Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 25 iulie 2021 09:40 / Actualizat duminica, 25 iulie 2021 11:36
Simona Radiș și Ancuța Bodnar s-au calificat triumfător în finala probei de dublu vâsle. Cel mai tânăr echipaj a terminat la 5 secunde în fața campioanelor olimpice en-titre și au cel mai bun timp al finalei.
- Finala pentru medalii va avea loc miercuri dimineața, de la 03:18.
E cea mai călduroasă zi de când au început Jocurile Olimpice. Sunt 34 de grade, dar se simt ca și cum ar fi 42. Umiditatea e foarte mare, spre 80%. Încep cursele pe canalul artificial de la Sea Forest Waterway. România are patru echipaje. Deschid balul chiar fetele de la dublu vâsle, cele care sunt cotate acum cu prima șansă la aurul olimpic.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au câștigat seriile, au avut cel mai bun timp, și acum pornesc de pe culoarul 3, în semifinale. Nu se așteptau să le aibă alături pe campioanele olimpice și mondiale, neo-zeelandezele Osborne și Donoghue .
Acestea au fost învinse de Canada în serii. E însă un prilej pentru Simona și Ancuța să-și testeze forțele. Celelalte bărci le sunt cunoscute. Le-au întâlnit mereu pe la Europene. Nu sunt probleme.
Concentrate. Cu mâinile încleștate pe vâsle, româncele pornesc vijelios. Nici nu s-au scurs 50 de metri că au trecut la conducere. Asta ca să știe toată lumea cine sunt șefele. Italiencele se iau după ele.
Pe Andreea Pateli și Chiara Ondoli le cunosc cel mai bine. S-au pregătit și au făcut curse împreună în Italia, în cantonamentul "tricolorilor".
Bărcile alunecă pe apă și înaintează cu aproape 18 kilometri pe oră. „Motorul” României trage cel mai tare. Schifurile trec pe sub primul pod, fetele au trei secunde de umbră. După care iar soarele dogoritor japonez. Imaginile TV stau mai ales pe românce, ele conduc. Transpirația le lucește pe frunte, brațe, coapse.
Simona și Ancuța strălucesc. Și la propriu, dar și la figurat. La jumătatea cursei au deja o barcă avans față de Noua Zeelandă. Italia a rămas în spate, pe trei sunt lituaniencele Karaliene și Valciukaite.
Încrederea e maximă, puterea e calitatea lor
Strocul României rămâne constant: 37-38. Fețele româncelor nu arată nimic din efortul continuu depus într-o semifinală de Jocuri Olimpice. Lituaniencele au scos limba și caută aer. La fel și cehoaicele. S-au scurs 1.500 de metri, liderul rezistă. Și coafura celor două moldovence ale noastre. Asta deși bate vânt contră, punând piedică vâslelor.
Pe tabela de la tribuna oficială, înțesată de jurnaliști, se afișează distanțele față de lider. 11 metri la Noua Zeelandă. Rusoaicele, ultimele, au cât lățimea unui teren de fotbal mare, 55. Nimic nu le mai poate opri pe "tricolore".
Pe margine, președinta federației, Elisabeta Lipă se ridică și le strigă fetelor. „Bravo, Simona! Bravo Ancuța!”. „Mânca-le-ar mama, pe ele, campioanele noastre!". Se simt emoțiile. S-au scurs 7 minute și 4 secunde când ciocul bărcii românești trece linia de sosire. Simona ridică brațul stâng, și cu pumnul strâns, ridică privirea spre cer. A fost cursa lor, una în care nimeni nu le-a putut sta în cale.
Noua Zeelandă ajunge și ea, după aproape 5 secunde. Lituania a prins ultimul loc în finală. Miercuri va fi lupta pentru podium. Dar până atunci, să aruncăm o privire și în cea de-a doua semifinală. Alte trei adversare vor veni de acolo.
Canada, SUA? „Nu prea le cunoaștem!”
Fetele nu prea știu ce pot bărcile din afara Europei. În perioada de pandemie, fără concursuri, nu au tras alături. E cazul Candei, al Statelor Unite ale Americii. Canadiencele Smith și Sevick au luat semifinala 2 pe cont-propriu la un moment-dat. Au condus 1.600 de metri, dar s-au tăiat apoi ca maioneza. Le-au depășit olandezele De Jong și Scheenaard.
Pe care Simona și Ancuța le-au bătut pe unde le-au prins în ultimii trei ani. Timpul „lalelelor”? 7:08,09. Mai slab deci cu patru secunde. Nu e un criteriu, dar e dătător de speranțe. Miercuri dimineață la Tokyo, cu noaptea în cap în România, sunt șanse mari să se audă imnul României. "Deșteaptă-te, române!", iar la ora 3:18 minute să le vezi pe Simona și Ancuța. Fetele astea extraterestre!
Clasament semifinala A
1. România | 7:04,31 |
2. Noua Zeelandă | +4,74 |
3. Lituania | +6.98 |
4. Italia | +14.94 |
5. Cehia | +19.91 |
6. Comitetul Olimpic Rus | +20.06 |
VIDEO Marian Ursescu, corespondență de la Sea Forest Waterway: ultimele detalii de la canotaj
Citește și alte știri de actualitate:
VIDEO Ce surpriză la Tokyo! Ashleigh Barty, eliminată de la Jocurile Olimpice
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”