SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  CANOTAJ

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS Lacrimi în sincron » Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar izbucnesc în plâns pe podium: „Trebuie să ne eliberăm, indiferent dacă am câștigat sau nu”

Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor) +9   FOTO
Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Articol de , , - Publicat joi, 01 august 2024 15:18 / Actualizat joi, 01 august 2024 20:22

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au adus prima medalie a canotajului românesc la Jocurile Olimpice, argintul de la dublu vâsle obținut cu trudă și sacrificiu pe apele de la Vaires-sur-Marn. Bodnar și Radiș, campioanele olimpice de la Tokyo, s-au descărcat la festivitatea de premiere, lacrimile lor încununând „un an mai greu decât ați putea crede”, așa cum Simona l-a descris în fața jurnaliștilor.

Au fost clipe de mare intensitate emoțională în momentul în care cele două sportive care au scris o nouă pagină de istorie pentru canotajul românesc au primit medaliile de argint pe podiumul din micuța localitate franceză.

Dincolo de epuizarea acumulată în cursă, senzații de toate felurile le-au năpădit pe Simona și Ancuța în timpul ceremoniei. Cu recompensele muncii lor la gât, cele două au izbucnit în sincron în lacrimi, un sentiment de descătușare, pe de-o parte, dar și de frustrare, probabil, pentru cursa pe care neozeelandezele au încheiat-o cu doar câțiva centimetri înaintea lor.

Raed Krishan, fotoreporterul Gazetei acreditat la Jocurile Olimpice, a surprins mai multe cadre cu mixul de emoții al canotoarelor:

Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
Momentul în care Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt copleșite de lacrimi pe podium / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
+4 FOTO

„Trebuie să ne eliberăm, indiferent dacă am câștigat sau nu”

„Nu este simplu, este o competiție olimpică, se adună foarte multe în sufletele și mințile unor sportivi, noi cărăm foarte multe pe umerii noștri, doar noi știm cât putem duce.

Când punem punct unei astfel de curse, trebuie să ne eliberăm, indiferent dacă am câștigat sau nu. Dacă nu ar fi fost medalie, probabil că am fi reacționat la fel” a spus, emoționată, Simona Radiș. Adăugând apoi:

„Nu știu dacă presiunea a avut vreun efect asupra noastră. Poate nu am fost la așteptările telespectatorilor, dar noi suntem fericite. Cred că toată lumea știe că și sportivii sunt oameni și că avem o baterie care, din păcate, se și termină la un moment dat”.

Toată lumea aștepta aurul de la noi. Și noi ne doream, vă dați seama, dar viața unui sportiv nu este ușoară, are și urcușuri, dar și coborâșuri.

- Simona Radiș

Ancuța Bodnar, despre emoțiile de pe podium: „Sunt senzații amestecate”

Când a fost întrebată despre trăirile de pe podium și momentele în care lacrimile lor n-au mai putut fi ținute sub control, Ancuța Bodnar a spus: „Da, într-adevăr, sunt senzații amestecate, dar ne bucurăm foarte mult de acest rezultat, fiindcă vine după un an foarte, foarte greu. A fost ceva de eliberare, un cumul de emoții”.

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
Hitech
Hitech  •  01 August 2024, 17:22

Vă mulțumim că vă aplecați și asupra unor astfel de momente. Chiar dacă nu aveți comentarii, fiți singuri că aveți cititori. Încercați să mergeți pe linia asta, abandonând odele adresate așa-ziselor echipe de fotbal care doar aduc oamenii pe stadion pt a-și vărsa frustrările. Sportul înseamnă mult mai mult.

Sportfans
Sportfans  •  01 August 2024, 21:09

Felicitari și să știți căci ne-ați umplut inimile de bucurie și fericire! Am sperat până la final că veți câștiga aurul mai ales cand am vazut ce strok aveați 42voi, 38 adversarele dar se pare că ele aveau mai multa forță!

traian_v
traian_v  •  01 August 2024, 19:16

FELICITARI campioanele noastre dragi ! Ne mandrim cu voi, ati facut din nou cinste tarii.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează