SPORTURI  »  TENIS  »  BJK CUP FINALS

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SPANIA Alertă roșie la Malaga: echipa României de Billie Jean King Cup, blocată în hotel, antrenamentele anulate și prima înfruntare a turneului final amânată pentru vineri

Străzile goale din Malaga din cauza alertei roșii de vreme nefavorabilă Foto: Imago
Străzile goale din Malaga din cauza alertei roșii de vreme nefavorabilă Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2024 15:41 / Actualizat miercuri, 13 noiembrie 2024 18:26

Turneul final al BJK Cup era programat să debuteze pe 13 noiembrie, cu înfruntarea Spania – Polonia. Duelul a fost amânat, iar toate activitățile de astăzi au fost anulate, inclusiv antrenamentele echipei României, din cauza condițiilor meteorologice extreme din capitala provinciei Malaga.

  • „Tricolorele” vor înfrunta Japonia joi, 14 noiembrie, de la ora 11:00. Partidele vor fi transmise de DigiSport.

Astăzi, miercuri, 13 noiembrie, trebuia să se dispute prima înfruntare din cadrul turneului final al Billie Jean King Cup, la Malaga, cea dintre Spania și Polonia, începând cu ora 18:00. Duelul a fost amânat însă pentru vineri, ora 11:00, din cauza condițiilor meteo complet nefavorabile.

Această decizie a fost luată pe baza îndrumărilor autorităților relevante pentru a asigura sănătatea și siguranța tuturor participanților și a celor prezenți. Ne prezentăm scuze pentru orice inconvenient pe care acest lucru l-ar putea cauza și apreciem înțelegerea și cooperarea dumneavoastră”, se arată în comunicatul emis de organizatori la puțin timp după prânz.

Imagini spectaculoase! Surpriza pe care spaniolii i-au pregătit-o lui Rafael Nadal înainte de Cupa Davis
CUPA DAVIS
Imagini spectaculoase! Surpriza pe care spaniolii i-au pregătit-o lui Rafael Nadal înainte de Cupa Davis

Antrenamentele de azi, anulate, toată lumea a rămas la hotel

Au fost anulate astăzi și antrenamentele programate inițial, inclusiv cele pe care le avea pe agendă echipa României, la 12:30 și la 17:00. Toată lumea a rămas în hoteluri de la primele ore ale dimineții, așteptând indicații precise, știindu-se că s-a decretat alertă roșie pentru ploi puternice și vânt.

România urmează să debuteze joi, de la ora 11:00, în turneul final, contra Japoniei. Este pentru prima dată când echipa tricoloră este prezentă în faza finală a competiției, după calificarea dramatică din aprilie, în fața Ucrainei. Jucătoarele și staff-ul se află la Malaga de sâmbăta trecută, 9 noiembrie. Au efectuat antrenamente în fiecare zi, iar luni seară au participat la dineul oficial.

Alertă roșie la Malaga: echipa României de Billie Jean King Cup, blocată în hotel, antrenamentele anulate și prima înfruntare a turneului final amânată pentru vineri
Jaqueline Cristian și Ana Bogdan la unul dintre antrenamentele de la Malaga FOTO ITF

Malaga, sub ploaie de la primele ore ale dimineții

Malaga e aproape un alt nume pentru soare. Chiar și în luna noiembrie, media temperaturii maxime este de 20,3 grade în capitala provinciei Andalucia, dar astăzi totul se află la marginea opusă a tabloului meteorologic. Plouă puternic, aproape că nu se vede nimic prin perdeaua deasă și rece, proiectată pe fundalul cenușiu al cerului. Uiți pentru o vreme că aici e Costa del Sol.

Avertizările veniseră de acum câteva zile: o nouă DANA urma să apară - fenomenul extrem care a răvășit în ultimele săptămâni Valencia, dar și alte zone precum Catalunya și Castilla-La Mancha, lăsând în urmă victime, pierderi materiale uriașe și haos.

De data aceasta, vizate sunt din nou Valencia, Catalunya - mai puternic, Insulele Baleare și Andalucia. Încă de la urcarea în avion, domnul de pe scaunul alăturat anunță cu ton sumbru: „O să vedeți, nu vom putea ateriza la Malaga, e alertă roșie. Sigur ne vor duce la Sevilla”.

Alertă roșie la Malaga: echipa României de Billie Jean King Cup, blocată în hotel, antrenamentele anulate și prima înfruntare a turneului final amânată pentru vineri
Imagine din Corte Ingles din Malaga, inundat Foto: X

Zborul a curs normal, lin, până la scurgerea celor aproape 4 ore și jumătate, cât durează în mod normal. De data aceasta, s-a mers chiar mai repede, urma să ajungem cu 10 minute înainte. Apropierea de destinație a venit însă la braț cu ceața groasă și, pe măsură ce altitudinea se micșora, cu ploaia lovind în hublouri.

Aterizare la a doua încercare

Prima încercare de aterizare nu s-a finalizat. Pilotul anunță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a ajunge la sol. „V-am spus eu, ne duce la Sevilla”, revine vecinul de scaun. „Apoi cu autocare la Malaga”. Din nou în urcare, acum deasupra Mediteranei colorate într-un verde-peruzea stropit cu firele albe ale valurilor. Se simte îngrijorarea, în timp ce aeronava ajunge iar între norii albi, groși.

După alte 15-20 de minute și ceva scuturături, avionul revine pe traseul oficial, apoi atinge asfaltul pistei aeroportului Malaga-Costa del Sol.

Ploaia e deasă și rece, deși temperatura este în jur de 15 grade Celsius. În drum spre hotel, taximetristul mai în vârstă spune povestea zilei cu accentul specific zonei și s-ul aspirat. „Uitați-vă pe străzi. Nu e nimeni, la fel ca în pandemie”, observă. „Lumea și-a învățat lecția, e mult mai precaută. Centrele comerciale sunt închise, se lucrează de acasă. După tot ce s-a întâmplat în Valencia, nu mai riscă nimeni. Ce a fost acolo...”, oftează. „A plouat într-o noapte cât într-un an întreg”.

215decese s-au înregistrat în comunitatea Valencia în urma trecerii devastatoare a fenomenului extrem DANA

Imagini din Malaga, conform Malaga Hoy

Între timp, s-au suspendat serviciile feroviare între Malaga și Sevilla, din cauza aceleiași alerte roșii. Cursurile școlare nu se mai țin, iar părinții sunt sfătuiți să stea cât mai aproape de copii. Continuă să plouă și așa va fi până la noapte. Pe stradă trec mașini. Oamenii au rămas înăuntru.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
MamaLiga
MamaLiga  •  13 Noiembrie 2024, 19:12
Postat de _Van_Basten pe 13 Noiembrie 2024, 17:59

Sa fii blocat intr-un hotel cu Ana si Jaq...

Sau cu Andra... :)))

_Van_Basten
_Van_Basten  •  13 Noiembrie 2024, 17:59

Sa fii blocat intr-un hotel cu Ana si Jaq...

_Van_Basten
_Van_Basten  •  13 Noiembrie 2024, 17:58
Postat de 1945sv0509 pe 13 Noiembrie 2024, 17:11

Luminita draga, a face o greaseala este omenesc, a persista in greseala este prostie. Deschide un atlas pentru afla ca Malaga NU este capitala Andaluziei.

Iar Andaluzia nu e Andalucia.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează