Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat sambata, 12 februarie 2022 19:22 / Actualizat sambata, 12 februarie 2022 19:39
România a învins Portugalia, scor 37-27, în Rugby Europe Championship, și a făcut un pas important spre Cupa Mondială din 2023, organizată de Franța.
Fanii rugby-ului au creat o atmosferă superbă pe arena „Arcul de Triumf” și au contribuit la o revenire de excepție a „stejarilor”. Defensiva a fost vulnerabilă în prima repriză, iar portughezii au culcat de trei ori mingea în terenul nostru de țintă.
România, victorie mare în fața Portugaliei
După pauză, pachetul de înaintare al României a fost dominant. Două eseuri, reușite de Ovidiu Cojocaru și de Alexandru Savin, și transformările impecabile ale lui Ionel Melinte au întors soarta partidei.
La ultima acțiune, „stejarii” au culcat din nou balonul oval și s-au impus, scor 35-27. România este tot mai aproape de Cupa Mondială de anul viitor, din Franța.
România, tot mai aproape de Cupa Mondială de rugby
Calificarea la Cupa Mondială din 2023 se face în baza clasamentului din 2021 și 2022 din Rugby European Championship. Primele două echipe din ierarhia combinată urmând să se califice direct, iar cea de-a treia să participe la un turneu de baraj european. România a încheiat ediția precedentă pe poziția a doua.
În acest moment, când mai sunt de jucat 3 meciuri, „stejarii” ocupă tot locul secund, cu două victorii în două partide și un total de 8 puncte. În ierarhia cumulată, cea care stabilește formațiile calificate, România este pe locul secund, cu 22 de puncte.
Echipă | Puncte |
1.Georgia | 31 |
2. România | 22 |
3. Spania | 21 |
4. Portugalia | 16 |
5. Rusia | 10 |
6. Olanda | 0 |
Primele două se califică la turneul final. Locul 3 merge la „baraj””
Când se joacă meciurile decisive:
- Spania - România » 27 februarie, ora 13:45
- România - Georgia » 12 martie, 17:30
- Olanda - România » 19 martie, ora 14:15
FINAL » România - Portugalia 37-27
min. 80: Eseu la ultima acțiune a partidei. România câștigă disputa cu Portugalia, scor 37-27.
min. 64: Pachetul de înaintare al „stejarilor” este dominant, iar al treilea eseu apare! Melinte transformă și de această dată. 27-27
min. 52: Al doilea eseu al României poartă semnătura lui Ovidiu Cojocaru. Melinte, din nou fără greșeală. 20-27
A început repriza secundă!
min. 40+1: La ultima acțiune a reprizei, după o acțiune prelungită de atac, România a izbutit primul eseu, prin Dragoș Ser. Melinte a transformat fără emoții. 13-22
min. 38: Melinte, cu o nouă transformare, reduce din diferență. 6-15
min. 6: Primele puncte ale „stejarilor” sunt aduse de transformarea lui Ionel Melinte. 3-0
23 de victoriiîn 27 de meciuri a reușit România în disputele cu Portugalia
Citește și alte știri din sportul românesc:
Doi români au concurat azi la Jocurile Olimpice » Ce rezultate au obținut