SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  GIMNASTICĂ RITMICĂ

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS Annaliese Drăgan și-a setat următorul obiectiv, după figura făcută la Paris: „Cum nu am nici 19 ani, e normal să mă gândesc la asta”

Annaliese Drăgan, după sesiunea de calificări / FOTO: Remus Dinu (GSP) +25   FOTO
Annaliese Drăgan, după sesiunea de calificări / FOTO: Remus Dinu (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 09 august 2024 11:43 / Actualizat marti, 13 august 2024 14:06

Annaliese Drăgan, 18 ani, sportiva care a reprezentat în premieră România la Jocurile Olimpice, ea luând startul ieri în calificările de la gimnastică ritmică, și-a spus trăirile de la Paris și cum a gestionat sesiunea de la individual compus, încheiată pe locul 21.

Chiar dacă n-a obținut biletele pentru ultimul act, Annaliese a lăsat o impresie pozitivă la prima ei participare la Jocurile Olimpice, într-un concurs de calificări cu lumini și umbre. Gimnasta a ieșit în evidență mai ales în exercițiul la măciuci, unde a avut a zecea notă din calificări, costând-o, în schimb, ezitările de la cercuri și panglică.

„Sunt mai motivată ca oricând după acest concurs”

Motivată de felul în care s-a descurcat aici, gimnasta privește deja spre următoarea ediție a Jocurilor:

„Am avut mult de învățat de la prima mea participare la o ediție a Jocurilor Olimpice. Cum nu am nici 19 ani împliniți, e normal să mă gândesc la Los Angeles 2028. Mă voi pregăti serios pentru asta și știu și cum.

Sunt mai motivată ca oricând acum, după acest concurs copleșitor, dar extraordinar de frumos”, a mărturisit Annaliese Drăgan, în dialogul purtat cu jurnaliștii români.

Annaliese Drăgan, în calificările de la gimnastică ritmică, în Arena Porte de La Chapelle din Paris / FOTO: Raed Krishan (GSP.ro)

+20 FOTO

„La panglică cred că s-a adunat oboseala”

Cum și-a radiografiat Annaliese prestația din cele patru rotații?

„Au fost momente și momente, așa se întâmplă, fiecare concurs diferă. La prima rotație am spart gheața, să spun așa, la a doua și a treia m-am simțit foarte bine, mai ales la măciuci. La panglică cred că s-a adunat oboseala, dar tot m-am bucurat de experiență și am învățat din ea.

(...) Îmi plac toate cele patru obiecte, dar, într-adevăr, măciucile îmi plac foarte mult. Este un exercițiu repetat de anul trecut, m-am simțit mai sigură pe mine”, a dezvăluit sportiva născută în California și care s-a mutat la 13 ani în România, țara de proveniență a părinților săi.

Grație, eleganță și delicatețe la Jocurile Olimpice. Sportiva noastră a evoluat ieri la gimnastică ritmică, în exercițiile cu cercul, mingea, măciucile și panglica, probe la care s-a descurcat mai bine sau la care a fost depunctată, dar în care a lăsat o impresie generală foarte bună.

Felicitări sportivei, antrenoarei sale, precum și întregului staff! La următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, cu siguranță Annaliese va fi mult mai experimentată și mai sigură pe ea!

- Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport

Momentul a marcat revenirea unei românce în concursul olimpic de gimnastică ritmică, după ce la Rio, în 2016, Ana Luiza Filiorianu s-a clasat pe locul 22 în concursul individual.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (1)
Serban_radu.
Serban_radu.  •  09 August 2024, 15:09

"Îmi plac toate cele patru obiecte, dar, într-adevăr, măciucile îmi plac mult foarte mult."

Vezi toate comentariile (1)
Comentează