Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 17 august 2024 16:30 / Actualizat sambata, 17 august 2024 16:32
Gimnasta Jordan Chiles, 23 de ani, nu are de gând să returneze medalia originală de bronz obținută în finala pe aparate la sol, conform presei din SUA. Între timp, Ana Maria Bărbosu, cea care a revenit pe podium în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, a primit o medalie nouă.
Finala la sol de la Jocurile Olimpice a fost învăluită de scandal. La finalul tuturor numerelor, românca Ana Maria Bărbosu ocupa ultima treaptă a podiumului. La câteva zeci de secunde distanță, a fost detronată de americanca Jordan Chiles, căreia arbitrii îi aprobaseră contestația și măriseră nota îndeajuns cât să o depășească pe Ana Maria.
Ana Maria Bărbosu și Federația Română de Gimnastică au depus o contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, divizia ad hoc înființată special pentru Jocurile Olimpice, reclamând că tabăra lui Jordan Chiles a depus contestația din timpul concursului după încheierea termenului-limită de 1 minut.
TAS i-a dat dreptate Anei Maria și a recomandat Federației Internaționale de Gimnastică (FIG), instituția sub egida căreia s-a desfășurat competiția olimpică, să revină la nota inițială a americancei.
FIG s-a conformat, Chiles a revenit la nota inițială și a coborât pe 5, sub Ana Maria Bărbosu și Sabrina Maneca-Voinea.
Decizie în SUA: Jordan Chiles își păstrează medalia de bronz
Americanii s-au împotrivit și încă se împotrivesc deciziei, atât pe căi oficiale, cât și în presă. De exemplu, un editorialist L.A. Times, Bill Plaschke (65 de ani), care scrie pentru Los Angeles Times din 1987, a îndemnat-o pe gimnasta americană să-și păstreze medalia.
„Olimpica Jordan Chiles ar trebui să trântească ușa peste decizia eronată a CIO. Medalia nu are ce căuta în România”, a opinat el.
Conform ultimelor vești din SUA, chiar acesta este planul lui Jordan Chiles, să nu returneze medalia originală!
Cel puțin așa susține publicația USA Today: „Jordan Chiles se află în SUA și este în continuare în posesia medaliei de bronz care i-a fost acordată în proba la sol de la Jocurile Olimpice, ne-au spus două persoane care cunosc situația și au dorit să rămână anonime. Nu există nicio intenție ca Chiles să returneze medalia de bronz, în timp ce oficialii americani spun că plănuiesc să facă apel. Apelul ar fi făcut probabil la Tribunalul Federal Elveția”.
Americanii încă speră și reclamă „erori procedurale semnificative” ale TAS
Americanii acuză „erori procedurale semnificative” în procesul condus de TAS. Comitetul Olimpic și Paralimpic American susține că între 6 și 9 august, înainte de audieri, „TAS a trimis comunicări esențiale către adrese de e-mail eronate, o greșeală pe care nu au corectat-o până pe 9 august - la 3 zile după depunerea contestației, la două zile după termenul-limită de depunere a obiecțiilor, și cu mai puțin de 24 de ore înaintea audierilor. Asta ne-a lipsit de timpul adecvat pentru a răspunde cum se cuvinte sau pentru a aduna dovezile necesare”.
Ana Bărbosu a primit vineri medalia de bronz
Între timp, Ana Maria Bărbosu și-a primit medalia de bronz, una diferită de cea care i-a revenit lui Jordan Chiles. Ana a participat la evenimentul de vineri, în cadrul căreia a fost recompensată pentru realizarea ei cu o mașină oferită de Fundația Ion Țiriac.
Nu am cuvinte. Această decizie este nedreaptă și reprezintă o lovitură grea, nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea care a făcut parte din călătoria mea.
- Jordan Chiles