Articol de GSP - Publicat duminica, 15 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 15 mai 2011 23:47
Novak Djokovici a cîştigat cel de-al şaptelea turneu consecutiv din tot atîtea posibile în acest an şi a ajuns la 37 de victorii consecutive. Sîrbul s-a impus la Masters-ul de la Roma, reuşind să-l învingă pentru a patra oară pe Rafael Nadal, liderul mondial, cu 6-4, 6-4.
După succesul de la Madrid, de săptămîna trecută, cînd a obţinut prima victorie în faţa ibericului în cele zece întîlniri pe zgură dintre cei doi, Djokovici a mai dovedit încă o dată că în debutul acestui sezon este invincibil şi a trecut fără probleme de Nadal.
La puterea 37
Trei ore au aşteptat cei doi jucători să intre pe terenul central al arenei de la Roma. Ploaia care s-a abătut asupra capitalei Italiei a întîrziat debutul partidei care ar fi putut reprezenta şansa lui Nadal de a-şi lua revanşa în faţa sîrbului după insuccesul de la Madrid. Însă aşa-zisa revanşă s-a transformat într-o altă victorie a lui Djokovici care se aproprie din ce în ce mai mult de recordul lui McEnroe care are 42 de succese consecutive, în 1984.
Chiar dacă Nadal a reuşit în fiecare set să-i ia cîte un game pe propriu serviciu lui Djokovici, ibericul nu a reuşit să profite de avantajul pe care şi l-a creat de fiecare dată şi, din cauza greşelilor neforţate, dar şi a loviturilor de excepţie pe care sîrbul le-a reuşit în momentele esenţiale ale jocului. La scorul de 5-4, în fiecare set, cînd Nadal a servit pentru a rămîne în meci, numărul doi mondial a făcut break, reuşind să-şi creeze 11 astfel de şanse, spre deosebire de cele patru pe care le-a avut spaniolul.
Pe hard-3 seturi, pe zgură-doar 2
Novak Djokovici şi Rafael Nadal s-au întîlnit de patru ori în acest an, de fiecare dată în finalele turneelor de Masters. De două ori pe hard, la Indian Wells şi la Miami, de două ori pe zgură, la Madrid şi la Roma. Patru meciuri, patru victorii pe sîrb. Dacă la primele două întîlnirii se putea spune că Nadal are un mic dezavantaj din cauza suprafeţei de joc, cînd a început sezonul pe zgură lucrurile ar fi trebuit să se întoarcă în favoarea sa. Însă nu a fost aşa. Primele două finale le-a pierdut după set decisiv, însă povestea nu s-a mai repetat şi pe zgură atunci cînd, atît la Madrid, cît şi la Roma, Djokovici s-a impus în minimum de seturi.
Lider mondial în....?
O săptămînă îi mai despart pe cei mai buni jucători de tenis de cel de-al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, Roland Garros, turneu la finalul căruia Novak Djokovici poate deveni lider mondial. Anul trecut, sîrbul a ajuns pînă în sferturile de finală şi are de apărat doar 340 de puncte, în timp ce Rafael Nadal este campionul en-titre şi este obligat să-şi apere cele 2000 de puncte.