SPECIAL La fix 3 luni după ratarea carierei, canoistul Cătălin Chirilă a vorbit cu GSP despre „maturizarea forțată” de la Paris, cum a digerat durerea și ce urmează: „Mi-a lipsit măiestria, acea palmă m-a trezit”

„Modul în care alegem să răspundem la eșec este principalul factor care separă finalurile reușite de cele nereușite. Până la urmă, ce alegem să facem și să gândim în situații dificile este ceea ce ne permite să ne realizăm potențialul și capacitatea de a reuși”, a scris Mark H. Anshel, un reputat psiholog și teoretician american în cartea „În lauda eșecului. Valoarea depășirii greșelilor în sport și în viață”.

Cătălin Chirilă a avut partea sa de insucces la Paris, dar acum a revenit în cantonament pregătit de noi provocări și obiective.

„Ce se întâmplă când pierzi o medalie? Iată, acel moment a venit”

9 august 2024. Vaires-sur-Marne. Beep. Beep. Beep. Beep. Beep. Cătălin Chirilă aude al cincilea semnal sonor în semifinala olimpică a probei de canoe-1, 1.000 m. Vocile care au strigat din tribune „România, România!” timp de trei minute și patruzeci și cinci de secunde au amuțit. Cătălin lasă capul în jos, caută aer, pieptul i se mișcă accelerat.

Picioarele lui ard, iar creierul îi spune că nu se va lupta pentru o medalie olimpică, deși muncise toată viața pentru acest moment. Nu putea rămâne în mijlocul lacului. A dus canoea albă la ponton, cu tălpile goale a pus pas lângă pas.

„Mi se tăiau picioarele pentru că efortul a fost destul de mare, chiar dacă poziția pe care am ocupat-o la final nu a fost cea dorită de către toți. Însă efortul pe care l-am depus a fost mare, a fost pe măsura pregătirii pe care am avut-o la Snagov”, rememorează Cătălin Chirilă.

Câteva minute mai târziu a ajuns la hangar și s-a așezat pe un scaun, s-a sprijinit de peretele gri și a închis ochii. Un instantaneu care a impresionat o parte din publicul de acasă. La ce s-a gândit în acele momente? „Orice se poate întâmpla în sport, iar eu am vorbit despre probabilitatea de a nu câștiga o medalie, în cazul meu, de a nu prinde finala. Mă gândeam că, iată, acel moment a venit și trebuie să-l înfrunt”.

+25 FOTO

Cătălin Chirilă despre greșelile pe care le-a făcut

L-a înfruntat cum a putut. Nu a vorbit cu nimeni, doar cu soția lui, Mihaela, fostă kaiacistă. Nu a plâns, a lăsat-o pe ea. În timp ce în mintea lui înfloreau tot felul de gânduri. Trebuia să accepte ce s-a întâmplat, să accepte vântul, valurile, ingredientele care au lipsit.

Să accepte înfrângerea. „Am încercat să fug de acele energii negative. Poate nu a fost corect din punct de vedere psihologic. Un sportiv trebuie să rămână la staff-ul său tehnic, la antrenor, însă pentru mine a fost refugiul de care am avut nevoie”, subliniază Cătălin Chirilă.

Privind rațional tot ce s-a întâmplat, acum, la aproape trei luni, canoistul spune:

„Nu aveam altceva de făcut, nu puteam întoarce timpul pentru a trage o altă cursă. Însă trebuie să recunosc că au apărut acele sentimente de regret, sentimente care m-au ținut destul de mult. M-am gândit la toate orele pe care le-am petrecut pe apă. Am fost foarte bine pregătit, însă mi-a lipsit acel ingredient, acea măiestrie pe care o capătă sportivul prin antrenament și care-l face capabil să-și ducă barca până la final, în orice condiții. Pentru mine a fost mai dificil și n-am făcut față”, apasă el.

Însă nu a avut prea mult timp de gânduri pentru că trebuia să ia startul în finala B, pe care a câștigat-o, însă nu era finala dorită.

Cu trăsăturile accentuate de efort și de supărare, Cătălin a înfruntat momentul vorbind despre el cu jurnaliștii români timp de un sfert de oră, apoi, când a ajuns la abația unde a fost cazat, aproape de bază, și-a mai ascultat gândurile, unele care nu aveau să treacă prea repede.

Venus Williams spunea în filmul de retragere al lui Andy Murray: „Ne măsurați în funcție de medaliile pe care le cucerim sau nu”. Cam asta i se întâmpla și lui Cătălin Chirilă, era măsurat în funcție de distincția pe care nu o cucerise.

