Vacanţă cu prietenul, apoi decizia

Spune că nu regretă nimic din cei 20 de ani de înot. "Îmi pare rău doar că nu am luat o medalie la Beijing. Mi-am dorit-o şi am muncit pentru ea"

Am fost în Satul Olimpic pentru un interviu şi am găsit un monolog. Camelia Potec, campioana olimpică de la Atena, vorbeşte descătuşat, cu pauze scurte între fraze, lăsînd să iasă la suprafaţa unei ape imaginare tot ce a trăit în aceste zile, la Beijing. Ochelarii de soare cu lentile maro ascund parţial o privire care cînd zîmbeşte, cînd se întristează, cînd se încruntă, cînd se destinde. Lasă deoparte sticla rece de Coca-Cola şi tuşeşte.

- Ai răcit?
- Da, dar ce mai contează? Un an şi jumătate m-am ferit. Fără îngheţată, fără apă rece, fără aer condiţionat. Azi-noapte am dormit cu aerul pornit, chiar dacă nu era chiar atît de cald.
AFECTATĂ după 800 metri

- Cum ai trecut peste zilele astea?
- (prompt) Cu bine. (ezită) Mi-a fost greu pentru că mi-am dorit foarte mult medalia şi am fost aproape. Poate n-am avut şansă sau poate n-am meritat... Am fost foarte afectată după finala de la 800 de metri. Nu înţelegeam unde am greşit... de ce nu a ieşit... aveam nevoie de timp ca să mă lămuresc dacă am făcut sau nu tot ce a depins de mine.

- Dar...
- De obicei, mă gîndesc înainte. La ce am de făcut, cum, cînd, în ce ritm. Acum trebuia să ştiu unde am greşit.

- Şi ai...
- Un an şi o lună am stat singură într-o ţară străină, departe de ai mei şi am muncit ca să ajung la performanţele, la timpii de acum.

"De cînd am venit în China, am vorbit la telefon cu părinţii mei de patru ori, iar cu prietenul meu o singură dată! După 800 de metri aveam nevoie de ei"

 Am greşit!
- Concluzia...
- E că mi-ar fi trebuit şase luni în plus de pregătire în Franţa. Am greşit atunci cînd n-am avut puterea să iau decizia de a mă desprinde. Philippe mă urmărise timp de o lună, ştia ce pot, nu era o problemă. Apoi, n-am luat hotărîrea presată de ceva sau de cineva, eu am vrut. Am spus că e momentul să-mi dau această şansă, să încerc din nou, să muncesc.

- Şi s-a văzut.
- (zîmbeşte) Da, Philippe chiar mi-a spus: «Sper doar să fie timp suficient». Un an şi o lună nu îţi pot garanta o pregătire de sută la sută. De cele mai multe ori, după un an abia se văd primele semne, dar eu am reuşit mai repede. El chiar mi-a spus că e mîndru de mine, de ceea ce am făcut...

- Timpii...
- Da, asta iar e ceva ce n-am luat în calcul, nici eu, nici el. N-am crezut că performanţele celorlalte înotătoare vor fi atît de sus. Italianca, Pellegrini, care a fost a doua după mine la Atena, a înotat atunci 1:58, acum a făcut 1:54. Patru secunde în patru ani. Eu, deşi în Grecia am scos 1:58, am scăzut în 2006-2007 pînă la 2 minute. Şi la mine progresul a fost de patru secunde, am ajuns la 1:56, dar pornind mai de jos decît italianca.

"Mi-a fost foarte greu să mă adaptez la finalele de dimineaţă. Timp de 20 de ani corpul meu s-a obişnuit altfel, e dificil să-i impui o schimbare radicală brusc. Am încercat, mi-am pus antrenamente mai dure dimineaţa, dar tot am scos performanţe mai slabe"

- Şi...
- Uite, acel 8:19 de la 800 de metri, l-am înotat după-amiaza şi n-am făcut o cursă tare. Puteam mai mult, dar n-am vrut să forţez atunci, n-avea rost. În mod normal, mă apropiam sau eram şi eu în timp de record mondial.

O decizie grea
- Pînă la urmă...
- Psihic încă îmi este greu. Şi antrenorului la fel, deşi e mulţumit, e mîndru de mine. Şi el a simţit presiunea. Îmi pare rău că n-a ieşit acea medalie propusă şi pe care mi-o doream. Oricum, sînt trei ediţii ale Jocurilor Olimpice şi la fiecare dintre ele am avut cîte un loc patru. În plus, am ieşit şi campioană olimpică. Nu e deloc puţin.

- Ce faci acum?
- (oftează uşor) Marţi plec în Franţa. Mi-am chemat acolo prietenii cei mai apropiaţi pentru o săptămînă. Fratele meu va veni şi el. Nu l-am mai văzut de cîteva luni, pe 15 august a fost şi ziua lui de naştere. Ei, toţi, au fost alături de mine, m-au sprijinit, m-au înţeles că veneam în România doar pentru două zile, la un Campionat Naţional. Îi vreau alături de mine. Apoi îmi iau hainele, tot ce mai am în apartament şi revin în România cu ai mei.

- Renunţi la înot?
- (clatină din cap neîncrezătoare) O să plec într-o vacanţă cu prietenul meu. Acum sînt în ceaţă. Sînt 20 de ani de înot. Totul a meritat, nu regret absolut nimic, nici ce s-a întîmplat aici. Diferenţele se văd, performanţele se văd. Trebuie să iau o decizie, dar vreau să am mintea limpede!

Răsuflă adînc şi se ridică. Uită sticla de Cola. Oricum se încălzise. Rămîne doar aerul Cameliei, amestec de durere şi împăcare, zîmbet şi rictus. “Mergem înainte, că înapoi nu se poate”, mai spune. E, pînă la urmă, un final optimist.