SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  HANDBAL

"Tot noi o scoatem la capăt"

Articol de , - Publicat luni, 18 august 2008 00:00

Luminiţa Dinu spune că jucătoarele au pierdut meciul cu Norvegia, dar tot ele vor duce România pe podium

E decana de vîrstă a "naţionalei". La 37 de ani, Luminiţa Dinu a avut prestaţii excelente la Olimpiadă, pînă acum. Cel mai bun meci l-a făcut ieri, contra Norvegiei. "Ce folos, dacă am pierdut?! Mai bine nu apăram nimic şi cîştigam", spune Huţu, care a ieşit cu ochii în lacrimi.

"Norvegia nu a fost cu nimic peste noi. Greşelile arbitrilor din final au influenţat decisiv rezultatul, dar eu, una, nu mă uit la arbitraj. Trebuia să ne apărăm mai bine, să nu fim surprinse cu repunerea rapidă de atîtea ori şi să fim mai concentrate. Acum, noi am pierdut, noi trebuie să o scoatem la capăt", a adăugat Luminiţa.

Golul înscris din poartă în poartă i-a dat moral în timpul meciului şi a simţit că va face o partidă bună. "Am văzut-o ieşită pe Lunde la 15 metri şi nu i-am mai dat contraatac Ramonei. Am dat direct la poartă. Am înscris multe goluri aşa", subliniază goal-keeperul.

Despre evoluţia în continuare a echipei, Luminiţa e încrezătoare. "Noi am venit în China pentru medalie, nu? Şi atunci nu trebuie să batem şi Coreea de Sud sau Ungaria, Suedia sau Rusia? Nu ne e frică de nimeni. Noi să ne uităm cum jucăm noi şi apoi la adversar", a încheiat Luminiţa.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga

Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”

„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

Comentarii (3)
 •  18 August 2008, 17:03

Luminita, inchide poarta unguroaicelor, si totul va fi asa cum vrei tu!

 •  18 August 2008, 11:27

bravo luminita!bravo fetelor!santem mandri de voi!

 •  18 August 2008, 04:16

bravo,trebuie sa bateti pe oricine,fara complexe,si o sa castigti,mentalitate de invingatoare,nu va mai luati de o greseala de arbitri

Vezi toate comentariile (3)
Comentează