EXCLUSIV Are doar 18 ani și e o tânără speranță a motorsportului românesc: „Gata cu femeia la cratiță, bărbatul la muncă. S-au schimbat rolurile”

A început să conducă la Academia „Titi Aur” la 12 ani, iar în 2021 a participat în Campionatul Național de time attack și super slalom. În 2023 a debutat în Campionatul Național de Raliuri și la finalul sezonului a câștigat Trofeul Rally Start.

- Astăzi, „La feminin" o avem invitată pe Alexandra Teslovan. Are 18 ani și este pilot de raliuri, fiind populară în motorsport. Bine ai venit!
- Mulțumesc de invitație.

- Ai venit cu mașina, nu?
- Da, am venit cu mașina. Am venit direct de la școală.

- Mai mergi cu mijloacele de transport în comun acum, de când ai permis?
- Sinceră să fiu, nici n-am mai avut când neapărat, dar sunt unele momente, sunt sigură că în următorii ani o să mai merg cu transportul în comun.

Alexandra Teslovan: „Sunt pilot de raliuri, dar primele zile prin București au fost grele. Traficul este ca o junglă”

- Tu ești pilot de raliuri. Cum te descurci cu traficul din București?
- Primele zile au fost grele, n-am de ce să mint. După intri foarte rapid în ritm - și consider că dacă înveți să conduci în București, poți să conduci oriunde -, traficul din București este ca o junglă și trebuie să fii atent mai mereu. Și da, adică, surprinzător, chiar mă descurc foarte bine, adică nu mai mi-e teamă neapărat de tot ce se întâmplă în jur. Mi-am și dezvoltat simțurile, sesizez mult mai bine ceea ce se întâmplă în jurul meu și pot să anticipez.

- Ești fiica pilotului de raliuri Adrian Teslovan. Cum de te-a atras pe tine motorsportul? Îl urmăreai pe tatăl tău sau cum a fost?
- Sinceră să fiu, nu mi-aduc aminte neapărat cum a devenit această pasiune mult decât o pasiune. E o meserie până la urma urmei! Da, am văzut la tatăl meu. El mă ducea la curse încă de când eram bebeluș, nu mi-aduc aminte neapărat când am intrat eu în lumea motorsportului, pentru că am fost mereu prezentă. Niciodată nu m-a obligat el, nu mi-a spus niciodată: "Haide, nu vrei să încerci?". M-am dus eu, din inițiativa mea, pentru că am crezut și am vrut să încerc. În acel moment nu eram neapărat sigură de ceea ce se întâmplă, ce efort trebuie să depui ca să faci acest sport sau în ce constă acest sport. Dar, până la urmă, am ales această cale.

- Când te-ai urcat prima dată la volanul unei mașini?
- Cred că la 11 ani. Până la 12 am condus pe circuit, pe drum închis. Am încercat să fac cât mai multe exerciții, să învăț mașina, să învăț în ce constă a conduce o mașină. Nu neapărat de curse, ci și o mașină normală. Eu am început mai întâi pe o mașină normală, de stradă, fără să fie pregătită de curse.

+44 FOTO

- Dar primele indicații în domeniul ăsta bănuiesc că ți le-a dat tatăl tău, nu?
- Da, normal! El m-a îndrumat, dar după primele lecții am decis că el vrea doar să fie în spate. Nu zic că nu e neapărat bine să lucrezi tată-fiică, dar consider că e mai bine să pasezi cumva chestia asta cu învățatul de profesor altcuiva ca să separi lucrurile. El să se concentreze mai mult pe mine și pe imaginea mea în alte domenii. Mai ales că suntem și destul de apropiați, adică ne permitem să țipăm unul la altul și nu e neapărat cel mai sănătos lucru, așa că a ales să mă "dea" cuiva.

- Ce ți-a plăcut cel mai tare la mașini sau la acest sport?
- Nu pot spune că-mi place ceva anume, un anumit lucru sau am un anumit sentiment. Faptul că sunt în mașină, cum mă simt, că mă simt eu, asta mi se pare superinteresant ca în orice alt sport. Atunci când te simți atât de bine cu tine și atât de bine începi să ai o legătură și cu oamenii cu care muncești în domeniu, și o legătură cu sportul. E un sentiment foarte plăcut, nu pot să-l descriu. Cred că niciun sportiv nu poate, de fapt, să descrie sentimentul pe care îl are, dar simt o legătură cu acest sport și vreau neapărat să profesez în acest domeniu.

- Dar când erai mică te jucai cu mașinuțele?
- Îmi aduc aminte că m-am jucat și cu păpuși, adică nu am avut neapărat o preferință anume, dar mă jucam și cu mașinile, presupun.

- Adică n-ai fost băiețoasă?
- Am fost, am fost, dar am încercat să... Eu oricum mă integrez cam în orice mediu de mică, mă integrez cu oricine, pot să vorbesc cu oricine și îmi cam plac de toate. Nu am fost strict genul de fată, fată-băiat sau fată-fată, mă rog, feminină. Am fost, așa, o combinație și acum am început să-mi dau seama că sunt mai băiețoasă decât majoritatea fetelor.

- Dar când ai știut că treaba asta cu motorsportul e serioasă?
- Încă de la început tata mi-a spus că nu putem să facem acest sport doar din joacă, fiind și un sport destul de periculos, un sport foarte costisitor. Încă de la început am avut asta în gând, că dacă o fac, trebuie să o fac profesionist, pentru că dacă nu o fac așa, risc să nu mai fac deloc. Și în acel moment am zis: "OK, bun, hai să încercăm și să vedem peste un an, doi, dacă simt că ăsta mi-e domeniul în care vreau să practic acest sport". Am zis OK și, nu întâmplător, am simțit, i-am spus lui tata, parcă acum trei an: "Cred că ăsta e drumul meu, asta vreau să fac".

- Pentru că erai foarte mică atunci când te-ai urcat prima dată la volanul unei mașini, ți-a fost dificil să înveți, de exemplu, cu accelerația, cu ambreiajul?
- Da, mi-a fost greu mai ales că nu eram nici cea mai înaltă ființă. Dar, ca în orice domeniu, exercițiul își spune cuvântul. Și, cu timpul, am învățat să nu îmi mai fie așa de greu, adică cel puțin acum, când am ieșit în trafic, pentru mine este totul superușor. Și instructorul a zis că se chinuie cu alți oameni pentru că nu s-au mai urcat la volan. Pentru că m-am urcat, pentru că am mai condus de atât de multe ori, pentru mine a devenit un reflex. Deci doar cu exercițiu poți să prinzi.

- Și după ce ai învățat lucrurile de bază, la un moment dat ai început să participi la competiții. La ce vârstă ai participat prima dată la o competiție?
- La 12 ani. Chiar în București, am avut o etapă de Super Slalom, îndemânare prin parcare. Acela e cel mai jos posibil concurs de motorsport, care te învață de fapt basic-ul, cum să conduci, cum să controlezi mașina. Și a fost incredibil că am și câștigat, surprinzător, la acea etapă, fiind prima mea etapă! La cât de mică eram, eram și foarte entuziasmată, eram emoționată și nu știam să-mi controlez emoțiile.

- Deci la prima ta competiție ai și câștigat. Îți mai aduci aminte ce ai simțit atunci când ai câștigat?
- Da. Cel puțin acea zi mi-o aduc aminte foarte bine, pentru că aveam un Logan cu care concuram pe atunci. Era mașina de recunoaștere a lui tata. Era un Logan destul de folosit. Și, întâmplător, pentru că a stat peste iarnă, au pus mecanicii un carton. Și erau 40 de grade afară și a început să iasă fum din mașină.

- Ha, ha, ha!
- Și gândește-te că a ieșit fum din mașină, eu mă speriasem și la vârsta aia nu știi să-ți controlezi emoțiile. Am început să plâng, am scos cartonul și după aia am devenit super-mega-fericită. Și când am aflat că am câștigat, o să-mi aduc aminte toată viața, toată lumea era uimită pentru că venisem de nicăieri. Tata nu avea așteptări, nu din pricină că nu are încredere în mine sau că nu voiam să câștig, ci doar pentru că știa că sunt mulți pași de făcut și nu se aștepta nimeni.

- Și atunci ai concurat și cu băieți?
- Da, da, da! Toate concursurile la care am fost au fost pentru ambele genuri. În motorsport, e foarte greu să găsești competiții exclusiv pentru fete, exclusiv pentru băieți. Asta nu mi se pare tocmai OK, având în vedere că sportul ăsta poate să-l practice oricine.

- Vreau să ne spui la ce probe ai participat până să ajungi la raliu.
- Prima oară, a fost în parcare, la îndemânare, să înveți să controlezi... E ca un fel de poligon. Cam aceleași exerciții le făceai și la concursul acesta, exact cum era pe vremuri poligonul când trebuia să-ți iei permisul. După aia, pasul următor a fost să-mi cumpăr o mașină de curse, cu roll cage, cu motor diferit, cu cutie diferită, specială pentru curse.

- OK!
- Și am ales să mergem la circuit. Acolo, la Time Attack, m-am izbit de competiția reală de fapt. Pentru că nu mai erau amatori sau oameni la început, ci erau oameni care chiar aveau experiență și știau ce fac. Am participat în campionatul de Time Attack doi ani.

- Lumea nu știe. Ce înseamnă concret Time Attack?
- Un fel de Formula 1, sprint. Cinci ture de circuit și cel mai bun timp câștigă. Dar, pe vremuri, aveai și zile de antrenamente, unde te duceai și te dădeai cât de mult vrei, cât aveai combustibil, cât aveai cauciucuri.

- Am înțeles.
- Trebuia să înveți cum să folosești tot circuitul, ceea ce este super-mega-greu, pentru că, cu viteza aia, trebuie să conștientizezi mult mai rapid tot ce se întâmplă, să anticipezi. Eram și mai mulți pe circuit, nu era doar unul, adică aveai și trafic un pic. Era complet diferit de ceea ce făcusem înainte.

+44 FOTO

- Deci greu.
- A fost un an nu dificil, dar a fost un an în care m-am izbit de anumite lucruri pe care nu mă izbisem. Asta s-a întâmplat pe asfalt. După ce am făcut primul meu an de Time Attack, am decis că vreau să mă dau și pe macadam. Macadamul e o altă suprafață pe care noi putem să ne dăm.

- Da, da.
- Am ales să fac slalom paralel. Este tot la fel un circuit, doar că e pe macadam. Suntem două mașini pe circuit, una pleacă dintr-o parte, una dintr-alta. Și, tot la fel, cel mai bun timp câștigă.

 „Am vrut să fac tenis de performanță, dar mi-am găsit dragostea în motorsport”

- Tu ai mai făcut și alte sporturi?
- Da, eu de mică sunt o fire sportivă. Am început cu înot, am făcut baschet, am făcut tenis. Am vrut să mă apuc de tenis de performanță. Ajunsesem la dorința că vreau să fac tenis de performanță, dar a venit această ocazie cu motorsportul și am zis să o încerc. Și am lăsat deoparte tenisul și, până la urmă, mi-am găsit dragostea.

- Deci nu ți-a părut rău că ai abandonat tenisul.
- Nu, dar în același timp mi-ar fi plăcut să și continui. Nu neapărat de performanță, dar să continui să joc.

- Acum mai urmărești alte sporturi?
- Vă dați seama că urmăresc, având în vedere cât de multe sporturi sunt și sunt televizate și așa mai departe. Oricum, din fiecare sport învățăm o grămadă de chestii. Chiar dacă nu percepi pe moment, cu timpul începi să-ți dai seama. Înveți și din alte domenii. Fiecare sport are o cultură și e important să știi cât de cât din fiecare.

