Articol de Marian Ursescu, Raed Krishan (foto) - Publicat miercuri, 28 iulie 2021 11:39 / Actualizat miercuri, 28 iulie 2021 12:34
Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus primul titlu olimpic pentru delegația României. Se cunosc din 2015, când au tras împreună în patru vâsle și au devenit pe parcurs prietene.
Corespondentul Gazetei la Tokyo, Marian Ursescu, a urmărit cursa de la fața locului, alături de fotoreporterul Raed Krishan. Reporterul GSP dezvăluie lucruri inedite despre medaliatele cu aur.
„E important să existe relația de prietenie pentru că prin prietenie există comunicare, înțelegere, suport una față de cealaltă. Nu trebui să dăm în extrema cealaltă, să fim mereu împreună, trebuie să existe și o viață separată una de cealaltă pentru că uneori ne încărcăm în timpul unui antrenament și dacă am petrecem mereu timp împreună nu am reuși să ne descărcăm”, a explicat Simona Radiș pentru Gazetă.
Iată câteva lucruri inedite și definitorii despre cele două campioane olimpice:
1. Cum au început Ancuța Bodnar și Simona Radiș canotajul?
Simona Radiș a fost selectată în 2011 de antrenorul George Bulie de la școala din Avrămeni, în județul Botoșani. „Dumnealui este antrenor la Botoșani, dar avea dublă legitimare și la Steaua și atunci selecta pentru ambele cluburi, dar am fost dată direct la Steaua. Am terminat clasa a opta la Snagov”, a povestit ea.
Ancuța Bodnar a fost aleasă de Mariana Lupou din parcul școlii din Vatra Moldoviței, județul Suceava. „M-a văzut stând pe bancă, nici acum nu-mi dau seama de ce m-a selectat. Eram pauza mare și chiar în data de 21 mai, era și sărbătoare, eu zic că nu întâmplător, fix în ziua aia s-a nimerit să mă selecționeze. Încă nu-mi dau seama cum m-a văzut pentru că eu stăteam pe bancă și și-a dat seama că sunt înaltă”.
2. Cum au învățat Ancuța Bodnar și Simona Radiș să înoate?
Fiind un sport pe apă, e nevoie ca practicanții lui să știe să înoate. „Am avut probleme, mi-era frică, dar m-a aruncat doamna Mariana din ponton. Am zis că mă duc acasă, că vrea să mă înece. Apoi am fost prima care am luat viza de înot.
Am dat proba de înot în Dunăre, pe lângă ponton și erau valuri, le vedeam cum se loveau de ponton și noi trebuia să sărim în ele și să înotăm o linie de ponton și era lung. Și înotat nu doar așa, cu braț”, a povestit Ancuța.
Pentru Simona experiența a fost mai plăcută. „Ne-a dus în București la bazinul Stelei, am început cu plută, apoi mai fără, pe lângă, mai pe margine și acolo am învățat”.
3. Cum se simt Ancuța Bodnar și Simona Radiș în timpul și la la finalul unei curse?
Bucuria fetelor de la finalul cursei de la Tokyo a fost efervescentă, dar cum arată ea la nivel de stări? „Având în vedere că muncim foarte mult să aducem rezultate, este ca o eliberare, trec linia de sosire, mă văd că am terminat și sunt foarte fericită și mă eliberez, scap de tensiunea acumulată pentru că nu ai voie să cedezi nici fizic, nici psihic, trebuie să înduri și să-ți duci pregătirea la bun sfârșit ca lucrurile să decurgă așa cum trebuie și adunând foarte multe lucruri ai nevoie de acea eliberare”, spune Simona.
Apoi continuă: „Uneori termin cursa și îmi vine să plâng de fericire că am terminat, gata, s-a dus, nu mai e presiune, nu mai nimic, mă gândesc la câtă durere am îndurat pentru că este o grămadă de durere fizică în antrenament și în cursă... tragem până la epuizare”.
Și e completată de Ancuța: „Arde corpul, ard brațe, tot”. Iar explicațiile continuă: „Este o durere pe care o simți ca atunci când te torturează cineva, o durere pe toți mușchii...”, spune Simona. „Profundă”, subliniază Ancuța. „Pe fiecare fibră, și e durere care nu mai trece, mai ales pe partea a doua a cursei, când deja a intervenit oboseala și noi asta antrenăm de fapt, să rezistăm cât mai mult în acea durere și în acel efort foarte puternic”, încheie Simona.
E ca și cum am face genuflexiuni foarte multe și ajungi să nu le mai poți face deloc. Nu-ți vine să te mai lași în jos că nu mai poți, se blochează picioarele, dar trebuie să continui.
- Ancuța Bodnar
4. Cum a fost copilăria pentru Ancuța Bodnar și Simona Radiș
Simona Radiș și-a amintit cu plăcere cum era când încă era doar o fetiță din satul Avrămeni. „Rămâneam acasă cu sora mea mai mare și trebuia să dăm apă și mâncare la animale, să avem grijă de casă până veneau părinții de la câmp. Plecau dimineața, după ce plecam noi la școală, și se întorceau seara, uneori îi așteptam și cu mâncarea gata, bine, așa cum știam noi să o facem...”.
Simona s-a încumetat să urce și pe cal. „Puțin, când eram mai mică. Am avut o iapă mai bătrână, care era foarte blândă și cu ea, da, am călărit. Păriniții mei au mult pământ. Acum, dacă merg acasă, nu mă mai bag, văd animalul tânăr, în forță, nici nu mă mai cunoaște”.
Și copilăria Ancuței la Vatra Moldooviței seamănă. „La mine în zonă la fel, agricultură și creșterea animalelor. Am și eu animale, nu prea multe, două vaci, doi viței și Țonțo, care e taur, el e mai mare. E preferatul meu și cel mai alintat. Și iapă avem, care acum trebuie să fete”.
Ea a rămas și cu o fobie din aceea vreme. „Mi-e frică de cai. Când eram mică, în clasa a cincea sau a șasea, în vara anului când am trecut în clasa a șasea, mergeam cu căruța la fân și o rudă de-a mea ieșise cu covoarele ei colorate la râu, să le spele. Și s-a speriat iapa de covor, s-a urcat pe o movilă așa, mare, de pietre, m-am speriat și eu, am sărit din căruță, am căzut pe mână și mi-am fracturat-o. Și de atunci am rămas cu reținere, doar așa, mă apropii să-i mângâi și atât”.
5. Fetele de aur au un bănuț norocos
Fetele din barca de dublu vâsle au și câteva superstiții. La Tokyo au concurat cu un bânuț norocos în ciorap. „Avem bănuț de aur, în ghilimele, e doar galbe”, spune Simona „Trebuie să fie auriu, că e euro sau ban de-al nostru. Avem acest obicei de la prima noastră cursă din dublu”, a povestit Bodnar.
Simona elucidează de unde a pornit totul. „Am primit eu un bănuț auriu de la un antrenor, în glumă, și am zis uite, ăsta e bănuțul meu norocos, l-am luat cu mine și am câștigat cursa. L-am luat și la a doua, am câștigat și a doua cursă”.
Apoi a fost preluat și de Bodnar. „Fiindcă am început și să găsim bănuți pe jos, în mall am găsit doi, de un ban, erau noi, aurii. Și înainte de cantonament la Constanța, am mai găsit unul. Sunt atât de fericită când îi văd... (râde). Apoi ne dăm cu mir, ieșim cu dreptul din cameră, nu ne întoarcem din drum, dacă am uitat ceva, uitat să fie”.
Citește și alte articole despre Jocurile Olimpice:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
