Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 09 februarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 08 februarie 2014 20:25
Ole Einar Bjoerndalen, 40 de ani, s-a impus în cursa de 10 km sprint şi a ajuns la un total al carierei de 12 distincţii olimpice, egalîndu-l pe Bjorn Daehlie, omul cu cele mai multe medalii la JO de iarnă
Pe 27 ianuarie, Bjoerndalen a împlinit 40 de ani. O vîrstă la care mulţi sportivi au lăsat în spate performanţele, o vîrstă la care mai mult se deapănă amintiri decît se concurează. Nu şi pentru norvegianul care ieri a făcut o cursă fantastică în proba de 10 km sprint. O cursă la capătul căreia a primit medalia de aur. Chiar dacă a ratat o ţintă în poligon, la a doua tragere din picioare, a schiat incredibil şi i-a învins pe mai tinerii săi adversari. "Nu-mi simt vîrsta, dar ceilalţi au devenit din ce în ce mai buni. Nu te lasă să faci prea multe greşeli. Trebuie să ai o cursă perfectă pentru că altfel nu ai nici o şansă să cîştigi", spunea Ole înainte de JO de la Soci.
Cursa de ieri i-a adus lui Bjoerndalen cea de-a 12 medalie olimpică, egalîndu-l astfel pe compatriotul său Bjorn Daehlie, care a concurat la schi fond şi care deţinea titlul de cel mai medaliat sportiv la JO de iarnă. Biatlonistul are de ieri 7 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz în şase paticipări. Daehlie a adunat 8 de aur şi 4 de bronz. Pentru Bjoerndalen însă lucrurile nu se opresc aici, el mai avînd şanse să cucerească şi alte distincţii pentru că va mai concura în alte patru probe la Soci.
.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”