Articol de GSP - Publicat marti, 31 mai 2022 21:20 / Actualizat marti, 31 mai 2022 21:29
Alexander Zverev (25 de ani, 3 ATP) l-a învins pe Carlos Alcaraz (19 ani, 6 ATP), scor 6-5, 6-4, 4-6, 7-6(7), și s-a calificat în semifinalele Roland Garros 2022. Acolo va da peste Djokovic sau Nadal.
Alcaraz, considerat de specialiști al doilea favorit al competiției de la Paris, a căzut astăzi în capcana lui Zverev. „Vulpoiul” din Hamburg a greșit puțin, a fost impenetrabil din spatele terenului și a semănat neîncrederea în jocul tânărului iberic, ajungând la câteva „scurte” foarte bine executate.
Alexander Zverev, în semifinale la Roland Garros 2022
Alcaraz a greșit mult în primele două seturi, câte 16 erori neforțate în fiecare act. Nici serviciul nu l-a ajutat, procentaj de 57% al punctelor jucate cu prima minge. În aceste condiții, intrat în ritmul lui Zverev, Carlos nu a avut nicio șansă.
Alcaraz a riscat mai mult în setul 3 și a luat decizii mult mai inspirate. A izbutit și câteva lovituri de generic. Cu una dintre ele și-a creat mingea de set. La finalul unui raliu dominat de Zverev, ibericul a contraatacat cu o „scurtă”, apoi a tranșat punctul cu un passing perfect plasat.
Tie-break cu respirația tăiată
La scorul de 6-6 în tie-break a avut loc un schimb excepțional. Carlos a pus o „scurtă”, Sascha a ajuns in-extremis și a săltat mingea peste fileu, apoi a avut un reflex fantastic la passing-ul ibericului. Neamțul și-a creat prima minge de meci, pe propriul serviciu, dar a greșit un backhand simplu, direct în fileu.
A tranșat disputa două puncte mai târziu, cu un retur de backhand direct câștigător, în lung de linie. Zverev ajunge pentru a doua oară faza semifinalelor la Paris, după cea din 2021.
Cum arată sferturile de finală de la Roland Garros 2022:
- Alexander Zverev (3 ATP) - Carlos Alcaraz (6 ATP) » 6-5, 6-4, 4-6, 7-6(7)
- Novak Djokovic (1 ATP) - Rafael Nadal (5 ATP) » azi, 21:45
- Andrey Ruvlev (7 ATP) - Marin Cilic (23 ATP) » miercuri, 16:00
- Casper Ruud (8 ATP) - Holger Rune (40 ATP) » miercuri, 21:45
Citește și alte știri din tenis:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!