SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  POLO

SPECIAL JOCURILE OLIMPICE Cine este și cum gândește selecționerul naționalei de polo: „Poate e un defect profesional” » GSP s-a „infiltrat” în cantonamentul echipei calificate la Jocurile Olimpice

Selecționerul Bogdan Rath, în interviul acordat Gazetei / FOTO: Andrei Furnigă +29   FOTO
Selecționerul Bogdan Rath, în interviul acordat Gazetei / FOTO: Andrei Furnigă

Articol de , - Publicat vineri, 14 iunie 2024 17:23 / Actualizat sambata, 15 iunie 2024 02:34

Bogdan Rath, 51 de ani, antrenorul campioanei Steaua și selecționerul reprezentativei masculine de polo, singura națională care va reprezenta România la Jocurile Olimpice, își devoalează filosofia și concepțiile într-un interviu special acordat Gazetei Sporturilor. Arhitectul actualei generații dezvăluie cum lucrează la mentalul poloiștilor care peste doar o lună și jumătate vor fi în lumina reflectoarelor la Paris.

GSP.ro s-a deplasat în cantonamentul de la Izvorani pentru a urmări îndeaproape cum arată ritualul zilnic al sportivilor care pun la punct ultimele detalii înaintea testului de maturitate numit Jocurile Olimpice. O generație la început de drum, reîmprospătată, un mix între jucatori de la rivalele Steaua și Dinamo, echipele ce și-au disputat aprig titlul în Superliga Națională și care și-au arătat deja aliajul la ultimele două turnee finale.

În spatele lor, din 2022 la cârma naționalei și cu un pedigree construit în anii în care a reprezentat la cel mai înalt nivel Italia, stă selecționerul Bogdan Rath, un personaj complex, un plus de culoare și expertiză în fenomenul poloului intern.

Și care afirmă cu toată convingerea că nu merge la Paris pentru un act de prezență, ci pentru a le pune bețe-n roate marilor puteri cu care împărțim grupa.

Bogdan Rath, în „focuri” pentru Jocurile Olimpice: „Să acumulăm oboseală acum pentru a fi mai puțin obosiți la Paris”

Am întâlnit la Izvorani un selecționer preocupat, meticulos, întru totul conectat de pe margine la nevoile discipolilor din bazin. Și care, după un antrenament intens de o oră, a acceptat invitația Gazetei de a radiografia realist nivelul echipei pe care o șlefuiește deja de doi ani.

Cu dublă cetățenie, română și italiană, Bogdan Rath pleacă la Paris având în bagaj mostrele celor două ediții de Jocuri Olimpice pe care le-a trăit din ipostaza de jucător. Si explică pe îndelete ce ingrediente ar trebui să primeze pentru o aventură de neuitat în Franța.

- Domnule Bogdan Rath, a mai rămas mai puțin de o lună și jumătate până la Jocurile Olimpice, care e atmosfera la nivelul lotului?
- Starea de spirit e bună, chiar dacă este și foarte multă oboseală. Dar trebuie să acumulăm puțină oboseală acum ca să fim mai puțin obosiți acolo. Am început tare partea de pregătire pentru Jocuri, suntem toți conectați, așa îi văd și pe băieți. Foarte mulți dintre ei își joacă acum locul pentru a fi acolo. Din păcate, vom fi doar 13 la Paris.

- Deci, în acest moment aveți sub comandă un lot extins, veți mai renunța la câțiva băieți.
- Da, din păcate. Cea mai neplăcută parte pentru un antrenor e când trebuie să renunțe la niște sportivi. Trebuie s-o fac și nu e ușor, e dureros, pentru că toți muncesc. Din păcate, sunt doar 13 locuri acolo.

- Ce program va avea naționala de polo în perioada următoare?
- Vom fi aici până pe 23 iunie, după care o să plecăm până pe 27 în Italia, avem un stagiu de pregătire cu italienii, plus un meci oficial. Plecăm cu 16-17 sportivi acolo, o să am timp să-i văd, voi da spațiu fiecăruia. Ne întoarcem pe 27 în țară, unde o să fim până pe 3 iulie. Apoi, urmează un turneu foarte puternic în Serbia, la Šabac, cu 5 calificate (n.r. la Jocurile Olimpice) și altă echipă puternică, Germania, dar care nu-i calificată. Ne vom întoarce pe 10, unde vom sta până pe 21 iulie, când o să plecăm la Paris.

