SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PROTEST

Naționala României, blocată în aeroport din cauza protestului TAROM: „Comportamentul lor e inacceptabil și nu trebuie tolerat!”

Naționala de polo a României, captivă în aeroportul din Belgrad / Sursă foto: Facebook@ Bogdan Rath
Naționala de polo a României, captivă în aeroportul din Belgrad / Sursă foto: Facebook@ Bogdan Rath

Articol de - Publicat marti, 09 iulie 2024 10:09 / Actualizat marti, 09 iulie 2024 10:46

Naționala de polo masculin a României, singurul sport de echipă calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, trebuia să revină ieri în țară după săptămâna de pregătire desfășurată la Belgrad, dar greva piloților TAROM le-a dat poloiștilor planurile peste cap. După ce cursa lor a fost anulată, aceștia au rămas blocați în aeroportul din capitala Serbiei, fiind nevoiți să apeleze la un autocar pentru a se întoarce la București. Federația și selecționerul Bogdan Rath condamnă în termeni duri boicotul companiei aeriene românești.

Nervi, oboseală cozi, și multă frustrare. Aceasta a fost rețeta pe care delegația de polo a României a trebuit s-o îndure luni, când era programată întoarcerea în țară după turneul internațional desfășurat la Belgrad, încheiat de ai noștri cu două victorii si trei înfrângeri.

Numai că acțiunea de protest declanșată de piloții TAROM a bulversat și naționala de polo, care n-a mai putut ajunge în România din cauza anulări cursei de linie Belgrad - București!

„La prețurile pe care le practicați, nici o sticlă de apă nu oferiți”

Luni, zeci de curse ale companiei au fost anulate „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”. Conform Libertatea, TAROM a anunțat abia marți dimineață că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal.

Mulțumim, TAROM, pentru «redirecționare» și mai ales că nu ne-ați avertizat. La prețurile pe care le practicați, nici o sticlă de apă nu oferiți. Mulțumim din nou”, a fost mesajul plin de ingidnare al selecționerului Bogdan Rath

Federația arată cu degetul TAROM: „Comportamentul lor e inacceptabil și nu trebuie tolerat!”

Într-o postare virulentă publicată pe contul oficial de Facebook, Federația Română de Polo contestă vehement situația provocată de criza piloților TAROM:

„Echipa națională a României este nevoită să revină în țară cu autocarul, după ce zborul TAROM de la Belgrad spre Bucuresti fost anulat fără nicio explicație!

Echipa națională de polo se afla în deplasare la un Turneu Internațional în Serbia, astfel sportivii noştri care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice sunt nevoiți să piardă o zi si o noapte pe drum, Federația luǎnd decizia ca aceştia să revină în țară cu autocarul, deoarece cei de la Tarom nu au răspuns niciunui apel sau întrebare!

Vrem să semnalăm comportamentul deloc profesionist al conducerii TAROM, care nu a înțeles cât de importantă este o zi şi o noapte pierdută în viața oricărui om, dar mai ales în economia sportului de performanță şi al Jocurilor Olimpice.

Naționala României, blocată în aeroport din cauza protestului TAROM: „Comportamentul lor e inacceptabil și nu trebuie tolerat!”
Naționala de polo a României, captivă în aeroportul din Belgrad / Sursă foto: Facebook@ Bogdan Rath

Comportamentul celor de la TAROM este inacceptabil şi nu trebuie tolerat, iar în cazul nostru, importanța sportivilor la nivel național trebuie adusă în prim-plan şi înțeleasă.

Răspunsul evaziv pe care cei de la TAROM l-au oferit ne face să tragem un semnal de alarmă că lucrurile nu trebuie să rămână aşa, pentru că disconfortul creat şi timpul pierdut nu se pot întoarce. Impactul negativ pe care acest eveniment îl are asupra băieților este de necontestat. Sportivii contează!”, a fost mesajul incisiv postat de FRP.

VIDEO Cum s-a născut actuala națională de polo, calificată la Jocurile Olimpice: „E un proces satisfăcător, dar nu ne oprim aici!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
ViorelParvu
ViorelParvu  •  12 Iulie 2024, 13:35
Postat de soimiisibiu pe 09 Iulie 2024, 17:44

Tu pui problema greșit. Nu înțelegi ca nu a fost o greva care a urmat toți pașii normali.?pur și simplu piloții au făcut un fel de greva spontana anunțând ca nu pot efectua zborurile cu 10 minute înainte de decolarea avioanelor. Deci au făcut greva pe românește fără ca Tarom sa știe decât când au fost puși în fata faptului împlinit. În contractul de munca al piloților exista un paragraf în care spune ca piloții se pot în disponibiliza în orice moment înaintea zborului. Și au profitat de chestia asta. Iar Rath se putea informa înainte de a ieși sa trancane. Mai bine sa își vadă de echipa lui.