„Înainte de plecare publicul larg știa de canotaj, de David Popovici și de Cătălin Chirilă. Nu se mai vorbea și de ceilalți colegi ai mei. Am simțit că există presiune pe umerii mei. Da, conform statisticilor, conform valorii de pe apă, se poate spune, era corect, însă într-o altă măsură cred că a fost mult prea mult”.

Cătălin Chirilă încurajat de soție să meargă la Campionatele Mondiale

După o incursiune în Satul Olimpic, unde a primit încurajări, s-a întors acasă, dar nu a intrat în vacanță. A participat la Campionatele Mondiale pentru probele neolimpice și a cucerit bronzul pe distanța de 500 m.

I-a făcut bine că a concurat la doar 16 zile distanță de întâmplarea de la Paris? „Pentru mine nu mai conta. M-am întors la Snagov după Jocurile Olimpice, am început antrenamentele, dar, na, au fost puțin mai diferite. Implicarea a fost, să spunem, minimă. A încercat soția mea să mă monteze și a reușit. Într-un final, m-a convins că trebuie să trag, pentru că valoarea mea este de fapt sus și nu are sens să dau cu piciorul unui Campionat Mondial, chiar dacă este doar de probe neolimpice”, a răspuns Cătălin.

A trebuit să retrăiască un pic din cursa de la Paris pentru că și la Samarkand (Uzbekistan) a dat peste condiții meteo cu care nu s-a înțeles.

„A fost destul de greu să întâmpin aceleași condiții cu care m-am luptat la Jocurile Olimpice cu scurt timp în urmă. Sincer, era soția mea în spate care mereu îmi spunea că asta e provocarea de care am nevoie, să-mi dovedesc că inclusiv pe valuri pot face față dacă mă concentrez. A venit și o medalie, după părerea mea, binemeritată”. A mai concurat și la Campionatele Naționale, apoi a venit vacanța.

O lună și jumătate în care a vrut să se rupă de tot ce înseamnă canoe, a mers la pescuit, unde a prins un pește de 27,7 kg, un record personal, a mers acasă la Sarichioi, a petrecut timp de calitate cu soția sa.

„Pur și simplu nu m-am mai gândit la ce s-a întâmplat. Chiar dacă veneau prieteni, toate cunoștințele și îmi spuneau diverse. Unii mi-au spus că n-au avut poftă de mâncare în acea zi în care am pierdut, atât de frustrant a fost. Îi înțeleg pe toți cei care mi-au spus aceste lucruri”, povestește Cătălin Chirilă.

Cum s-au împăcat aceste episoade cu dorința sa de a uita? „La un moment dat, devenise deranjant că de fiecare dată când mă întâlneam cu cineva, mă întreba ce s-a întâmplat acolo. Oamenii au înțeles, de fapt, despre ce a fost acolo la Jocurile Olimpice. Cred că am fost singura și sunt în continuare singura persoană care poate descrie exact ce s-a întâmplat acolo. Și cumva nu, nu aș vrea să las loc de semne de întrebare. Știu foarte bine ce s-a întâmplat, știu la ce trebuie să lucrez”.

Spune că totul e trecut acum, toate sentimentele negative. „Am lăsat în urmă în totalitate. Am lăsat în urmă încă din vacanță, am reușit să uit de toate acele momente. Cursele pentru mine nu sunt importante, chiar dacă știu că am greșit acolo foarte mult. Încerc să îmi imaginez că nu s-au petrecut efectiv”.

Dacă trăiești foarte mult în trecut nu e tocmai bine, gândindu-te la ce ai făcut, ce ai realizat, ce medalii ai câștigat. Ce s-ar fi întâmplat dacă eu aș fi rămas, eu știu, la acea cursă de la Halifax, privindu-mă mereu campion mondial, cu siguranță mai venea un rezultat negativ la Duisburg. Așa, am încercat să uit despre tot ce a fost în 2022 și am mers la următorul Campionat Mondial după o pregătire corectă. Așa este și cu înfrângerile
- Cătălin Chirilă

6 noiembrie 2024. Snagov. E liniște și soare în baza „Nicolae Navasart”, aproape de ora 14:00, Cătălin Chirilă coboară spre debarcader, după ce a ieșit pe apă de dimineață și o sesiune în sala de forță. Se așază cu atenție. „Am febră, am tras tare”. Picioarele care ardeau la Paris sunt din nou în acțiune.

Au trecut trei săptămâni de când s-a întors în cantonament, a doua lui casă. Nu a regăsit-o la fel pentru că s-au produs unele schimbări. Antrenorul coordonator, Florin Popescu, a fost înlocuit cu Marcel Glăvan, fost canoist, vicecampion olimpic în 1996 în proba de 2, 1.000 m și campion mondial în cea de 4, 1.000 m în 1995 și 1996. Din 1999 a locuit în Spania, pentru care a și concurat câțiva ani, dar acum s-a întors în România după ce a activat ca antrenor în această țară.

