Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 07 octombrie 2015 00:00
Tehnicianul galez e lăudat de jucători și conducerea federației pentru că a disciplinat mult echipa națională.
Antrenorul galez Lynn Howells, care pregătește reprezentativa României din decembrie 2012, și-a prelungit pentru încă doi ani contractul cu Federația Română de Rugby, urmînd să se ocupe de echipa națională în această perioadă. Inițial, galezul dorea să aștepte finalul Cupei Mondiale din Marea Britanie, dar a făcut pasul înaintea jocului cu Canada.
''Am semnat deja pentru încă doi ani. Mă bucur pentru mine, dar și pentru faptul că voi conduce România la un nivel superior, fapt care va fi interesant'', a declarat Howells. Galezul a spus că nu va mai fi pe bancă și la Cupa Mondială din Japonia, în 2019. Poate va ocupa doar rol de consilier tehnic.
''Aceasta este o parte a moștenirii mele. Dacă mi-am făcut treaba, sper ca pînă la finalul celui de-al doilea an să pot găsi un antrenor care să conducă echipa în Japonia. Dacă voi reuși acest lucru, voi deveni consilier tehnic și aceasta va fi calea potrivită pentru dezvoltare'', a adăugat Howells.
18 victorii,1 egal și 9 înfrîngeri e palmaresul României cu Lynn Howells pe banca tehnică. În meciurile oficiale, România cu galezul pe bancă are următoarea linie: 12-1-4
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”