- Dar mai practici în timpul liber?
- Tenis, nu, din păcate. Chiar n-am mai fost de foarte mult timp. Dar, uneori, mai practic baschet la școală în cazul în care se mai practică ora de sport și ne mai lasă să ne jucăm cu mingea, nu doar să facem exerciții și să ne dea note. Adică da, mai practic fostele mele iubiri.

- Ai ajuns la raliuri. Acum un an, ai participat la primul tău raliu, cel al Harghitei. Cum a fost debutul în această disciplină?
- A fost extrem de interesant, pentru că momentul ăla îl așteptam cam de când m-am apucat de motorsport.

- Acesta a fost țelul?
- Da, da! Raliurile au fost visul meu și încă sunt visul meu, pentru că vreau să practic raliurile și de înaltă performanță. Vreau să ajung în European, vreau să ajung în Mondial. Adică nu vreau să rămân doar la stadiul de Național.

- Urmează, pas cu pas.
- Până acum n-am participat în alte competiții, pentru că n-aveam vârsta necesară. În afară, e regula asta că trebuie să participi doar dacă ai peste 18 ani. Și având 16 ani când m-am apucat de raliuri, nu puteam să mă duc în altă țară să spun că vreau să concurez și eu.

- Am înțeles.
- Dar, da, la Raliul Harghitei a fost, să zicem, momentul ăla când mi-am dat seama că, wow!, chiar o să ajung să fac chestia asta și momentul în care am realizat că pot să o fac. Mai ales că, fiind și prima participare de genul ăsta, pot spune că raliul este cel mai greu sport din motorsportul pe patru roți. Adică este și adrenalina aia pe care o ai nonstop în sânge.

 „Am stat blocată în pădure fără semnal! Simt că învăț atât de multe în timpul unui raliu”

- Corect, da. Și periculos, oricum!
- Nu te oprești niciodată, ceea ce mi se pare incredibil: nonstop ești băgat în priză! Trebuie să fii atent la mașină, trebuie să fii atent la copilot! Asta e și o chestie superinteresantă, că lucrezi într-o echipă. Ești tu și copilotul. Adică nu ești doar tu în mașină și cu mașina. Mai e încă o persoană, mai e în spate și o echipă tehnică. Adică e un ansamblu pe care nu l-am mai avut în cap până acum.

- Cu ce ai rămas după primul tău raliu? Ce ai învățat și poate ai pus în practică la următoarele?
- M-am maturizat mult mai mult. Nu că nu eram destul de matură la început, dar m-am maturizat extrem de mult pentru că m-am confruntat cu probleme de nivel mult mai înalt. Adică faptul că abandonezi, stai blocat în pădure fără semnal... Sunt niște chestii care te învață să te și controlezi. A fost prima oară când am lucrat cu un om așa de aproape. Adică au fost niște pași pe care nu i-am mai întâlnit până acum. Și faptul că nu eram doar eu în echipă, era și altcineva, m-a maturizat extrem de mult. Dar și pe partea de condus, normal, kilometrii contează, așa cum am mai spus, exercițiul contează și pot spune că kilometrii ăia și-au pus amprenta în mintea mea.

- Spune-ne un pic despre palmaresul tău. Ne-ai spus deja că ai câștigat prima ta competiție la care ai participat la doar 12 ani. Ce a urmat până la 18 ani?
- În acel an în care am câștigat prima mea competiție am ieșit și campioană la Super Slalom. Am ieșit, cred, pe locul 3 la Time Attack. Tot la fel, am fost cu niște băieți în grupă care, acum, merg foarte tare. Adică nivelul acela care era la început a crescut atât de mult. Încerc să stau și să analizez cât de mult am evoluat noi ca sportivi și ca sport.

- Ca în orice domeniu, crește...
- Cred că am ieșit și campioană la Femina. A fost o grupă de femei la Slalom Paralel. Am ieșit și pe locul 2, la un moment dat, la Slalom Paralel. În primul meu an am făcut doar două etape din cinci sau ceva de genul. Adică n-am mers constant. Anul trecut, am fost câștigătoarea grupei mele de la raliuri.

- Acum te axezi numai pe raliuri sau mai participi și la aceste curse?
- Sinceră să fiu, mă axez pe raliuri. Simt că învăț atât de multe într-un raliu încât nu pot să compar ce muncă e într-un raliu cu celelalte competiții. E aceeași concentrare, e același lucru, doar că acumulez mai multă experiență la un raliu. Vreau să mai merg la câteva etape și de la competițiile mici, pentru că mi-e dor. Mi-e dor de oamenii ăia care mi-au fost dragi și au fost alături de mine în evoluția mea.

- Cum te pregătești pentru competiții, pentru un raliu în cazul de față?
- Ne uităm pe filmulețe. De obicei, avem cam aceleași probe, an de an. Dacă se mai bagă una, atunci suntem fericiți. Dar, de obicei, avem videoclipuri din anii trecuți cu noi cum ne dădeam cu mașina în timpul competiției și analizăm fiecare greșeală, dar și traseul îl analizăm.

+44 FOTO

- Am înțeles.
- Adică încercăm să ne pregătim din timp tot planul, în așa fel încât când ajungem la raliu să nu ajungem necunoscând. Oricum, noi ne pregătim și fizic, și mental. Dar doar legat de motorsport.

- Analiza video e importantă. Apoi pe parte de mecanică.
- Da. Încercăm să ne imaginăm sau să ne aducem aminte ce setup am folosit anul trecut sau anii trecuți. Eu, anul acesta, am avut o mașină nouă și a trebuit să iau setup-uri de la alții, să mi le adaptez mie. A fost o muncă în plus.

- Și pregătirea fizică în ce constă?
- Mersul la sală, adică sport în general. Indiferent de situație, un sportiv trebuie să fie pregătit fizic, trebuie facut cardio. Cardio e foarte important în orice sport.

- Corect, da.
- Ca în viața de zi cu zi, trebuie să faci sport pentru a putea fi un om mai bun și să gestionezi mult mai rapid situațiile, pentru că și sportul la sală te liniștește. Sunt atât de multe avantaje în a face sport. De-aia spun, sportul poți să-l practici mai mereu, adică nu trebuie să te duci neapărat la sală sau să ai o pădure lângă tine, poți să-l practici oriunde.