5medalii mondiale are Cătălin în palmares: două de aur, două de argint și un bronz

O schimbare de care Cătălin Chirilă spune că avea nevoie. „Am simțit o plafonare, deja intrasem într-o monotonie, într-un confort și cred că știm cu toții că acel confort nu ne oferă performanțe. La un moment dat apare plafonarea și rezultatele încep ușor-ușor să dispară”, spune el într-o zi de toamnă cu fundal de copaci cu frunze în culori arămii.

Cum a fost revenirea, a trebuit să-și amintească de ce face acest sport? „Poate multă lume și-ar fi imaginat că începutul după un eșec, cum a fost cel de la Paris pentru mine, o să fie unul greu, dar a venit natural. M-am întors în cantonament, știam că se vor produce schimbări, le așteptam nerăbdător și acum sunt bucuros că simt că toate schimbările duc într-o direcție pozitivă”, spune Cătălin Chirilă.

Vorbește cu entuziasm despre antrenamente și spune că se concentrează pe ce se întâmplă zi de zi. A învățat multe în acest an greu, în care a avut parte de victorii entuziasmante, cum a fost cea de la Campionatele Europene din aprilie, dar și de cursa din semifinale de la Paris.

„A fost o lecție, a fost o maturizare fulgerătoare, dacă se poate spune așa. Principala lecție pe care am învățat-o a fost că trebuie să fiu mai matur, să mă focusez pe obiectivele personale și să las deoparte energiile celor din jur. Cred că așa voi reuși în continuare să obțin alte rezultate notabile, doar gândindu-mă la mine. Cumva, dacă se poate spune așa, să fac puțin abuz de egoism, să rămân doar eu cu mine, să blochez tot ce e în jur”, explică el.

Cătălin Chirilă, inspirat de cuvintele lui David Popovici

I se pare că acesta e un lucru care i-a lipsit. „Nu am reușit asta, din păcate. Și îmi aduc aminte că l-am auzit la un moment dat pe David Popovici. Spunea că tot ce e în jurul lui pentru el este neimportant și tot ce nu poate schimba nu-l interesează. La asta lucrez și eu de acum. Am început să lucrez la energiile acelea mai puțin pozitive din jurul meu pe care le-am simțit și cred că au dus la acel rezultat. Au lucrat cumva la acel rezultat mai puțin plăcut”.

Acum spre privește spre viitor, spre următoarele antrenamente, competiții, provocări. Planul este ca până pe 30 noiembrie să mai poată ieși pe apă pentru că este important să simți barca. „Acesta este planul domnului antrenor, un plan cât se poate de coerent după părerea mea, pentru că facem un sport pe apă și trebuie să avem permanent contact cu ea.

Până acum, de fiecare dată când scădeau temperaturile, ne retrăgeam și mergeam pe simulator în bac, în sala de forță. Eu știu, aveam alternativă de antrenament, însă pierdeam acel contact cu apa, acel simț al bărcii pe care cu greu îl dobândim. Simt acum, la antrenamentele de început, că inclusiv mie, care am mai fost acolo și știu ce ar trebui să simt în barcă, îmi este destul de greu să ajung acolo. A durat câteva zile până să recapăt acel simț”.

Obiectivele sale rămân la fel la începutul unui nou ciclu olimpic, însă Los Angeles e departe, mai întâi urmează ani buni cu întreceri mondiale și europene.

„De fiecare dată am vorbit despre medalii, am țintit într-adevăr către medalia de aur. Îmi place când răsună imnul național, însă sunt mai conștient că într-o sutime, eu știu, poate într-o jumătate de secundă pot intra cinci, șase ambarcațiuni și poți fi pe locul șase oricând, fără să atingi podiumul”.

Vorbește cu patimă despre acest nou început, despre antrenamente și confirmă că nu e doar o impresie. „Cred că e maturizarea sportivă de care aveam nevoie, acea palmă care m-a trezit. Eu sper că m-a trezit, cel puțin prin planurile pe care mi le fac pentru viitor. Simt că mă îndrept într-o direcție ceva mai corectă”, concluzionează el.

Zâmbește cu fața spre lac, se ridică cu greu și pornește spre camera sa. Mai sunt multe zile de suferit pentru finalul său reușit.

A fost un an greu, un an cu de toate, însă despre asta este sportul. Sportul este probabilitate din toate punctele de vedere. Noi practicăm un sport pe luciul apei, în natură, și există o grămadă de probabilități. Vorbind strict de competiții, am concurat la capacitatea mea cea mai bună. Concluziile pe care le-am tras după Jocurile Olimpice au fost că doar câteva mici ingrediente puteau să mă transforme în medaliat olimpic
- Cătălin Chirilă