel mai important este primul meci, care-ți dă posibilitatea să mai ai două. Mai ales că întâlnim echipa Statelor Unite ale Americii. O nație care e foarte tare, care are impresia că e puternică și de neînvins"
Dan Podeanu
Fără cantonamente cu echipe calificate
Imediat după ce echipa feminină de spadă a pierdut în primul meci de la JO din 2012, cu Coreea de Sud, au existat voci care au invocat faptul că româncele le-au primit pe adversare la Izvorani. "Era luna februarie și noi am pus mâna pe spadă, nu aveam noi treabă cu partea tehnică. Tot aud discuția că nu ne pregătim cu aia că ne învață, dar noi nu putem să-i învățăm. De ce marile echipe înainte de a începe o competiție fac un turneu cu cele mai bune echipe? Să vadă unde se găsesc cu pregătirea", a spus Podeanu. Acum, fetele nu au mai avut niciun cantonament comun cu vreo echipă pe care o pot înfrunta la Rio de Janeiro.
Tabloul de la JO
- China
- Ucraina
- Coreea de Sud
- Estonia
- Franța
- Rusia
- SUA
- România
Televizare
- 6 august concurs individual (Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop)
- 11 august concurs pe echipe
- TVR
)
)
)
)
)
)
)
)