„În mașina mea sunt 50 de grade! Plus că purtăm echipament gros, împotriva focului în caz de incendiu”

- Poate că sunt unii oameni care nu consideră că motorsportul este un sport!
- E solicitant... Corpul e atât de solicitat încât nu poți să-ți imaginezi anumite lucruri. Faptul că îți solicită foarte mult mușchii spatelui, mușchii gâtului, care nu prea sunt dezvoltați la o persoană care nu a mai făcut sport. Dar la motorsport, în general, gâtul e foarte solicitat, mâinile sunt solicitate, adică să ne gândim că atunci când termin o probă de 20 de kilometri, conduci foarte tare 20 de kilometri nonstop și faci pană dintr-odată. Trebuie să ai capacitatea și să mai ai puterea să mai ridici o roată care e destul de grea, adică are 10 kg, să ridici pe cric mașina. Trebuie să ai o condiție fizică extrem de mare, mai ales că ești într-o continuă în mișcare și trebuie să ai energia și pregătirea ca să poți să duci o zi de raliu la capăt.

- Câte grade sunt într-o mașină de raliuri?
- Depinde de la mașină la mașină. În mașina mea de curse, sunt undeva la 45-50 de grade.

- Și mai aveți și combinezonul acela gros.
- Echipamentul este destul de gros, fiindcă este și un echipament ignifug. Este împotriva focului în caz de incendiu, în caz de un pericol, noi să fim protejați. Și este destul de gros, adică avem, ca la schi, trei straturi. Și mai ales vara, pe 40 grade, soare, înăbușeală... Sunt toate condițiile în care nu toată lumea se așteaptă să conducem. Pe ploaie, pe vânt, pe orice, noi concurăm.

- Te ajută să faci saună, să te pregătești pentru condițiile acestea?
- Da, sauna oricum e sănătoasă, indiferent de situație. Și e bine să te duci la saună. Părerea mea e că poți să-ți controlezi foarte bine respirația. Mai ales că în saună este o temperatură extrem de mare și te pregătește. Îți pregătește și plămânii, îți pregătește efectiv condiția fizică specifică pentru o cursă.

- Dacă ne referim la pregătirea mentală? Voi trebuie să gândiți foarte repede.
- Asta este destul de interesant la un raliu, că trebuie să iei deciziile pe loc, sub presiune. Trebuie să anticipezi fiecare chestie. Și când iei o decizie trebuie să stai să te gândești bine. Dar trebuie să fii în același timp și rapid, în așa fel încât să nu pierzi timp, să nu pierzi ceva. Ești într-o continuă competiție și ai nevoie să ai capacitatea de a gândi rapid și să anticipezi.

„Oamenii merg cu 190 km/h printre copaci! Mintea nu poate să anticipeze așa de rapid”

- Și ce presupune pregătirea mentală?
- De obicei, la pregătirea mentală trebuie să ai un trainer. În afară, de obicei, sunt extrem de mulți oameni care se ocupă de sportivii din motorsport. Avem și o româncă ce lucrează la Formula 2, tot la fel, pe plan psihic, cu tot felul de sportivi. Îți explică, îți analizează comportamentul atunci când ieși din zona ta de confort, cum reacționezi, cum trebuie să reacționezi, cum trebuie să reacționezi în fața camerei când ești nervos. Adică sunt extrem de mulți factori cu care un psiholog, mă rog, un trainer sportiv te poate ajuta.

- Înainte de raliuri vă duceți acolo în recunoaștere, dar ce presupune un antrenament concret? Ce faceți?
- În raliuri, echipajul este format din două persoane, copilot și pilot. Pilotul, la recunoașteri, îi dictează ce vrea să audă el de la copilot. Copilotul are un caiet și începe să scrie. Nu e neapărat ca o poezie, dar este descrierea virajelor și a traseului, în așa fel încât pilotul poate să concureze și să meargă și să conducă la nivel maxim. În așa fel încât să nu iasă din zona de safe, dar nici să nu meargă foarte încet. Trebuie să meargă la limita aia în care merge supertare, dar și în siguranță.

- Tu ai avut până acum incidente?
- Am mai avut, așa, ieșiri în decor, dar niciodată n-am avut una marcantă neapărat. În toți anii aceștia, nu m-am concentrat neapărat pe viteza mare. M-am concentrat foarte mult pe pilotaj și, de acum, începând de anul ăsta, am încercat să cresc ritmul la viteză. Am început să mă adaptez vitezelor mult mai mari.

- Am înțeles.
- Mai ales că n-am fost neapărat o fanatică a vitezelor mari, dar în acest an încerc să dau cam cât de mult pot din mine și să încerc să grăbesc situația. Pentru că oamenii se dau foarte tare, oamenii merg cu 190 printre copaci și trebuie să anticipezi. De aia și spun că viteza este atât de mare încât mintea nu poate să anticipeze așa de rapid! Vreau să ajung la performanța, exact ca alții, să pot să anticipez.

- Deci incidente majore nu au existat, dar bănuiesc că ai mai atins un parapet...
- Da, au fost minore, n-au fost încât să mă copleșească pe mine, o răsturnare violentă sau o intrare violentă în ceva. Dar, da, am mai avut, am intrat într-un parapet, de două ori: și cu fața, și cu lateralul. Am mai intrat într-un șanț, adică am avut, dar n-am avut incidente atât de mari încât să pot spune că m-au traumatizat.

- Și cum gestionezi situațiile astea când apar ele?
- La început, nu puteam să le gestionez, fiind și copil, începeam să plâng instant. Acum, cel puțin, mi-am dat seama că am început să mă controlez, încep să conștientizez tot ce s-a întâmplat, să conștientizez în primul rând ce am greșit de am ajuns în situația asta. Dar și să văd dacă sunt OK, mașina e OK, ce avem de reparat. Adică încerc să trec cât de rapid pot peste fiecare chestie ca să pot să îmi continui drumul.

- Te descurci și pe partea de mecanică?
- Nu cât aș vrea eu. Știu câte ceva, dar nu sunt neapărat doxă în ceea ce privește partea mecanică. Însă sunt deschisă și, la fiecare etapă, la fiecare concurs, la fiecare oportunitate, încerc să învăț cât de multe pot.

+44 FOTO

 „La raliuri nu caii contează, ci cât de mult îndură mașinile. Pilotul face 70 la sută din treabă”

- Tu concurai cu un Renault Twingo, acum am văzut că ai un Peugeot.
- Peugeot 208 R2. E o mașină mult mai performantă decât aceea, are vreo 50 de cai în plus, are o cutie secvențială. Pot spune, din punctul meu de vedere, că asta e prima mașină de curse reală. Și sunetul, și cât de violentă e ea față de Twingo. Twingo pot spune că e mașina perfectă pentru început într-o carieră în motorsport, dar acum am ajuns să conduc o mașină care se simte a fi o mașină de curse.

- La prima vedere, nu le dai șanse mașinilor pe care le-am amintit.
- Da, mai ales când te întreabă lumea câți cai are. La raliuri asta e o chestie superinteresantă: nu caii contează, ci contează cât de mult pot să țină, cât de mult îndură mașinile alea. Adică îndură temperaturi mari, pietre, șanțuri, atât de multe lucruri pe care o mașină normală nu ar putea să le îndure. Dar asta, normal, pentru că au chiturile speciale, specializate pe anumite suprafețe.

- Dar dacă ar fi să punem în balanță, cât la sută ar fi importantă mașina într-un raliu și cât la sută ar fi important pilotul?
- Asta e o chestie superinteresantă, care s-a dovedit a fi adevărată. Pilotul, după părerea mea, contează undeva la 70 la sută. Adică dacă pilotul este în stare să conducă, chiar dacă are o mașină mult mai slabă decât ceilalți, să o ducă la maximum, el este cel câștigat în toată situația. Conducând o mașină slabă și mergând la maximum cu ea, începi să dezvolți anumite avantaje față de alții.

- Deci cu o mașină cu cai mai puțini poți să întreci pe cineva cu o mașină mai puternică?
- Da, da! Bine, depinde și de suprafață, de condiții, dar, de obicei, pilotajul contează foarte mult și pe pilotaj se pune foarte mult accent. Mai ales și spectatorii care știu sportul, asta mi se pare superinteresant, că sunt mulți spectatori care vin de 20-30 de ani, văd și din afară stilul de pilotaj. La un pilot abia a început, se vede că el abia a început pentru că nu are încredere în mașină, nu are încredere în cauciucuri. Sunt atât de mulți factori pe care trebuie să îi ai în vedere ca un pilot bun.

- Cum sunt văzute femeile în motorsport?
- Am descoperit că sunt văzute foarte bine, adică respectul pe care îl are orice sportiv față de... Până la urmă, fată, băiat, tot sportiv este! Respectul pe care tu îl dai o să îl și primești înapoi. Și eu niciodată nu am avut problema neapărat să mi se zică un lucru rău sau cel puțin în față nu mi s-a spus. Și nu neapărat mă bucură că nu am întâmpinat problema asta, dar mă bucur pentru că am putut să arăt că sunt bună în ceea ce fac, sunt un potențial bun și mă bucur că nu am avut neapărat legătură cu tot felul de certuri.

- Vorbim acum de interior, de zona motorsportului. Dar din exterior ai auzit diverse critici la adresa ta?
- Nu, pentru că, așa cum am și spus, sportivul e tot sportiv și trebuie să fie văzut cu respect, indiferent că e fată sau băiat. Consider că dacă ești un sportiv bun, care știe ce face și are un caracter de sportiv, clar, sportivii ceilalți o să te aprecieze.

- În ultimii ani a crescut numărul femeilor în motorsport.
- Da, da. Ăsta e un lucru foarte bun. Și în afară am observat că încep să vină fete multe, foarte multe. Am avut oportunitatea să merg în afară pentru un program special, mai ales că a fost prima ediție anul acesta. Un program în care din toată lumea s-au selectat 15 fete care au avut oportunitatea să meargă în Campionatul Mondial. A fost la fel, tot ca un fel de concurs, dar faptul că sunt fete și din alte țări, și din alte domenii, nu doar din raliuri, m-a făcut superfericită.

- Ai simțit vreo diferență între cum e tratată o femeie în motorsport aici și cum e în străinătate?
- Să fiu sinceră, nu! Adică sunt cam aceleași lucruri, pentru că piloții între noi nu neapărat că ne asemănăm, dar, până la urmă, suntem cam din același aluat. Adică tot doza aia de nebunie o avem și tot doza aia de sportiv o avem, adică respectul e respect. Am stat și am văzut cât de mult apreciază oamenii din jur că tu ca fată practici un sport de băieți.

- De ce se apucă femeile de motorsport?
- Bună întrebare! Nu știu, eu consider că, probabil, au ceva de demonstrat. O pasiune, probabil s-au îndrăgostit de sportul ăsta cum am îndrăgostit eu, poate vor să încerce altceva decât normalul. Pentru că să faci motorsport nu e neapărat un sport normal față de baschet sau tenis. E un sport inedit și care e destul de rar întâlnit, mai ales că e costisitor.

- Formula 1 urmărești?
- Da, urmăresc și Formula 1.

- Cine e pilotul tău preferat?
- Lando Norris, dar Lando Norris e preferat de când eram mică. Într-adevăr, de aia și zic că fiecare sport are anumiți piloți care dau un exemplu bun. Și pot spune că Lando Norris este și un om tânăr, la fel și Max Verstappen. Toți piloții au ceva. Și Lewis Hamilton. Adică toți au ceva anume din care pot să înveți.

- Ți-ar plăcea, la un moment dat, să participi în Formula 1?
- Să particip, nu, pentru că știu că nu m-aș pricepe, dar să încerc o mașină de Formula 1 ar fi o experiență mare. Sau măcar să-i cunosc pe acei sportivi.

- De ce spui că nu te-ai pricepe? Chiar atât de mare e diferența?
- Nu neapărat, dar nu pot spune neapărat că mi-ar plăcea și dacă nu-ți place un lucru, n-ai cum să profesezi în acel domeniu. Contează foarte mult cât de bine te integrezi, cât de bine te simți, pentru că lumea își dă seama dacă tu nu te simți bine într-o mașină sau nu te simți bine făcând asta.

- Dar până acum ai fost să vezi din tribune o cursă de Formula 1?
- Din păcate, nu, am văzut doar de la televizor. Pasiunea mea mare sunt raliurile, am fost în Mondial, m-am uitat, am văzut, a fost super-mega-mișto, dar următorul pe listă ar fi un Formula 1.

„Mă costă cinci mii de euro să particip la un raliu. În România nu primim bani, doar un trofeu și experiență”

- Ai spus și tu că este un sport costisitor. Ce înseamnă acest lucru?
- Aici intră multe lucruri, de la cazare, mâncare, benzină la drum, mecanici, mașină, sunt foarte multe incluse. Până și copilotul trebuie să-l plătești pentru că e un serviciu.

- Corect.
- Dar sumele sunt extrem de mari, mulți nu se așteaptă, mulți poate spun că e puțin, dar de-a lungul anului se mărește suma asta, mai ales dacă schimbi mașina sau schimbi anumite lucruri. Dacă faci un accident, la fel, costul pe tot anul o să crească. Și bugetul! Pentru că ai lovit mașina și fiecare piesă costă niște bani și nu sunt neapărat 5 lei, 10 lei sau 15 lei. Vorbim de sume de mii de euro, în unele situații de sute de mii de euro, milioane de euro! Adică nu vorbim de o mie de euro și atât.

- Așa, cu aproximație, cam cât ar costa să participi la un raliu?
- Depinde de mașină și despre ce fel de raliu vorbim, dar, în general, costă pentru o mașină, să zicem ca a mea, undeva la 4-5 mii de euro, dacă nu mă înșel. Cinci mii de euro care ar veni cu tot, cu cazare, cu benzină, cam cu tot pachetul.

- Reușește un sportiv din motorsport să se întrețină numai din asta?
- Sunt cazuri și știu câteva cazuri de top, dar, într-adevăr, nu poți să fii doar axat pe "doar mă dau cu mașină". Trebuie să faci și alte activități. Dacă vrei să câștigi din chestia asta, trebuie să ajungi la un nivel foarte mare. Dar, pe lângă, tot o să faci tot felul de activități cu sponsori, adică încerci să faci tot ceva legat de motorsport, nu doar cursele.

- Deci, cumva, soluția ar fi să atragi sponsori.
- Trebuie să ajungi să fii capabil, să fii suficient de matur, să ai bugetul, cât de bine calculat poți. Eu, personal, aș vrea să câștig din asta pentru că îmi place, dar mi-ar plăcea să fac și altceva pe lângă.

- Dar premiile acoperă măcar o parte din cheltuieli?
- Din păcate, în România nu prea avem premii în bani. Avem doar trofeul și experiența. Dar în afară mai sunt câteva premii de 1.000 de euro, adică nu sunt o grămadă de bani, dar sunt ceva bani.

- La 12 ani deja participai la competiții, dar permisul l-ai luat abia anul ăsta, când ai împlinit 18 ani. La ce te așteptai înainte să iei permisul și ce ai găsit, cel puțin, în traficul din București?
- Să fiu sinceră, am stat și am analizat destul de mult, înainte să îmi iau permisul, cam cum stă treaba cu traficul. Multe lucruri ce le înveți la școală nu poți să le aplici în viața de zi cu zi, pentru că nu toți respectă legea.

- Corect.
- Tu trebuie să te adaptezi în unele situații. Să zicem, când ai prioritate, trebuie să încetinești, să fii mult mai prudent decât prevede legea.

+44 FOTO

- Trebuie să fii mult mai atent...
- Trebuie să fii atât de mult mai atent încât să anticipezi ceea ce face altul, ceea ce mi se pare supergreu, mai ales în traficul din București, că te poți aștepta la orice, de oriunde! Mai ales că sunt foarte mulți care nu stau în București și vin și nu știu care-i treaba cu traficul din București și se pierd. Și eu m-am pierdut în primele mele zile cu permisul, dar, până la urmă, kilometrii contează. Contează foarte mult să știi cum să justifici anumite situații.

- Se spune că după ce îți iei permisul și conduci în traficul din București, atunci înveți cu adevărat să înjuri. E adevărat?
- Nu știu. Adică da, și eu mă enervez. Nu e neapărat cel mai plăcut lucru să înjuri ca fată. Dar da, te mai și enervezi că poate ai o zi proastă, poate e prea de dimineață pentru unii, nu se trezesc, dar da!

- Tu ai luat permisul din prima?
- Da, dar eu am luat și permisul de 16 ani. Permisul de 16 ani nu l-am luat din prima, ci din a doua, dar acum l-am luat din prima.

- Acum aveai deja experiența asta în spate.
- Da, și mi-a fost mult mai OK pentru că nu sunt neapărat cea mai obișnuită cu automata și când l-am luat pe manuală fost mult mai bine.

- Care e diferența între Alexandra - pilotul de raliuri și Alexandra - șoferul?
- La competiții nu neapărat că mă schimb, dar simt, așa, o ușoară presiune. Și nu neapărat că sunt mult mai atentă, adică sunt atentă și în trafic, dar în trafic nu pot spune că merg cu viteză cum merg cu mașina de curse pe probe. Adică sunt doi oameni total diferiți. În trafic ești cumva și într-o competiție, când ești pe probă, când drumul e închis, ești complet alt om. Atunci zboară legile, zboară din cap cam tot ce ai învățat la școală și aplici ce ai învățat la școala de pilotaj.

- Ai o soră care a mers și ea pe drumul ăsta.
- Da, se dădea cu motorul.

- Se dădea? Adică a renunțat?
- Nu a renunțat neapărat, adică avem încă motorul, încă mai merge.

- Face enduro, nu?
- Da, da, încă încercăm să găsim timpul necesar să mergem la competiții, dar încă nu e destul de pregătită și încercăm acum să o antrenăm, poate mergem la competiții. Dar e decizia ei, dacă vrea o să mergem cu ea, dacă ea nu vrea, nu mergem la competiții.

Alexandra Teslovan: „Îmi place foarte mult că tata vine cu o perspectivă nouă și mult mai matură”

- Mama voastră ce spune când vede că fetele ei sunt, de fapt, fetele lui tata?
- Până la urmă, și noi suntem ale ei și știa la ce se bagă. Dar e interesant ceea ce simte ea și nu pot să descriu cât de multă presiune are. Asta ce văd eu din afară. Și am văzut și la celelalte mame de la ceilalți concurenți de vârsta mea cum sunt și stau și analizez că mama mea este atât de echilibrată. Adică niciodată nu mi-a transmis o emoție puternică, să zicem, de frică.

- Am înțeles.
- Și vreau să-i mulțumesc extrem de mult că este o mama atât de înțelegătoare și atunci când, să zicem, greșeam la pilotaj, ea era mereu acolo, nu zicea nimic. După ce trec două, trei zile, atunci îmi spune: "Să știi că n-ai reacționat complet bine". Adică atunci când suntem la curse, mama-i mama, dar nu se bagă peste treaba mea. Treaba mea și treaba lui tata e să mergem să ne dăm la curse. Și asta apreciez foarte mult la ea, că ne lasă să o facem fără să se bage.

- Dar nu vă mai zice prin casă că ați zăpăcit-o cu mașinile voastre?
- Ba da! Și mai spune așa uneori: "Dacă nu faceți curat - sau ceva de genul - jur, Alexandra, că nu te mai las la curse!". Glumește, știe și ea că glumește, dar mai spune uneori să ne lăsăm de curse. Dar știu că o spune în glumă, că, până la urma urmei, și ei îi place când merge la curse, și ea se simte bine. Și ea se simte bine când, să zicem, câștigăm sau când ne simțim noi bine. Adică suntem unii legați cu alții.

- Cu tatăl tău cum te înțelegi? Te mai contrazici pe teme de motorsport?
- Avem opinii diferite, mai ales că suntem generații diferite, dar încercăm să ajungem la o anumită înțelegere indiferent de situație.

- Da.
- Și se sfătuiește cu mine în ceea ce privește unele decizii legate de mine. El se ocupă și are grijă de mine pe partea financiară, pe marketing. El are grijă de tot. El e omul din spatele meu, cum ar veni. El este, să zicem, managerul meu. Și da, ne sfătuim, dar îmi place foarte mult că vine cu o perspectivă nouă și o perspectivă mult mai matură, având în vedere că a trecut prin viață și știe anumite lucruri și înțelege mai bine decât mine.

- Spuneai că nu e tocmai recomandat să concurezi cu el în dreapta sau invers. Ați încercat asta vreodată?
- Da, am încercat la început. De aia și spuneam că m-a pasat cuiva pentru că el e o fire vulcanică, eu sunt o fire vulcanică și nu neapărat că nu ne înțelegem, dar e mai bine că suntem separați în mașină.

- Să zicem că ați participa împreună la un raliu, ar interveni certuri în timpul cursei respective?
- N-ar interveni certuri neapărat, dar ar interveni situații din chichițe micuțe. Adică pentru că e tata și pentru că sunt fiica lui, ne permitem să facem anumite afirmații față momentul în care ești cu copilotul. Și, nu știu, nu aș spune că n-ar fi recomandat sau ceva de genul, dar în situația noastră e mai bine să nu.

+44 FOTO

- Tu acum ai un copilot bărbat, nu?
- Da, da. Am un copilot aproape de vârsta mea. Mă rog, el nu e neapărat la început, are și el experiență, dar am legat acum o prietenie și să sperăm că o să dureze mai mult.

- Cum se împacă această pasiune a ta cu școală?
- Bine. Acum e puțin mai greu, că sunt și în perioada cu BAC-ul, trebuie să învăț destul de mult, am destul de multe meditații. Trebuie să recuperez și ce am pierdut anii trecuți, pentru că la raliuri nu pleci două, trei zile. Pleci o săptămână întreagă ca să te pregătești. E un program foarte încărcat, dar, până la urmă, se împacă, pentru că astea merg mână-n mână. N-ai cum să faci sport fără școală! Școala o fac, dar dacă nu m-aș duce la sport, nu m-aș simți eu bine, n-aș putea să trăiesc fără sport. Deci trebuie să meargă mână-n mână, cumva.

- Colegii ce spun despre pasiunea ta?
- S-au obișnuit cu ideea. Adică nu mai e nimic nou și am ajuns în situația în care mă felicită dacă văd că particip. Adică suntem destul de apropiați și sunt surprinsă că stau și se mai uită la mine unii dintre ei.

- Dar vin băieți la tine să îți zică să îi dai și pe ei cu mașina?
- Da, mai ales acum când am făcut și 18 ani. Toată lumea întrebă: "Când mă dai și pe mine?". Și zic: "Aveți răbdare, că nu am timp de toată lumea!". Adică dacă aș vrea să fac o zi, aș face o zi doar să dau lumea.

„Te-au trimis la cratiță?”. Alexandra Teslovan: „Acum băieții gătesc foarte bine și fetele muncesc! S-au schimbat rolurile”

- Te-ai lovit și de problema aceea clasică, te-au trimis la cratiță?
- Sinceră să fiu, nu! Pentru că nu am avut neapărat situația aia să vorbesc cu băieți legat de ce trebuie să facă o femeie. Asta mi se pare incredibil, că tot ce se făcea în trecut nu se mai face. Acum băieții gătesc foarte bine, fetele muncesc, adică s-au schimbat rolurile. Dar în același timp a devenit și un echilibru, că toată lumea e bună la tot.

- Da.
- Adică cel puțin asta observ eu, că generația noastră este deschisă să facă orice și oricând. Adică nu mai e chestia aia femeia la cratiță, bărbatul la muncă. Adică poate să fie și invers. Asta mi se pare interesant. Nu mai e acea regulă că fata trebuie să stea acasă cu copilul. Aici mereu e un echilibru.

- Dar ai o oarecare satisfacție atunci când învingi un băiat? Adică să știi că ești fată și ai fost mai rapidă, mai bună...
- Nu. Înainte aveam, pentru că mi se părea ceva inedit, că eu concurez cu băieți. Dar acum mi se pare atât de egală toată situația. Nu neapărat că mă consider băiat, dar mă consider una de-a lor. Și când îi înving, mă simt bine, dar mă simt bine pentru ce am parcurs eu. Adică pentru performanța mea, nu că l-am bătut pe ăla sau pe ăla.

- Am văzut că ai o cască personalizată, arată ca o galaxie roz. Are o poveste anume?
- Nu neapărat, dar am vrut ceva inedit. Am fost mereu o fire vulcanică, am fost o fire copilăroasă și la concursuri toată lumea mă știe. Mereu am fost integrată ca fiind "aia mică". Și mi-a venit așa ideea, că până la urmă eu i-am spus lui tata. Am mai avut înainte o cască roz, tot la fel, ieșea din tipar, dar am zis că mai vreau ceva inedit să zică: "Bă, uite ce cască mișto are aia! Și e și fată". Pentru că am folosit și câteva culori mai intense, care definesc fata, rozul, tot felul de culori țipătoare, în așa fel încât să zică: "Wow, uite ce cască mișto!".

- Care e mașina visurilor tale?
- De raliu aș vrea o mașină care să fie cea mai performantă la momentul actual. Aș vrea să încerc să conduc o mașină din Mondiale, o mașină inedită, pot spune. Cel mai apropiat de realitate ar fi, cred, o Skoda R5 RS. Asta e o mașină foarte performantă la momentul actual.

- OK!
- O mașină 4x4, o mașină total diferită față de ce știm noi, o mașină care, efectiv, nu simte nimic.

- Iar de stradă?
- Aș dori orice Porsche aproape. Adică, nu știu, 911 e frumos, 909, nu știu, adică e așa, o combinație de mașini. Eu văd frumosul din fiecare mașină și ba o vreau pe aia, ba o vreau pe ailaltă pentru că atât de diversificată e și piața mașinilor încât nu ai cum să alegi.

- Tatăl tău știe ce gusturi scumpe ai la mașini?
- Da, știe, că și el are, și el își dorește, cu toții ne dorim.

- Ce planuri de viitor ai?
- Păi, în momentul de față, după BAC, o să vreau să merg la câteva etape de European, adică vreau să trec la pasul următor. În continuare o să merg în Campionatul Național. Anul viitor, probabil, o să sacrific două etape, înainte de BAC, ca să pot să merg după aia la cele Europene, mai câștig și niște bani, dar, în același timp, mă concentrez și puțin pe școală. Vreau să termin școala, adică vreau să iau o notă destul de bună.

- Și după aceea?
- Mă gândeam la Politehnică, încă nu știu neapărat pe ce domeniu, încă mă mai gândesc, dar vreau să continui cu o facultate care să fie legată de motorsport. În același timp, motorsportul să fie mereu în viața mea. Așadar, următorul pas ar fi Europeanul, facem etape, facem și de Național, adică vreau să mă împart în așa fel încât să pot să ajung la fiecare nivel.

- Te gândești la motorsport ca un job full-time sau ai vrea, la un moment dat, să faci ceva pe lângă?
- Da, mă gândeam să fie full-time, dar nu pot să câștig neapărat doar din chestia asta. Și mă gândeam să activez și în alte domenii, adică poate să am deschid o anumită firmă bazată pe motorsport, o școală de pilotaj, poate o școală de șoferi, adică vreau tot în zona sportului cu motor.

- Interesant, da.
- Adică nu vreau să plec neapărat, dar, la fel, îmi place și marketingul, îmi plac extrem de multe domenii. În momentul de față, mi-ar plăcea să am două pe care să pot să le jonglez, să se lege una cu alta.

- Peste ani și ani, să zicem chiar poate după retragerea ta, cum ai vrea să te țină lumea minte? Ce detaliu ți-ar plăcea să fie pe pagina ta de Wikipedia?
- Wow! Nu știu! Sinceră să fiu, aș vrea să am cât mai multe participări în afară și vreau să fac istorie! Adică la modul că vreau să arăt că pot și vreau să mă țină minte fiecare fan al motorsportului. Exact ca Michèle Mouton, femeia aia a făcut ceva! Când spune cineva Michèle Mouton, lumea se gândește la o femeie puternică, la o femeie care știa ce face la vremea ei, care este o femeie extrem de inteligentă și e și acum extrem de implicată în sport. Așa vreau să fiu și eu!

- Am ajuns la final. Spune-ne trei femei care te-au inspirat în viață și în carieră.
- Mama mea, e prima femeie, având în vedere că ea a fost prima femeie pe care am întâlnit-o din viața mea. Este o fire foarte puternică și am avut atât de multe chestii de învățat de ea și încă am.

- Apoi?
- Michèle Mouton, o femeie minunată! Și, pe locul 3, nu pot spune neapărat că am una pentru că am, să zicem, dorința asta să învăț de la fiecare femeie ceva... Pe locul 3, aș zice că toate femeile au ceva inedit și vreau să învăț de la ele, indiferent de domeniu, pentru că de la fiecare femeie înveți câte ceva.

- Ai un sfat pentru șoferii din București?
- Să conduceți prudent, să nu speriați începătorii că asta e o problemă!

Urmărește aici toată emisiunea cu Alexandra Teslovan