Dinamo și Steaua au făcut pace la națională: „Aici se termină rivalitatea de la cluburi”

- Dumneavoastră și majoritatea jucătorilor de la lot vin după un sezon spectaculos în Superliga Națională. Cum a fost să coagulați orgoliile și rivalitatea regăsite la echipele de club până pe ultima sută de metri a campionatului?
- Ei își dau seama că aici e România! Aici se termină cu rivalitatea de la cluburi, pentru că, altfel, n-ar avea sens să ne reunim și să mergem să jucăm împreună. Asta e prima condiție și au mai făcut-o și în trecut, nu e prima oară când ne reunim după campionate, după finale. Nu este o problemă, ei știu să separe aceste lucruri. I-am pus și în camere împreună.

- Jucători de la Dinamo cu jucători de la Steaua?
- Bineînțeles! Ei stau amestecați, de multe ori nici nu e nevoie să-i pun eu. Nu este absolut deloc o problemă. E clar că a fost un sezon foarte încărcat, mai ales pentru grupul Steaua, care a jucat până târziu în cupe, dar și pentru ceilalți, care au făcut parte și din campaniile de la Europene și Mondiale. Ei își dau tot interesul să fie totul bine, să ne antrenăm și să reușim să facem o figură frumoasă acolo.

- Ce ar însemna o figură frumoasă la Paris? Care sunt estimările pe care le aveți astăzi?
- În mod normal, noi nu eram pentru 2024, estimam pentru 2028... Ținând cont de vârstă, de experiență, de schimbarea de generație, de multe aspecte. Dar am reușit să sărim multe etape, ei au înțeles foarte multe lucruri, au înțeles că trebuie să facă totul la maxium. Și-au dat interesul, au obținut rezultatul pe teren, n-a fost obținut altundeva. A trebuit să fim între primele 8 la Europene, între primele 10 la Mondiale și implicit să fim selecționați apoi pentru această frumoasă experiență numită Jocurile Olimpice.

Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
Selecționerul Bogdan Rath, în interviul acordat Gazetei / FOTO: Andrei Furnigă
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
+24 FOTO

- SUA, Croația, Italia, Muntenegru și Grecia, o grupă cu un grad ridicat de dificultate. Cinci echipe pe care noi le-am mai înfruntat recent, pe care le știți foarte bine.
- Nu putem să ne așteptăm să avem adversari ușori la Olimpiadă. N-a fost ușor nici la Campionatul Mondial, nicăieri nu e ușor. Acum, sunt 12 echipe, cele mai bune din lume. N-avem nimic de pierdut, eu zic că avem foarte mult de câștigat. Trebuie să folosim în favoarea noastră emoțiile pe care pretendenții la medalii le vor avea. Trebuie să fim gata să fructificăm orice problemă a adversarului și eu cred că o putem face. Avem Grecia, avem America, avem Muntenegru, sunt echipe cu care am fost foarte aproape de un rezultat bun, am recuperat distanța care era între noi într-un timp foarte scurt și sper că acolo, la cea mai mică ezitare a lor, să putem face un rezultat bun. Toți au înțeles că acolo nu e un punct de sosire, e, efectiv, un punct de plecare. Ei sunt foarte mici ca vârstă, eu zic că foarte mulți dintre ei mai pot prinde ușor două cicluri olimpice. Au înțeles acest lucru și au mai înțeles că nu trebuie să lase nimic pe data viitoare.

