SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  PRIMA CORESPONDENŢĂ DE LA BEIJING

Românii au ajuns într-un Beijing straniu

Articol de , , - Publicat luni, 28 iulie 2008 00:00

Trimişii Gazetei Sporturilor la Jocurile Olimpice de la Beijing, Luminiţa Paul, Marian Ursescu şi Cristi Preda au transmis prima corespondenţă din capitala Chinei.


Un oraş uriaş, pulsatil, cu mii de voluntari amabili, dar şi cu o birocraţie vamală care ne aduce aminte de România de dinainte de 1989. Aşa a întîmpinat capitala Chinei lotul olimpic al României, după călătoria de 10 ore.

Avionul cu cei 75 de sportivi şi 54 de oficiali a aterizat după 9 ora locală, puţin după 4 dimineaţa ora Bucureştiului. Prima senzaţie: smog. A doua senzaţie: smog. A treia: lipsa soarelui, care abia se ghiceşte prin stratul gros de praf, fum şi poluare. Nu e nici o exagerare!

Formalităţile de intrare în China au durat destul, în primul rînd pentru că vameşii au o precauţie exagerată pentru aparatura foro. Fiecare element al truselor fotoreporterilor prezenţi în avionul lotului a fost fişat şi înregistrat.

Oraşul unde peste 12 zile vor începe Jocurile Olimpice are alura unui furnicar amplu, desenat regulat, dar greu capabil să-şi strunească cei 18 milioane de locuitori înregistraţi conform ultimelor statistici. Municipalitatea va încerca să ţină în afara traficului 1,5 milioane de maşini pe perioada Jocurilor şi asta e chiar o provocare în epicentrul creşterii economice a celei de-a patra economie a lumii.

Deocamdată, oraşul e greoi şi plin de automobile. Ajunşi în Satul Olimpic, sportivii au primit o zi liberă şi unii s-au culcat după ce au fost repartizaţi în camere, încercînd să recupereze somnul pierdut în avion. Nu înainte de a-şi regla aparatele de dezumidificare. Ultima impresie: oraşul e şi poluat şi umed. Ideal pentru somn :)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (11)
 •  10 August 2008, 04:16

Clima intradevar in aceasta parte a lumii este foarte aspra ai aici ma refer la caldura ,umiditate, nenumarate ploi si citeodata ai impresia ca te afli in iad. Intradevar pentru cineva care nu a mai calatorit in aceasta parte a lumi este foarte neplacut. Daca in China mai este cum mai este sa vazi cum este in Japonia . China este mic copil pe linga clima din Japonia. Eu locuiesc in Japonia si de aceea mi-am permis sa scriu acest comentariu si am calatorit si in China .Poluare se afla peste tot.

 •  06 August 2008, 20:57

tot n am priceput daca i ceata sau smog, da nu conteaza, oricum balaoachesii aia mici si galbeni traisec intr un oras mai multi decit noi in toata Romania.... asa ca aer curat nu prea se poate sa fie....

 •  28 Iulie 2008, 22:24

Sunteti simpatici!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează