Articol de GSP - Publicat sambata, 24 iulie 2021 15:39 / Actualizat sambata, 24 iulie 2021 16:47
Ana Maria Popescu (36 de ani) a câștigat medalia de argint în proba de spadă de la Jocurile Olimpice. În finală, românca a cedat la limită în fața chinezoaicei Sun Yiwen, 10-11.
Ana Maria Popescu a oferit o declarație la cald după finala pierdută la limită cu chinezoiaca Sun Yiwen.
Prima reacție a Anei Maria Popescu după argintul din finala Jocurilor Olimpice
„Sper că de data aceasta să fie suficient, sper să fie ceva mai bine decât data trecută, când «Brânză a pierdut aurul», iar medalia să cântărească suficient cât să asigure un buget bun pentru viitorul scrimei românești.
E o medalie pe care am câștigat-o, sunt foarte fericită. Am trecut prin multe și trebuie să-mi mulțumesc mie pentru acest rezultat”, a declarat sportiva română.
Mihai Covaliu despre succesul Anei Maria Popescu: „Era medalia care îi lipsea”
Președintele COSR, Mihai Covaliut, a reacționat după ce Ana Maria Popescu a adus prima medalie pentru delegația României la Jocurile Olimpice:
„E clar că făcut un concurs extraordinar, a ajuns în finală, a luptat extraordinar, a fost atât de aproape, a fost la tușa decisivă, avea și prioritate, dar se pare că de data aceasta, chinezoaica a fost mai inspirată.
A luptat extraordinar, este un sportiv și un om de excepție, noi toi trebuie să fim mândri pentru felul în care a concurat azi, cum a trecut peste toate problemele din ultimul an și jumătate și Ana Este aur, deși în seara aceasta a câștigat medalia de argint”, a spus Covaliu.
„Era medalia care-i lipsea, e medalie de argint, e vicecampioană olimpică, iese din această competiție, după această perioadă extrem de dificilă a avut o operație la genunchi, a venit aici a făcut un concurs extraordinar și a pierdut la o tușă, ne tare pare rău. Cu un ochi râdem, cu altul plângem, dar este prima medalie pentru delegația noastră.
Ana a deschis o ușă pe care sper să intre, știu, că vor intra și alții mai mulți sportivi.Câteodată mai pierzi, câteodată mai câștigi, Ana a câștigat foarte multe meciuri la o tușă, a pierdut în seara aceasta la o tușă, cred că Ana este pe plus și trebuie să-i mulțumim pentru cum s-a prezentat.
Ana este un sportiv foarte echilibrat, depinde ea, cum va fi până la Paris 2024, cum o va ajuta corpul să meargă mai departe”, a mai spus președintele COSR.
Citește alte știri despre Jocurile Olimpice:
Mihaela Buzărnescu, victorie în primul meci de la Jocurile Olimpice după ce a fost condusă de Riske