„Am avut două dorințe, să joc la Olimpiadă și la echipele mari. Ambele mi s-au împlinit”

- Dumneavoastră sunteți selecționer din 2022, sunteți arhitectul acestei echipe. Cum ați caracteriza acest proces de doi ani?
- Este un proces satisfăcător, dar nu vreau să mă opresc aici. Ei au o mare marjă de îmbunătățire. Dacă mă întrebați, sunt mulțumit că merg la Jocuri, dar nu sunt mulțumit să merg acolo și atât. Asta vreau să le imprim lor și cred că, ușor, ușor, am reușit deja s-o fac. Vreau să nu le fie frică de nimic, să înfrunte adversarii în mod liniștit. Iar dacă ei sunt mai buni, ăsta e sportul! Vorbim de echipe care au tradiție foarte mare, au campionate extinse, investesc de foarte mulți ani. Ne înfruntăm cu niște echipe care sunt de mult timp în circuitul ăsta. Din păcate, noi am reintrat aici de foarte puțin timp, am reînnodat această performanță, dar trebuie să ținem cont și de aspectul acesta. Aceste echipe cheltuie foarte mulți bani, au foarte mijloace.

- Condiții și infrastructură superioare.
- Și noi avem, nu ne plângem de nimic. Dar ei o fac de mult timp. Nouă ne trebuie timp, trebuie să dăm timp acestui grup pentru a acumula și mai multă experiență. Vom vedea ce va fi acolo, ce va fi pe viitor. Trebuie să le dăm încredre. Deocamdată, și-au câștigat-o și au făcut-o cu brio.

Cine este și cum gândește selecționerul naționalei de polo: „Poate e un defect profesional” » GSP s-a „infiltrat” în cantonamentul echipei calificate la Jocurile Olimpice
Naționala de polo a României va fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris / Sursă foto: Imago Images

- Dumneavoastră știți foarte bine ce înseamnă Jocurile Olimpice, ați participat la două ediții... Una cu România, în 1996, alta sub culorile Italiei, în 2004. Cum e să reveniți acolo, de data aceasta din altă postură?
- Este un vis împlinit. Eu n-am avut foarte multe visuri, dar am avut dorința de a juca la Olimpiadă, dorința de a juca în echipe mari. Mi s-au împlinit. Mi-am dorit să ajung ca antrenor, mi s-a împlinit și acest lucru. Sunt foarte fericit. Despre participărie mele...

- Spuneți.
- Au fost în posturi diferite. Am o viziune pe care pot să le-o dau și lor (n.r. jucătorilor). Am trăit unele lucruri pe propria piele și asta mă ajută foarte mult să le explic unele lucruri.

- Cum a fost la Atlanta, în '96? Ce amintiri aveți de atunci?
- A fost o ediție foarte puternică. Și calificarea a fost foarte greu de obținut, mai ales că abia reintrase Serbia în acel an. A fost foarte dificil în turneul de calificare, cu Grecia, cu Germania, Australia. A fost o Olimpiadă cu 11 echipe europene și America la ea acasă. Cred că a fost cea mai omogenă din ultimii 20 de ani. Am mai spus-o, la Jocurile Olimpice nu poți să întâlnești adversari slabi, de asta competiția are și atât de mare preț. O medalie olimpică atârnă greu, nu se compară cu nicio altă competiție.

Selecționerul Bogdan Rath, în interviul acordat Gazetei / FOTO: Andrei Furnigă
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
Selecționerul Bogdan Rath, în interviul acordat Gazetei / FOTO: Andrei Furnigă
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
Imagini din cantonamentul naționalei de polo / FOTO: Remus Dinu (GSP)
+24 FOTO

Despre experiența din Italia: „Bagajul meu s-a îmbunătățit acolo, studiile lor sunt mai ample”

- Veniți cu o experiență considerabilă și de la naționala Italiei, unde presupun că ați dat peste altceva, un nivel total diferit. Cum au fost acei ani în care ați reprezentat Italia?
- Am avut norocul să ajung și să trăiesc pe propria piele acest nivel, într-o țară foarte dezvoltată din acest punct de vedere. Repet, Italia face parte din acea categorie de țări cu foarte multe mijloace în polo, ei nu lipsesc niciodată de la vreo competiție, se alocă foarte mulți bani. Gândiți-vă că e un campionat de 12 echipe, eu am prins înainte și campionat de 16 echipe. Era un nucleu de 6-7 echipe care se bat la titlu. Au a doua divizie, a treia divizie, a patra divizie, e clar că studiile lor legate de acest joc sunt mult mai ample. Am avut norocul să fiu acolo, e clar că bagajul meu s-a îmbunătățit și reușesc să le transmit și lor foarte multe lucruri din cele dobândite de mine.

- Care e filosofia după care vă ghidați?
- În primul rând, jucătorii trebuie să-și dea seama că nu există adversari pe care nu-i pot bate! Și asta le-am demonstrat-o deja. S-a adeverit. Nu mereu, dar de câteva ori. Când am venit acum doi ani, eram foarte surprins... Vedeam două lucruri. Primul: nu se distrau când se antrenau și când jucau și asta nu e bine. Erau foarte încrâncenați, parcă supărați. Iar acesta-i un lucru rău în sport. Trebuie să fii bucuros de ceea ce faci, iar asta am reușit să modific. Al doilea lucru...

- Așa.
- Să facă non-stop lucrurile la 100%. Și dacă dai non-stop 100%, nu ai cum să ai regrete. Să crezi și să dai totul! Dacă nu merge, măcar dormi liniștit noaptea. E cel mai rău să-ți zici: «Poate dacă făceam aia, dacă făceam...». N-am regrete niciodată, eu asta le-am spus. Mi-am rupt mușchii pe mine, am stat departe de familie, am făcut tot ce se putea uman posibil. N-am niciun regret că am pierdut meciul ăla sau meciul celălalt. Au fost mai buni? Asta e.

2003e anul în care Bogdan Rath a devenit vicecampion mondial cu naționala Italiei. În 2001, cucerise argintul european, tot alături de italieni

Bogdan Rath: „Am trăit sportul în mod total! Nu există jumătăți de măsură!”

- Cum l-ați descrie într-un cuvânt sau într-o scurtă frază pe antrenorul Bogdan Rath?
- Eu am foarte multe defecte, să nu credeți... Dar am trăit acest sport în mod total! Nu există jumătăți de măsură, sferturi. La acest nivel, sportul trebuie să fie primul lucru în viața ta, să te gândești non-stop la asta. Eu rămâneam conectat la jocul de polo, la situații, chiar și când eram afară. Asta încerc să le imprim și lor. Poate e un defect, poate e o deformație profesională, dar nu se poate altfel! Bineînțeles, sunt și perioade de odihnă, nu suntem mașini, dar acesta e atuul sportivului de elită, de înalt nivel. Acolo cerne sita între sportivii normali și sportivii de înalt nivel. Și asta trebuie să facă și ei.

- Iar acasă? Omul Bogdan Rath? Cum se relaxează după o perioadă aglomerată, cu cantonamente, meciuri?
- Și eu sunt un om ca toți ceilalți. Îmi place și mie să fac plimbări, lucruri normale, nu fac nimic special. Îmi plac sporturile.

- Ce sporturi mai urmăriți?
- Îmi place și fotbalul... Nu sunt un fan al unui sport, dar îmi place să mă uit, cât îmi permite timpul, la multe sporturi, și individuale, și de echipă. Pentru că te învață mereu. Iar sporturile de echipă au foarte multe componente comune. Învățăm din ele, chiar dacă ne mai și relaxăm privindu-le.

- Cum va fi pielea la imn, la Jocurile Olimpice?
- Întotdeauna este o emoție când asculți imnul, când reprezinți țara. Le-am spus jucătorilor, noi reprezentăm, suntem aleșii unei națiuni în această ramură. Trebuie respectat și onorat acest lucru în cel mai bun mod. E clar, îți creează mari emoții, știm cu toții că, la Jocurile Olimpice, ești alesul unei națiuni. E ceva fantastic să faci parte, să reprezinți țara într-un astfel de eveniment. Sunt emoții mari, deja le simt!

Programul naționalei masculine de polo la Jocurile Olimpice

  • 28 iulie, ora 22:05 » România-Grecia
  • 30 iulie, ora 17:35 » SUA-România
  • 1 august, ora 20:30 » România-Croația
  • 3 august, ora 20:30 » Italia-România
  • 5 august, ora 22:40 » România-Muntenegru
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează