Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 13 august 2008 00:00
Francezii se minunează de evoluţia României, iar antrenorul Olivier Krumbholz vede echipa noastră ţintind la medalia de aur. România zburdă în China, în turneul olimpic. După 31-19 cu Kazahstan, 34-20 cu China, "galacticele" lui Tadici au spulberat şi Franţa, 34-26. A fost de departe cel mai bun meci al "tricolorelor" de pînă acum, dar Tadici avertizează: "Nu e tot ce putem. Sîntem doar la 80 la sută din potenţial".
Meciurile cu Franţa au fost întotdeauna grele. Ne-au bătut în amicale, dar în oficiale nu au mişcat. Aşa s-a întîmplat şi în Olimpic Sport Center Gymnasium din Beijing. Româncele nu au mai început şovăielnic, aşa cum ne obişnuiseră în ultimul timp. Apărarea a dus greul, axul central Beşe-Meiroşu-Brădeanu-Amariei sau după caz Neagu fiind de netrecut. În poartă, Luminiţa Dinu vrea parcă să facă turneul vieţii. Pivotul Ionela Stanca ne-a obişnuit cu evoluţiile ei, nu mai e nici o noutate.
Peste toate însă, a fost Ramona Maier. Extrema dreapta a jucat colosal, înscriind de 11 ori! Unul dintre cei mai buni portari ai lumii, Valerie Nicolas, a fost umilită de vîlceancă. La conferinţa de presă de după meci Krumbholz era negru! "Româncele sînt fantastice. Cum pot să joace! E adevărat că noi am jucat foarte prost, dar asta pentru că ele nu ne-au lăsat", a declarat cel care a cîştigat cu Franţa titlul mondial în 2003. Laudele la adresa echipei noastre au continuat. "România joacă handbalul momentului în acest turneu. Sînt peste Norvegia şi Rusia. Dacă reuşesc să ţină ritmul, aurul e al lor", spune Krumbholz.
România 34 (17)
Maier 11, Neagu 5, Stanca 4, Elisei 4, Meiroşu 4, Beşe 2, Brădeanu 1, Olteanu 1, Amariei 1, Bîrsan 1. Antrenor: Gheorghe Tadici
Franţa 26 (13)
Tervel 6, Herbrecht 4, Pecqueux 3, Tounkara 3, Signate 3, Lacrabere 2, Boudouin 2, Kamto 2, Vanparys 1. Antrenor: Olivier Krumbholz

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat