SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  KAIAC-CANOE

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS Cătălin Chirilă, primele reacții, după evoluția entuziasmantă din serii » De ce a fost nevoit să-și schimbe tactica: „Nu am vrut să-l las în față”

Cătălin Chirilă în acțiune Foto: Raed Krishan +9   FOTO
Cătălin Chirilă în acțiune Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat miercuri, 07 august 2024 14:16 / Actualizat miercuri, 07 august 2024 14:49

Cătălin Chirilă (26 de ani) s-a calificat în semifinale, cu un timp ce reprezintă cea mai bună performanță olimpică, după o cursă în care a fost nevoit să-și schimbe tactica. Vineri, el va avea două curse la interval de două ore.

Cătălin Chirilă a spus la zona mixtă că se simte bine, dar că imediat după cursa câștigată în serii a fost destul de obosit. „A fost o cursă destul de intensă. Francezul a jucat cu toate cărțile, îi place să facă o primă jumătate puternică, însă mă bazez că prin tactica pe care o abordez pot să-l întrec oricând”, a spus el.

Apoi a continuat: „Tactica se poate schimba în funcție de adversar, așa am făcut eu astăzi. Am schimbat-o raportându-mă la francez. Nu am vrut să-l las în față tocmai penru a nu-i oferi confortul psihologic de care poate avea nevoie. Am declanșat ceva mai devreme acel finiș al meu”.

Cătălin Chirilă Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă Foto: Raed Krishan
+4 FOTO

A avut probleme cu valurile

Cătălin Chirilă este de vineri la Vaires-sur-Marne, dar abia acum a avut prima cursă oficială. Cum sunt condițiile pentru el?

„Au fost ceva valuri, să fiu sincer, pe la jumătatea cursei am simțit valuri. Nu cred că au fost provocate de vânt, ci mai degrabă de șalupele care se plimbă pe partea adiacentă. M-au încurcat la direcție, a trebuit să vâslesc puțin din lateral.

Dar valurile nu au fost doar pentru mine. Acum sunt sigur că în cursele de semifinală și finală nu o să mai fie acele valuri. Prefer să bată vântul invers cu aceeași intensitate ca astăzi. Sunt campion mondial și european cu vânt de față”, a explicat el.

Întrebat despre timpul său, 3:44.75, care este cea mai bună performanță într-o cursă olimpică, el a răspuns: „Timpul este irelevant. Să fiu sincer. Am mers în timp mai bun decât cel atins aici, cu vânt ceva mai mai slab, însă nu-mi place să mă gândesc la timp.

Eu sunt campion mondial cu 4:14,28, aici îmi doresc să ajung doar primul la linia de finiș, indiferent de timpul înregistrat, și voi fi mulțumit complet”, a spus Cătălin.

3:44,75 este timpulînregistrat în serii la Paris de Cătălin Chirilă

Cum este să aibă două curse într-o singură zi? „Raportându-mă la ce am făcut până astăzi, va fi 100% diferit. Nu am mai tras două curse una după alta la două ore distanță. Ultima a fost la Tokyo în dublu. Mă gândesc că pentru toți adversarii este la fel.

Îmi place să cred că am calitate și rezistență mai mari decât ceilalți adversari și mă rog la Dumnezeu să mă țină la fel de proaspăt, la fel de bine înainte de curse. Cred că este cel mai important.

Tactica pentru fiecare sportiv e sfântă, însă e nevoie de cumpătare, de aceea liniște pe care nu am avut-o la cursa din serii”, a încheiat Cătălin Chirilă.

Vineri, 9 august, semifinalele, sunt programate de la ora 12:30 și 12:40, iar finala de la 14:50.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  08 August 2024, 11:31

Bravo Catalin ... Multa bafta si sanatate ...

Cristian03578
Cristian03578  •  07 August 2024, 16:50

Asa, cu multǎ incredere

Vezi toate comentariile (2)
Comentează