Părerea mea e ca greșești în continuare. Rath nu trebuia sa facă nimic. El aștepta să i se ofere serviciul pentru care plătise. Tarom trebuie sa aibă standarde de reacție, cum au toate companiile private. Dacă e stipulat în CCM ca piloții pot face asta cu 10 minute înainte de zbor, înseamnă că știi că ți se poate întâmpla și asa ceva vreodată. Deci, dacă știi ca acest scenariu este posibil, tu companie trebuie sa ai planul făcut. Sa ai un standard de reacție care sa-ti spună ce faci în acel caz. Un protocol, mai exact. Sa ai niște conventii semnate cu alți operatori de transport aerian, etc. Nu e vina pasagerilor ca piloții au făcut asa ceva. Nu trebuie sa suporte consecințele niște oameni nevinovați. Compania trebuie sa reacționeze rapid si sa limiteze efectele produse, nu doar sa spună "e vina piloților, ju ne așteptăm la asa ceva". Cat timp vom avea mentalitatea asta și nu vom înțelege ideea de responsabilitate asumata, vom rămâne tot o tara de lumea a doua/treia. Când vinzi ceva, sau când prestezi un serviciu, indiferent ca ești SRL, PFA, SA, trebuie sa știi ca ai niște responsabilități imediat ce ai intrat în contact cu piața. Repet: Nu trebuia sa se intereseze Rath despre nimic. Companiile aeriene trebuie sa se intereseze de soarta plătitorilor de bilete care trebuie sa zboare cu ele. Și încă ceva, ai scris "asa zișii poloisti". Asta e o jignire. Ei sunt chiar poloiștii, jucători profesioniști, nu asa ziși.

soimiisibiu
soimiisibiu  •  09 Iulie 2024, 17:48
Postat de MaxiP pe 09 Iulie 2024, 12:43

Pai situatia e putin mai discutabila. Nu stiu detalii, dar am inteles ca exista niste nemultumiri legate de veniturile acelor piloti. Acum, la cum se plateste in general in Romania, sunt tentat sa cred ca in multe domenii cate o actiune de genul isi are rostul. Sigur, sunt victime colaterale etc, eu cred ca multi stau ani de zile si inghit multe pana la un astfel de gest si cel mai probabil chiar incearca sa rezolve problemele prin alte masuri. Pilotii sunt ai TAROM, de altfel ei stiu foarte bine ce au facut, totul li se duce in capul companiei, asta era si obiectivul. Deci TAROM e responsabila pentru indisponibilitatea oricarui pilot. Si sincer, nu cred ca i-a apucat pe toti, asa din senin.

Ei tocmai ca 29 de piloți au declarat aceea indisponibilitate unii chiar cu 10 minute înainte de zbor. Și da au făcut asta ca un fel de greva spontana nemulțumiți de salarii care erau între 4000 și 6000 de euro. Mai erau nemulțumiti și de mâncarea servita în avion....... Asta a declarat aseară la o emisiune TV un pilot care a participat la aceasta greva spontana.

soimiisibiu
soimiisibiu  •  09 Iulie 2024, 17:44
Postat de ViorelParvu pe 09 Iulie 2024, 13:55

Cred ca pui problema greșit. De ce sa se intereseze? De ce ar trebui sa știe Rath ce probleme sunt la Tarom? Cu ce i se îmbunătățește situația lui și echipei daca știe clar ce probleme sunt? Rath știe ca a plătit bilet și ca trebuie sa zboare cu avionul, adică sa primească serviciul pe care l-a plătit. Dacă ar fi o companie decenta, Tarom ar fi luat urgent legătura cu Air Sebia, Wizz Air, etc sa le facă niște zboruri pana-și rezolva problema cu greva. Dar Tarom e învățată cu miloaga (ca toate companiile românești, gen CFR, Tarom, etc), sa nu explice mai nimic și sa încerce sa nu prea restituie nici măcar banii înapoi oamenilor, decât daca-i dau în judecata.

Tu pui problema greșit. Nu înțelegi ca nu a fost o greva care a urmat toți pașii normali.?pur și simplu piloții au făcut un fel de greva spontana anunțând ca nu pot efectua zborurile cu 10 minute înainte de decolarea avioanelor. Deci au făcut greva pe românește fără ca Tarom sa știe decât când au fost puși în fata faptului împlinit. În contractul de munca al piloților exista un paragraf în care spune ca piloții se pot în disponibiliza în orice moment înaintea zborului. Și au profitat de chestia asta. Iar Rath se putea informa înainte de a ieși sa trancane. Mai bine sa își vadă de echipa lui.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează